It's painful as hell.

     buna dragul meu suflet. cum o mai duci?toate sunt în regulă?dacă da, mă bucur să aud asta. port emoţia unui copil când aud că încă o duci bine în ciuda tuturor încercărilor la care te supune viaţa.sunt mândră de tine, să ştii. eu nu aş reuşi să fiu atat de puternică precum eşti tu. nu aş putea să merg zece metri în pantofii tai, probabil fiindcă îmi sunt prea mari, dar şi fiindcă nu aş reuşi să port durerea ta pe umerii mei fragili.
     dar dacă nu o duci bine,m-aş întrista teribil. acum de sărbători eşti trist, dragul meu suflet? viaţa e atât de scurtă încât eu mă întreb cum de ai timp să fii trist. iar îţi pierzi nopţile? iar ai cearcăne?iar nu-ţi laşi plămânii să respire de atâta fum?
     eşti atât de naiv câteodată. de ce te chinui astfel?ar trebui să fii mai egoist,ştii?să îţi pese de tine şi atât.nu ar trebui să le oferi bucâţi din suflet oamenilor. sufletul ar trebui să-ţi aparţină doar ţie,scumpul meu.nu-ţi face rău singur, fiindcă tot tu o să suferi la sfârşit. iar dacă eşti singur, nu-ţi face griji. suntem singuri până murim. tot singuri suntem şi când sfârşitul ne bate la uşă.
     iar ai sufletul în genunchi,dragul meu? îţi dai seama cât de juliţi sunt? haide, şterge-ţi lacrimile. ridică-ţi sufletul.puneţi pansamente pe genunchi. capul sus,aşa cum te-am învăţat. mai alunecam,dar nu cădem niciodată. nu mă face să-mi fie ruşine că eu te-am învăţat totul,iar nu tu mai ţii minte nimic. şi culcă-te. dormi vreo 2 zile. totul o să treacă,îţi promit. eu îţi promit.
   

*cele mai puternice suflete s-au născut din suferinţe,cele mai puternice caractere sunt pline de cicatrici.

..dar cine e capabil să-şi ţină inima în frâu, e capabil să cucerească lumea.

     chiar, cine-i capabil să facă lucrul ăsta?cunoşti tu vreo persoană calmă,capabilă să-şi înghită cuvintele?o persoană care să cântărească totul, orice situaţie, orice cuvânt,orice privire?o persoană care să ştie când să sărute,când să îmbrăţişeze şi mai ales când să tacă?una care să ştie să privească în ochi şi să nu spună nimic? să ştie să iubească?
     cineva care e capabil să nu se piardă în propria persoană şi să simtă că nu mai are scăpare?cuiva căruia nu-i e teamă de întunericul pe care-l poartă în suflet, de haosul dintr-o minte pe care nici măcar el nu o mai poate limpezi? cineva care să nu se lase purtat tot mai adânc în abis până ajunge să fie înspăimântat de ceea ce găseşte acolo?
