Doamne, cât pot să te iubesc…nici eu nu îmi pot da seama de ce sunt aşa de masochistă. Urăsc cât de mult te iubesc, cât de mult mă răscoleşti când treci pe lângă mine, când îmi adresezi orice cuvânt, cât de simplu…Aş da ORICE să nu îmi mai pese. ORICE!..Pentru că mă doare mult prea tare..şi soarta face ca exact când eu cred că nopţile în care plâng până adorm au luat sfârşit, că nu îţi voi mai simţi parfumul printre tricourile mele, că am găsit fericirea şi fără tine în viaţa mea, atunci apari, atunci… îmi spulberi tot ce am clădit fără tine….Dar regulile jocului sunt altele. Odată ce te angajezi ( în mod stupid, şi fără să te gândeşti la consecinţe ) în jocul acesta al iubirii, crezând că fericirea pe care o simţi va dura o veşnicie, îţi dai o bucăţică de inimă...de fapt, pot spune că îi dai o bucăţică de inima “jumătăţii tale”…Pe care, odată ce voi doi v-aţi despărţit, o calcă în picioare, o distruge, o mototoleşte şi apoi o aruncă într-un abis al durerii…
De ce? De ce ai decis să îmi faci atâta rău când ştiai că eu aş putea sta de-a dreapta ta o viaţă întreagă? Sunt multe zile în care îmi zic că a fost doar vina mea, că îmi merit soarta….Dar chiar nu îmi pot imagina câte răutăţi am făcut în viaţă ca să merit o asemenea soartă….Deşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, odată cu despărţirea de tine, îngerul meu cel rău şi-a arătat adevărata faţă şi m-a împins spre extreme pe care nu credeam că le voi atinge vreodată….Aş vrea doar un moment în plus din zilele în care veneai la mine şi stăteam…stăteam degeaba…doar vorbeam, râdeam, dormeam...împreună... şi totuşi acelea au fost unele din cele mai perfecte momente din viaţa mea...
Te vreau înapoi….deşi inima încearcă să reprime acest sentiment…..Te vreau tare înapoi!....Şi faptul că ştiu că acest lucru e absolut imposibil, mă distruge….Numai dacă ai şti cât mă distruge….Would it make any difference?...
“Suntem noi doi împotriva lumii”..Cine ar fi crezut? Nimeni nu ne dădea nici-o şansă….Şi am răzbit, pui….Împreună, am reusit să trecem peste prejudecăţile lor… Am trecut peste toţi oamenii, peste toţi, şi am ajuns să ne blocăm la propriile persoane… Credeam că odată ce reuşim să demonstrăm la toată lumea ce “pretty perfect couple “ suntem noi, totul va merge de la sine… Dar nu a fost aşa, şi abia acum îmi dau seama că noi eram problema.. şi poate cu puţin chin rezolvam şi asta…. Dar ai decis să te dai bătut din prima clipă când ai văzut că avem “o nepotrivire de caracter”… Mai ţii minte, iubire? Asta mi-ai spus când m-ai lăsat singură, fără sprijin, fără nimeni şi fără nimic…De ce ai luat decizia asta fără să îmi anunţi şi inima? Că proasta de ea credea că o să fim împreună mereu… Naivă inimă…Naiv copil…şi acum sunt …”eu singură împotriva lumii”..
Nu mă plictisesc de parfumul tău, de zâmbetul tău, de râsul tău, de ochii tăi... Doamnee, ochii tăi…ce păreau atât de sinceri când îmi spuneau *Te Iubesc* într-o zi înnorată de mai.. M-ai luat în braţe şi m-ai dus şn ploaie, iar apoi m-ai sărutat…voiam să nu îţi mai dau drumul NICIODATĂ!...Spre fericirea mea, ai făcut tu asta, înaintea mea….Presupun că nu gândeai la fel…Visul perfect devenit coşmar într-o sclipire de secundă…
Nopţile în care adormeam ştiind că TU şi nimeni altcineva, mă va trezi.
Dimineţile în care mă sunai. ”Dai o cafea, pui?”.. Cum aş putea spune "nu" ? Cum?.. Ei bine, nici eu nu ştiam răspunsul, şi nici nu mă complicam prea tare, pentru că nici nu voiam să îl ştiu..Şi tu veneai, şi eu te iubeam şi tu plecai…..Şi te urmăream ascunsă după perdea, pe geam, doar să te văd cum mergi, cum pleci, ştiind că te vei întoarce…pănă într-o zi când…când nu te-ai mai întors..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu