 poze vechi si amintiri de demult. un zambet tamp si-o cutie portocalie. un tei batran si-o placuta albastra cu 'str. amintirii'. un caiet cu pagini arse. lacrimi uscate pe obraji, mult mult fum.. pahare goale. ceata. bancuta cu frunze de toamna.
..dar ni s-au sters zambetele de pe chip. mirosul serilor de primavara au trezit in mine sentimente ce de mult au apus. sunt singura si intr-un mod prostesc incerc sa fug. la asta ma pricep cel mai bine. fug ca sa te gasesc, copile. in iarna aia geroasa cu multe zambete si vise colorate. in vara in fustita albastra si buclele negre. in oamenii care au plecat de mult din viata ta. incerc sa te gasesc, fugind, fugind mereu, si ma tem ca n-am sa te mai gasesc niciodata. iarna aia e departe. a trecut un veac de atunci.
m-am saturat de tot. de tot. ma uit in oglinda si incerc sa vad copilul ala cu straluciri in ochi si zambet strangar. acum mi-e zambetul prea trist si cearcanele adanci si ochii obositi descopera sfarseala, secatuirea din mine. si-as vrea doar sa stau pe-o scara de bloc, intr-o noapte racoroasa ca astea, cu stele si tramvaie tarzii, cu o companie buna si-o sticla de vin. si mult fum.. o durere de cap a doua zi dimineata si par ciufulit si zambet stupid. atata imi trebuie. si sa plec. sa uit. sa nu ma mai uit inapoi.
si nu-mi mai gasesc cuvintele. nu-si mai au de mult rostul. ma invart neincetat printre aceleasi chipuri cunoscute straine care m-au obosit. printre aceiasi oameni si locuri. ma simt ca intre patru pereti fara nici o usa de scapare. cuvintele nu pot exprima totul, iar cutiuta mea ticaitoare se aude din ce in ce mai incet.
aveam nevoie uneori si de zambetul lui molipsitor, de seara aia perfecta cu vin fiert si muzica live si copii fericiti in jur. si bratele lui calde. de seara aia geroasa de decembrie cand ne jucam cu aburii ce-i scoteam pe gura si siluetele noastre umbrite in zidul alb..si cand stateam la o tigare si imi era deajuns doar sa-l privesc. cand imi cufundam capul in tricoul lui si ramaneam acolo fara suflare, ca sa fug de tine.
aveam nevoie uneori de-un umar pe care sa plang, de-un suflet cu care sa rad si sa impart fiecare fericire a mea. de oameni care sa ma sune la 4 dimineata ca sa se descarce si eu sa-i ajut. aveam nevoie uneori de-o privire blanda care sa ma linisteasca, de-o voce calda, de-o mana care sa ma mangaie pe par si sa-mi zica ca totul o sa fie bine.
* e liniste. e noapte. si ploua, ploua. in aer pluteste mirosul ala de flori si verdeata. vantul bate puternic. e una dintre acele seri racoroase. sta chircita in pat, cu plapuma jumatate pe ea. cearsaful e rece, si albastru cu catelusi si floricele. o cufunda si mai mult in lumea ei visatoare. abia a ajuns acasa, s-a aruncat in pat extenuata, ravasita, palida, imbracata. nu mai are puterea sa faca un pas, sa-si faca rutina zilnica. nu.. s-a aruncat in pat si-a ramas muta cu ochii in tavan, cu respiratia oprita. azi nu vrea sa se complaca in aceeasi monotonie, in aceleasi obiceuri din fiecare zi. e prea obosita si plictisita si da doi bani pe toate nimicurile astea. azi nu mai vrea, azi e doar ea in camera ei, in micul ei univers, acasa, in lumea ei. cu vise de adolescent si pereti portocalii. cu stelute galbene pe tavan. cu amintiri si poze vechi. cu rimel scurs pe perna si parfum dulce al unor iubiri pierdute. inchide ochii si asculta ploaia rece de primavara. dar primavara trecuta e departe. asculta ploaia rece de martie si-un gand se agata timid de viata. imaginea asta calda in care el exista undeva totusi, traindu-si viata in continuare, o calmeaza, o linisteste. acasa al ei.. oaza ei de fericire. simpla lui existenta. si ploua..
 | 