     cineva căruia să nu-i pese de părerea celorlalţi despre el şi să se simtă bine în pielea lui?cineva care să nu fie capabil să stea în mlastină până la gât şi să lupte când are impresia că este atacat de ceilalţi?cineva care să îndraznească să viseze atunci când restul oamenilor s-au dat bătuţi de mult? o persoană puternică care să nu încerce niciodată să-i înjosească pe alţii ci să-i ridice şi să dea cu ei de toţi pereţii?
     un om bun care să aibă îndrăzneala să facă rău atunci când e nevoie?cineva care să merită să fie admirat, adorat?o persoană a cărei demoni să fie perfecţi şi care să aibă în ea un iad care te contopeşte cu raiul pe tine, sufletul tău, toată pasiunea pe care o ai?un oarecare cu un stil aparte de a te seca de energie doar din priviri şi un mod deosebit de a te iubi nebuneşte făcându-te să te urăşti pentru slăbiciunea de care dai dovadă?un om excepţional într-un univers mizerabil?
      o persoană care să te tulbure prin otrava pe care o toarnă în tine?cineva care poate ierta prostia dar nu şi răutatea?un om care să zâmbească în loc să se înfurie?o figură care să creadă în marile comori şi să le vadă când se află în faţa lor?un suflet care să-ţi dea libertatea să fii tu însuţi?o fiinţă care să-şi bage nasul în carţi, nu în treburile altcuiva?
     un individ care să nu caute fericirea fiindcă ştie că ea vine când nu te aştepţi şi trebuie să te bucuri de ea cât ai ocazia?o minte luminată care să nu discute oameni sau evenimente, ci idei?cineva care să nu se lase cunoscut prin trecutul lui, ci numai prin ceea ce este pentru tine şi cu tine?o persoană care să nu urască pe nimeni, dar să-i preţuiască pe foarte puţini dintre noi?un om care să gândească pentru sine cu voce tare?cineva care să lupte pentru ceea ce vrea?
    o fiinţă care să ştie ce vrea de la viaţă pentru ca aceasta să nu-i ofere mai puţin?un chip pe care să nu-l înţeleagă oricine?o faţă căreia să nu-i fie frică de nimic fiindcă priveşte tot ce se petrece în lume ca spectacol, asta însemnând că poate interveni oricând, prin imaginaţie şi poate modifica spectacolul aşa cum vrea ea?cineva care să se poată lega de oameni, dar care să nu facă asta?
     o persoană care are curajul să sărute ea prima?cineva care să ştie când să plece din viaţa cuiva, chiar dacă nu are unde să se ducă?un străin care să nu se obosească să facă parte din viaţa unor persoane ce îl gonesc?un suflet care să te sărute pe frunte fără niciun motiv?un individ care să se zbată, să aibă răbdare, să sufere şi să spere?un chip care să iubeacă ploaia şi toamna târzie?
     .....nu? nu-i bai. o să o găsesc singură atunci.

