People who live in glass houses shouldn't throw stones.

     o sa scriu despre tine azi, fiindca cu fiecare gura de aer pe care o luam, simteam cum cutia toracica imi va ceda, cu fiecare muscatura pe care incercam sa o mestec dintii ma dureau. cred ca mi-ai rupt degetul mic de la mana dreapta. ceea ce e hilar e tocmai ca toate promisiunile pe care ni le-am facut unul altuia au fost realizate cu ajutorul lui. picioarele mele despre care aveai numai cuvinte de lauda sunt pline de vanatai. genunchiul drept arata ca cerul intunecat, dar nu are stele. nu se zareste nicio lumina nicaieri. pe mana stanga am urmele dintilor tai din momentul in care am incercat sa-ti iau telefonul si sa-l sun pe tata. dar ceea ce ma doare cel mai tare este sufletul.
     ai reprezentat cea mai importanta persoana pentru mine. iti stiam fiecare gest. iti iubeam cu patima fiecare bucatica a trupului. si tocmai ceea ce indrageam cel mai mult la tine s-a transformat in unealta de tortura. mainile tale gata oricand sa ma cuprinda mi-au spulberat trupul si odata cu el si stima de sine. mai stii cand ne intorceam impreuna de la pregatire si am vazut o femeie de 24 de ani care-si lovea cainele cu picioarele doar fiindca nu voia sa mearga? m-ai strans de mana, mi-a spus ca asa sunt unii oameni si ca eu nu ii pot schimba. nu mi-a trecut prin minte ca vorbeai despre tine.
     te-am iubit mai mult decat am iubit pe cineva fiindca imi erai atat de asemanator. m-am inselat, nu-i asa? eu nu as putea sa distrug o persoana care tine la mine. mama ta mi-a spus ca ii e mila de mine. pana la urma a patit si ea acelasi lucru, nu? de asta te-ai enervat atat de tare? de asta ti-ai dat tricoul jos cand te-am intrebat daca tatal tau a batut-o pe mama ta vreodata si m-ai lovit cu atata ura, nu? hei, nu te incrunta acum. stii ca nu-mi place fiindca faci riduri. calmeaza-te.
     am peste tot poze cu tine si fiecare lucru imi aminteste de o fiinta fara scrupule. de ce oare te-am lasat sa mergi cu mine la banchet? de ce oare nu am plecat atunci cand ai venit la mine la usa plangand? de ce oare de prima oara cand m-ai ignorat nu te-am facut sa-ti para rau? o sa razi acum si-o sa-ti spui ca nu am eu atata putere. da, acum nu mai am.
     regret. imi pare rau pentru ultimele 8 luni petrecute alaturi de tine. urasc fiecare moment acordat tie si fiecare geamat pe care doar tu l-ai auzit. nu ar fi trebuit sa merg cu tine la mare. ai murdarit-o de atata sange... dar stii ce nu inteleg? nu te urasc. indiferent ce ai face cu ambalajul asta al meu de carne, nu vei putea ajunge la mintea mea. si stii ceva? nu conteaza cat de tare ma lovesti pentru ca tot o sa zic ceea ce te deranjeaza. tot o sa-ti strig tie in fata, tu o sa te enervezi si-o sa dai. dispui doar de rasete ironice, sarcasm si forta bruta.
     nu o sa-ti zic ca nu va mai tine nimeni la tine asa cum am tinut eu pentru ca acum e de prisos. nu ai stiut sa apreciezi ceea ce ai. cred cu tarie in karma si stiu ca la un moment dat in viata ta o sa dai peste cineva nu atat de dornic sa uite ca mine. nu te-am iertat. nu te-as putea ierta vreodata. pot doar sa uit de existenta ta. dar aminteste-ti, dragule, aminteste-ti cand ti se intampla ceva rau e din cauza actiunilor tale. si daca eu voi fi prin preajma, te voi privi cu acelasi zambet ironic pe care l-ai afisat cand tatal meu a venit sa te intrebe de ce ai dat in mine. sa nu te enervezi.
     mi-ai rupt sufletul si odata cu el si trupul. stiai ca-s fragila. ai profitat de asta. nu-i nimic. candva, doar aminteste-ti, dragule, la un moment dat in viata ta o sa suferi mult mai mult decat o fac eu acum si in comparatie cu mine, care raman fara aer pentru cateva secunde din cauza ta, la tine vor dura minute intregi. dar nu-i important. poti sa-ti tii respiratia, nu?

Weichen blau.

     am nenumarate insemnari scrise pe care nu le postez nicaieri. de multe ori cred ca sunt doar bazaconii pe care nu le ia nimeni in serios. mi-am amintit ieri cu ajutorul unei persoane ce anume reprezint eu. am descoperit ca in fiecare dragoste in care ma afund, ma pierd de-a binelea. ca sa fiu eu, trebuie sa fiu singura. asa nu imi pasa de nimic, iar echilibrul ramane intact. ma simt atat de batrana fara sa stiu de ce. timpul a trecut peste mine fara ca macar sa-mi dau seama.
     draga mea, apelez iar la tine. stiu ca atunci cand apari pe aici lumea devine confuza. chiar si eu ma pierd putintel in momentul in care realizez ca esti prin preajma. e dragut totusi sa-mi reamintesti ca existi. iti voi scrie tie, asa cum faceam de nenumarate ori pentru ca nu-ti pot vorbi. esti pregatita? sa nu ma certi, bine?... bine... deci... fara deci.