ţine-mă aici cât vrei,şi când nu mă mai vrei,spune-mi să mă duc...

     nu ştiu ce-i cu mine în ultimul timp. tristeţe nu mai am. fericire n-am mai simţit de mult.să fie nostalgie? aşa se numeşte sentimentul care mă încearcă acum?oare asta-i denumirea corectă? sau poate mai e şi altceva...
     eram azi la istorie. fiindcă sala mea-i laboratorul de biologie am ocazia să cotrobăi prin toate clasele deoarece mai mereu a noastră-i ocupată. cel mai îngrozitor lucru,după trezitul de dimineaţă mi se pare să ai istoria de la 8.profesorul vine, vorbeşte vrute şi nevrute, ne dictează 5-6 pagini şi-apoi pleacă.nu cred că-i face prea mare plăcere să predea la clasa noastră, ca şi celorlalţi, de altfel.
     oricum, m-am aşezat într-o bancă de langă fereastră.nu am reţinut în a câta fiindcă nu prea-mi pasă unde stau, dar am vazut doi tineri care se îmbraţişau.înainte de a intra în liceu, ea l-a pupat pe obraz,iar el s-a îndepărtat, dar fără a o scăpa din vedere până când aceasta s-a pierdut pe coridor. şi-atunci m-a lovit acest sentiment.. şi mâinile mi s-au răcit, ochii întristat şi mintea mi s-a blocat...
     apoi s-au terminat orele de curs.şi mi-am spus zâmbind trist că el sigur e afară şi o aşteaptă. n-am apucat să îi vad la plecare, însă am realizat că pe mine nu m-a condus nimeni la răsăritul soarelui la liceu. nimeni nu s-a obosit s-o facă..nu ştiu dacă m-a iubit cineva atât de mult pe cât a pretins c-o face..dar tind să cred că nu. şi totuşi eu am atâtea de oferit şi pe nimeni care să le primească...
     chiar sunt o persoană singură,aşa-i?n-am avut pentru cine să mă grăbesc s-ajung acasă azi. n-am avut cu cine vorbi când am deschis calculatorul în grabă să văd ce s-a mai întamplat pe aici. n-a avut cine să mă întrebe cum mi-a fost ziua şi dacă am greşit la testul la fizică din prostie sau din neatenţie..
     iar îţi simt lipsa,leule. o să mă condamn pentru toate cuvintele frumoase pe care le-am risipit pentru tine mai târziu,ştiu asta... dar îmi e atât de dor să fiu îndragostită.. dar îndrăgostită cu adevarat.. să fiu în stare să-i ofer celui de lângă mine tot ce-mi cere fără să clipesc. să nu trebuiască să gândesc fiecare vorba pe care i-o adresez spunându-mi că-i ofer prea mult când eu m-aş oferi lui pe mine cu zâmbetul pe buze..
     tu eşti fericit,ştiu. iar eu stau şi-ţi scriu rânduri întregi când locul meu a fost deja luat de ea. şi culmea.. din câţi oameni sunt pe lumea asta ţi-ai ales un alt leu pe care vrei să-l schimbi aşa cum eu am făcut cu tine. nu ştiu dacă o să-ţi reuşească şi nu ştiu ce am schimbat eu la tine.. nu ştiu dacă am vrut să schimb ceva cu adevărat.. dar mă doare atât de tare că-mi compari dragostea cu a altcuiva. mă enervez când tu chiar crezi că cineva e în stare să poarte aceeaşi dragoste pe care eu ţi-o port ţie şi unei alte persoane înafară de tine.
     dar leule, nu o schimba. nu o să vrea să fie schimbată.ştii asta,nu? iar dupa ce o să se folosească de tine o să-ţi smulgă inima. şi o să te lase traumatizat,împietrit şi sângerând pe marginea drumului.. iar tu o să-i scrii rânduri întregi , o să-i urezi în gând înainte de culcare somn uşor şi fericire, o să îi vezi chipul, gesturile şi zâmbetul în fiecare persoană. o să ai impresia ca tot îţi aminteşte de ea. o să crezi că nu mai poţi iubi pe altcineva şi că locul tău e doar lângă ea. apoi o să-ţi blestemi zilele pentru slăbiciunea de care dai dovadă. o să-ţi strigi tare şi răspicat că eşti un idiot. ea n-ar ţine la tine atât de mult pe cât ţii tu la ea.
     apoi o vii la mine să-mi spui cele întâmplate,o să-ţi ridici capul, aşa cum te-am învăţat, o să-ţi ştergi lacrimile care ţi se preling pe ambii obraji şi-o să mergi mai departe cu puterea pe care ţi-am dat-o. iar când o să fii fericit, n-o să-ţi aminteşti de mine..
     nu-i nimic leule. nu te condamn. hai, nu fi trist. dacă şi eu te întristez, atunci cine o să te înveselească?dar dragul meu, ştiu că nu mai fac parte din viaţa ta. ştiu că sunt trecutul de care vrei să scapi.. dar te rog.. te implor să nu mă uiţi.. iar dacă am devenit deja o amintire.. măcar povesteşte-mă frumos.
     spune-le oamenilor că nimeni nu a fost în stare să te iubească mai mult decât te-am iubit eu pe tine. spune-le că ai fost un aiurit fiindcă nu ai putut să mă iubeşti şi tu. spune-le că am fost întotdeauna acolo pentru tine când te-ai simţit pustiit dar nu te-am deranjat niciodată cu problemele mele.spune-le că a existat cândva un copil care ţi-ar fi dat şi viaţa cu zâmbetul pe buze dacă i-ai fi cerut-o..spune-le doar.. copilul ăla nu trebuie dat uitării.. nu încă,leule.. nu încă..

moment de rătăcire.

     copil aiurea, azi surprinzător ţi-am simţit lipsa. m-am trezit gândindu-mă cum aş vrea să fie persoana lângă care să-mi petrec viaţa. nu mi-ar plăcea un copil. mi-ar plăcea să am de la cine învăţa. mi-ar plăcea să fie la fel de independent ca şi mine. oare întotdeauna am fost aşa? sau poate am învăţat că eu sunt singura persoană pe care pot conta. ceilalţi mă vor părăsi întotdeauna, îndiferent de promisiunile puerile pe care le-au facut.. şi atunci aveam să mă simt pierdută..aşa că am devenit persoana de care nu se poate lega nimeni.
     aşa-i copilule,eu sunt vântul pe care ai încercat tu de atâtea ori să-l capturezi.. dar ai realizat şi tu că eu nu pot aparţine unei singure persoane.. eu aparţin lumii. aşa că te-ai gândit să pleci.. te-ai gândit să devii şi tu o parte din lume..ştii ce-i trist? faptul că îmi doresc din tot sufletul să te întorci. ţi-am promis că nu o să mai plâng,ştiu. dar cred că nu sunt în stare să-mi respect promisiunile făcute ţie.
     ai plecat atât de departe..ţi-am pierdut şi urmele,dragul meu..probabil fiindcă urmele lăsate pe zăpada bătătorită s-au topit din cauza soarelui..nu ştiu încotro s-o mai apuc. nu ştiu dacă ar trebui să mă schimb sau să rămân aceeaşi. poate că ai plecat fiindcă mi-a scapat ceva din vedere.. te-am nemulţumit în vreun fel sau nu ştiu..ceva am făcut greşit.n-am îndrăznit niciodată să visez să te iau în stăpânire..dar voiam din tot sufletul să mă iei tu.. mi-ai dat tot ce ai avut, dintr-odată,şi când inima ţi s-a golit.. ai plecat.
     mi-e dor de tine. îmi lipsesc certurile noastre copilăreşti. îmi plăcea să-ţi spun "leule" când te contraziceam şi eram sigură că argumentul meu n-avea să fie doborât de tine. te consideram egalul meu şi îţi aminteam asta de fiecare dată când aveai impresia că te-am supus.adoram să dramatizez puţin lucrurile,să joc diferite roluri, să fiu o persoană misterioasă şi să mă destăinui ţie încetul cu încetul. într-un timp mi-ai spus că erai dependent de mine,că mă cautai în fiecare persoană pe care o întâlneai şi discuţiile cu alţi oameni ţi se păreau banale. îţi ofereau doar ceea ce tu deja ştiai.. iar eu eram diferită..ce cuvânt mare..diferită..
     când eram cu moralul la pământ îmi aduceai aminte că pentru tine însemn totul. îmi spuneai în felul ăla sincer care-mi dărâmau toate barierele că nu e un ghinion fiindcă te-ai pricopsit cu mine. că eu sunt cel mai adevărat lucru pe care l-ai cunoscut vreodată. şi apoi făceai o glumă stupidă,spunându-mi că nu mă înmoi prea des,iar atunci când o faci nu vrei să mă ţii mult în starea asta.. mai ştii,leule?
      dar desigur ai făcut şi lucruri care m-au rănit. m-ai abandonat şi apoi te-ai întors după ce m-am frământat ore-n şir să-ţi ceri iertare..

R (1/2/2013 1:41:29 AM): aveam destula iubire , de la tine , ma simteam implinit , intr-un fel.
R (1/2/2013 1:41:37 AM): n-aveam de ce sa fac ceea ce am facut.
R (1/2/2013 1:41:38 AM): dar ,
R (1/2/2013 1:42:22 AM): trebuie sa existe acel moment , punctul culminant al povestii , in care noi , personajele principale , tre' sa trecem prin diferite chestii , ca relatia sa fie mai stransa.
R (1/2/2013 1:43:28 AM): eu n-am incercat sa te-alung.
R (1/2/2013 1:43:34 AM): eu am incercat intr-un fel sa te lipesc de mine.
R (1/2/2013 1:43:41 AM): a fost stupid , a fost riscant.
R (1/2/2013 1:43:50 AM): am fost si putin beat.
R (1/2/2013 1:45:54 AM): intelegi tu , bianca?

     iar eu te-am iertat.. dar acum ai plecat,leule. şi nu ştiu unde să te caut.. nu ştiu în ce parte să o iau..trebuia să-mi spui că aşa se va întâmpla.. trebuia să îmi spui că tu vei fi demonul meu.. demonul pe care nu m-ar deranja să-l iubesc dacă mă va iubi şi el la fel de mult pe cât îţi iubeşte iadul..dar iadul tău e prea important pentru tine,aşa cum libertatea mea-i tot ce am mai de preţ.. iar eu nu te mai pot iubi.. sunt atât de obosită..
     însă nu-ţi pot da drumul oricât de mult aş vrea. o să fiu iar singură,leule. o să mă transform iar în vânt.. şi-o să bat spre locuri necunoscute mie, locuri cu oameni la fel de răi precum cei pe care i-am înfruntat cu tine-n inimă.. o să-i pot înfrunta acum singură?
   
 persoana lângă care să-mi petrec viaţa mi-ar plăcea să fii tu. tu în totalitate,leule.erai perfect,până ai plecat.acum stau şi mă gândesc dacă ai fost real sau doar o născocire de-a mea.