     a refuzat sa se uite la mine din nou. in momentul in care avem pareri contradictorii nu asculta nimic din ce am de zis. imi aminteste de tata lucrul asta, insa el nu are motive sa se comporte asa. tata are o varsta si o familie de care trebuie sa aiba grija. barbatul grasut cu burta lui amuzant de umflata trebuie sa suporte plansul abia auzit al fiicei lui. stie cand ceva e in neregula si chiar daca nu se poate apropia prea mult de ea, ii mangaie parul. o intreaba ce a patit si de ce are vanatai pe maini si unghiile insangerate. nu intelege prea multe, insa stie ca nimeni nu are dreptul sa o loveasca. se uita la ea confuz si intr-un moment de nebunie se ridica si-i spune:
     -cine ti-a facut asta?
     iar tanara continua sa planga ignorand intrebarea lui. isi ridica vocea. ceea ce aude ea nu mai seamana cu melodiile pe care i le canta ca sa adoarma cand era mica si singurul care-o putea calma era el. tipa disperat la ea si barbatul capata o infatisare groteasca fara sa vrea asta, insa o sperie. se opreste din plans si-l priveste o secunda, apoi bufneste si mai tare. el e din ce in ce mai confuz si singurul lucru pe care vrea sa-l faca este sa-l prinda pe nenorocit si sa-i rupa gatul. asta ar putea rezolva situatia. el e un omul cu dreptatea. 
     si totusi ea inca plange... se duce sa-si ia incaltamintea. nu stie unde sta el, dar are de gand sa-i vorbeasca. seara inca-i tanara. il va gasi daca va fi nevoie sa bata la fiecare usa din cartierul asta. trebuie sa-i vorbeasca. copila se opreste, se ridica din pat, isi strange parul int-un coc si-l intreaba pusa pe sotii:
     -unde te duci? e tarziu. haide sa cantam ceva. 
     -ai innebunit de-a binelea? ce-i cu tine? spune-mi unde sta. daca se crede mare sa se ia de cineva pe masura lui. 
     -vreau sa cantam melodia aia.. oare cum era?.... lalala la..
     -terminaaa!!! nu vreau sa cant nimic. esti bolnava la cap? 
     -...eu, care doream intruna alt si alt decor, eu care spuneam prea lesne si oricui mi-e dor...
     -INCETEAZA! VREAU SA-MI SPUI UNDE STA NEMERNICUL ASTA SI ATAT. DE CE CANTI? CUM POTI SA FACI ASA CEVA ACUM?
     -...abia atunci cand a plecat plangand si mi-a luat inima, m-am indragostit numai de ea...
     a inteles. voia sa-i cante ca sa-i vindece sufletul. s-a descaltat fara sa scoata niciun cuvant privind-o cum se leagana de pe un picior pe altul si fredoneaza fara sa-si aminteasca versurile cu exactitate. stia doar prima strofa pe care o repeta neincetat. oare innebunise? nu-i pasa. o iubea, fiindca era a lui. ii iubea parul, pentru ca era al lui. ii iubea ochii, deoarece erau ai lui. si din acest motiv trebuia sa-i cante. in loc sa puna mana pe chitara ei, a luat-o pe a lui, veche de aproape 20 de ani. 
      s-a asezat pe covor si a inchis lumina. atunci ea s-a oprit. a venit lang el cu ochii plini de mare si a asteptat ca el sa faca primul acord. la minor. trebuia sa inceapa din la minor. doar el a invatat-o, nu-i asa? acum astepta la fel de uimita ca prima oara sa vada acel acord. si l-a vazut! dar in loc sa urmeze mi major, a venit randul lui do major. nu intelegea. ce va canta barbatul grasut? si atunci si-a dat seama. a inceput sa cante cu lacrimile siroindu-i pe obraz, punand in acel cantec ultimele ei farame de suflet:
     -...urma pasilor tai in tarana-o sarut, pelerin cautand paradisul pierdut...
     o privea pe micuta nebuna cum canta melodia trandafirului albastru innecandu-se in suspine, dar implorandu-l sa nu se opreasca. si tipa si plangea si canta si radea si se legana pe ritm. nu era in toate mintile, insa stia ca daca s-ar fi oprit acum, sufletul ei nu ar fi rezistat. si i-a cantat el melodia plangand odata cu ea si suspinand atunci cand ea ramanea fara aer.
    -...si in flacari arzand, viata mea sa ti-o dai, poate atunci m-ai iubi, prea tarziu...
     s-a auzit ultimul acord, iar tanara a inchis ochii. barbatul, nestiind ce sa faca, doar a asteptat. si-a tinut respiratia un minut si apoi a vazut-o cum se ridica de pe podea, se duce la bucaratie si-si face o cana de ciocolata calda. ce va face acum? nu o putea lasa singura, dar nici nu-l putea cauta acum. la telefon nu-i raspundea. s-a dus dupa ea si-a privit-o cum isi bea licoarea magica, cum isi spala cana, cum se duce in camera ei si fara sa se dezbrace, se pune in pat sa se culce. 



     ei, draga mea? cum ti se pare? a meritat efortul ca sa citesti asta? ai gasit ceva interesant pe aici? cand imi vezi randurile sa dai un semn. iti voi spune si restul povestii diseara, bine? stii ca nu prea pot sa dorm. tu trebuie doar sa astepti.