Suntem doar nişte străini cu amintiri.

     probabil ai deschis link-ul ăsta în mare grabă ca să vezi ce era aşa important încât nu-ţi puteam spune faţă în faţă. sau poate din contra, ţi-e frică de ce poate fi scris aici încât te-ai dat bătut din prima. nu ai să citeşti. însă cred că acest lucru este imposibil. eşti o persoană curioasă. nu vei putea ignora asta.
     aşa că, iată-te aici, citindu-mi rândurile şi gândindu-te la ce-i mai rău. oare ce vrea să-mi mai spună copilul asta acum?nu s-a săturat să se tot joace cu sentimentele mele? ei, află că da. mi-am dat seama în sfârşit..ştiam lucrul ăsta de la început.. dar..speram să-mi revin..
     m-am comportat aşa în ultima perioadă fiindcă-mi răpeai libertatea..şi cel mai crud e că fix atunci când ne considerăm liberi nu suntem.. culmea e că ţi-am spus cum sunt.ţi-am spus ce persoană oribilă se află în spatele acestui chip de copil ..dar cine să mă asculte? am impresia că tot mai mulţi vedeţi doar ce-i în faţa voastră..şi ce-i mai crud e că te alung fix atunci când eşti dispus să te schimbi pentru mine.şi cum fac asta? scriindu-ţi ceva pe blog. nici măcar nu am curajul să mă uit în ochii tăi şi să-ţi spun ce am pe suflet. sau poate că nu.. pot face asta, dar după ce m-aş îndepărta şi te-aş lăsa sângerând pe marginea drumului conştiinţa mea s-ar revolta. iar ei nu aş reuşi să-i fac faţă. ştie fix unde să lovească.
     ştiu..la şfârşit s-a dovedit că-s la fel ca restul. m-am îndepărtat de tine încetul cu încetul sperând să-ţi fie mai uşor să-mi dai drumul..dar am observat că nu ai reuşit.. te apuci de picioarele mele cu ultimele puteri iar mie îmi e frică să nu mă-mpiedic fiindcă dacă aş cădea acum mi-aş pierde de tot echilibrul. şi ai să mă întrebi cu un ton ironic care echilibru iar eu am să te privesc încurcată fără să te pot contrazice.aşa-i. sunt un haos. un haos de la care nu ştii ce să te aştepţi. un haos pe care credeai că l-ai potolit,înţeles şi iubit.. dar,copilule,nu te-a-nvăţat nimeni că lucrurile astea nu trebuie potolite?inevitabil se vor întoarce împotriva ta fiindcă ai îndrăznit să le opreşti din drum..
     nu vreau să mă înţelegi greşit. nu vreau nici să te condamni pentru ceea ce s-a întâmplat.m-aş bucura dacă nici măcar nu ai suferi fiindcă ştiu cât de multe pui la suflet.dar toată vina-mi aparţine mie,bine?m-am simţit încolţită.voiai să-mi iei libertatea,întelegi?voiai să fiu o persoană stabilă..şi probabil că o să mă contrazici dar asa am perceput eu situaţia.
     din cauza persoanelor ca mine cei ca tine se pierd prin lume.. nu ştiu dacă o să mai fii întreg dupa experienţa asta.nu ştiu dacă o să mai iubeşti ploaia,laptele cu ciocolată sau să te întreci pe zebre..nu ştiu ce impact voi avea eu asupra vieţii tale..dar dupa raluca ţi-ai revenit. o să-ţi mai poţi reîntregi sufletul. în ciuda a ceea ce crezi despre tine,esti o persoană puternică. curajul îţi lipseşte însă.



If we are the same person before and after we loved,that means we haven't loved enough.


     voiam să-ţi spun că ar fi mai bine dacă amandoi ne-am vedea de drum,eu de-al meu,iar tu de-al tau.ne-am cam grăbit,ce-i drept.am căutat unul la altul calităţi pe care nu le-am avut niciodată şi ştiu că şi tu o să realizezi asta într-o zi,dar nu am de gând să te induc în eroare spunându-ţi că mai simt ceva când eu sunt goală. sufletu-mi lipseşte.orgoliul îşi revendică dreptul de a face orice doreşte,spiritul îşi vrea libertatea înapoi,dar mintea-i singura care se simte împăcată..
     nu o să-ţi spun că-mi pare rău fiindcă aş minţi. ma bucur că te-am cunoscut. probabil eşti singurul căruia nu-i pot atribui un apelativ. nu pot lega niciun cuvânt de tine. poate fiindcă,la urma urmei, nici nu ştiu cine eşti.eu nu am vrut să te cunosc în timp ce tu ai avut ocazia să-mi întorci sufletul pe toate părţile. ei,care suflet?ăla pe care credeai că-l am..

nopţi de vară..

     nu ştiu cum am reuşit să urc în lift,să apăs pe buton şi să deschid uşa apartamentului. nu-mi pot aminti nici cum m-am dezbrăcat,demachiat şi cum m-am pus în pat. toate lucrurile pe care le-am făcut fără tine în prejmă-mi sunt străine.
     buzele-mi sunt prea roşii pentru căldura de afară,ochii prea verzi pentru obişnuita lor nuantă de căprui,iar părul..ei bine,părul e vraişte. şi cu toate ăstea am un zâmbet tâmp pe faţă şi impresia că m-am ridicat cu trei metri deasupra solului. golul din suflet a dispărut. parcă în locul lui am adunat tot cerul iar norii se plimbă după voia lor,bucurându-se de spaţiul imens pus la dispoziţie.
     miros a tine,nemernicule. ai zice că ai propriul tău parfum şi de câte ori mi-e dor de tine pot să mă dau cu el,iar dorul trece. însă nu-i deloc asa. nu-ţi pot folosi parfumul când vreau.
     pe mijloc am tatuate urmele degetelor tale. degetele tale lungi pe talia mea subţire-imaginea perfectă pentru mine. dar felul în care ţi-a trecut amprenta prin haine şi-a rămas întipărită în pielea mea va rămâne un mister pentru toată lumea,inclusiv pentru mine.
     buzele ard,iar sângele stă fix sub pielea subţire gata să-şi facă apariţia la următoarea muşcătură. fraierul;el nu ştie că tu ai plecat acasă şi va trebui să se retragă deoarece în seara asta buzele mele vor rămâne neatinse. seară?poate ar trebui să spun dimineaţă. la urma urmei e aproape 2.
     oare ce va spune mama ta când vei ajunge acasă? probabil se va uita mânioasă la tine şi-ţi va spune că fata asta te strică. înainte de ea nu veneai la orele ăstea acasă şi poate le acordai părinţilor tăi mai multă atenţie. şi are dreptate..
     iartă-mă că te-am ţinut cu spatele de cărămizile ălea atâtea ore şi fiindcă te-am plimbat prin tot oraşul azi iar acum probabil picioarele tale protestează întruna. vreau să-mi cer scuze şi pentru că ţi-am tot muşcat buzele şi ţi-am agăţat limba de vreo câteva ori.
     dar pot jura că nu aş mai fi plecat din locul ăla pentru nimic în lume şi nu aş mai fi lăsat pe nimeni să se joace cu degetele mele. ce mână mai potrivita pentru a mea există dacă nu mâna ta?

Born to fly,forced to walk.

     şi acum stau şi mă gândesc dacă toate lucrurile idioate pe care le-am făcut au meritat. şi dacă rănile din suflet sunt mai adânci decât cele de pe piele. şi stau şi mă gândesc dacă mai pot continua. am ajuns în stadiul în care i-am ameninţat că o să mă arunc pe geam. îţi dai seama? să cad pe beton de la etajul 4.. şi să fiu al dracului dacă nu mi-aş fi dat drumul atunci..dar mi-a fost frică. nu de moarte. de ea nu-mi e frică... de durerea pe care avea să o simt după căzătură în tot corpul.. şi de faţa mea plină de sânge..
     oare sunt o persoană pierdută? am cam tot ce-şi poate dori un om,nu? dar nu am familie.. nici prieteni.. nici oameni în care să am încredere..sunt atât de slabă iar golul din suflet e atât de mare..
     dragule, trebuie să-ţi mulţumesc. dacă nu m-ai fi găsit chiar aş fi fost pierdută de-a binelea în momentul ăsta.şi ştiu.probabil ai impresia că eu te-am găsit,dar te înşeli. am renunţat de mult să mai caut. iar dacă ştiam că o să te gâsesc fix când aveam să mă dau bătută,aş fi facut-o mai devreme..
     ştiu că eşti supărat fiindcă nu-mi împărtăşesc problemele cu tine,dar ţi-am zis.. eu îmi vindec sufletul singură.cred însă că psihicul e cel bolnav.îmi întunecă atăt de mult sentimentele şi mi-e frică să mă las pierdută în el. dacă aş face asta,nu m-as mai putea întoarce,ştii? şi dacă m-aş întoarce.. n-aş mai fi eu.
     nu sunt sigură că tot ce tastez eu are sens,dar cui îi pasă?! cine pune preţ pe rândurile mele? îţi spun eu.nimeni. la sfârşitul zilei realizez că nimeni nu ştie cum m-am şimţit în cele mai îngrozitoare momente ale mele,dar nimeni! şi atunci de ce aş mai încerca să vă explic ce-i în neregulă cu mine? oricum sunt singura persoana pe care am putut vreodata conta cu adevărat.în mâinile mele stă fericirea. dar continui să mă condamn la suferinţă. îmi cam place să sufăr,ştii?dar în tăcere. dacă strig când mă doare ceva nu-mi mai pot savura suferinţa. cel puţin nu la aceeaşi intensitate..










"m-am gândit adesea la dumneavoastră întrebându-mă ce aş putea face să nu mai fiţi tristă.numai oamenii buni sunt trişti,de aceea cred că viaţa este nedreaptă. "

     aşa să fie? atunci mă bucur,să ştii.sunt un om bun în ciuda întunericului pe care-l port cu mine..încetul cu încetul el se va micşora..
     am nevoie doar de puţin timp..şi de tine..m-aş putea obişnui cu prezenţa ta permanentă,să ştii. chiar dacă eu mă plictisesc repede de oameni si nu pot petrece prea mult timp cu ei. cu tine aş trăi o iubire de-o viaţă. mai mult da, dar nu mai puţin de atât.

Iartă-mă..

     mă simt.. nici eu nu ştiu cum.. murdară.. da, probabil ăsta e cuvântul..
     mă simt ca ultimul om şi asta doar fiindcă am găsit o persoană cu care mă potrivesc.
     nu mai pot trăi aşa.
     draga mea,vreau să mă ierţi pentru ce va urma,bine? promite-mi de ce acum că nu mă vei urî.ai dreptul să fii suparată pe mine,să nu mai vrei să-mi vorbeşti.ai dreptul să spui orice lucrul oribil despre mine. ţie-ţi dau voie,bine?doar nu ma urî.. n-aş putea suporta asta..



     o să te învinovăţeşti. o să crezi că toate astea s-au întâmplat doar fiindcă ai absentat o saptămână din vieţile noatre,dar nu-i aşa.n-am fost vreodată mai conştientă de prezenţa ta ca în aceste câteva zile.
     ştiu că am fost printre puţinele persoane cărora le-ai spus pe cine îndrageşti tu. şi stiu că probabil tot mie-mi zici fiecare lucru pe care-l păţeşti.apreciez încrederea pe care mi-o acorzi.mă bucur că cineva mă poate considera o "persoană de încredere".nici n-ai idee cât.
     ştiu că tot mie mi-ai spus cât de mult îl placi şi ce sentiment plăcut ai atunci când îl vezi.. dar... trebuie să-ţi mărturisesc că nu eşti singura care-l simpatizează...ai să mă întrebi îngrijorată, ei,şi cine-o mai face? iar eu nu o să te pot privi în ochi ca să-ţi răspund că eu sunt acea persoană .. pur şi simplu e prea crud. ţi-aş frânge inima fără ca măcar să am timp să clipesc..
     dar draga mea,nu ştiu ce să mai fac.. m-am gândit de multe ori să renunţ la el. mi-am zis că nu merită să ne certăm din acest motiv,dar vezi tu.. nu poţi controla ce simţi. nu-ţi poţi impune pe cine să iubeşti.. dacă aş putea face asta lucrurile ar fi atât de simple..şi tu ai fost prima. eu n-ar trebui să mă gândesc la el în felul ăsta. de fapt nu ar trebui să mă gândesc la el sub niciun pretext. dar o fac.. sunt o persoană oribilă.mă-nţelegi?
     mă condamn în fiecare minut al zilei pentru ceea ce fac. şi mă urăsc şi mai mult fiindcă mă admiri pentru ceea ce sunt, pentru felul în care gândesc... mă crezi o persoană perfectă căreia sentimentele-i întunecă gândirea. şi te pot condamna pentru asta? nu. dar lucrul ăsta mă face să mă urăsc şi mai mult. de-ai şti câte defecte am.. şi toate gândurile oribile care-mi trec prin minte nu ai şti cum să fugi mai repede..dar acum ne confruntăm cu asta.
     cum pot să condamn un om pe care-l iubesc la suferinţă?cum să-ţi spun că prietenei tale îi place de tipul pe care-l iubeşti?cum să-ţi spun că-i posibil ca şi el să-mi împartăşească sentimentele?şi mai rau... cum să nu-ţi spun?oricum vei afla.. e imposibil să nu aflii.. dar.. oare eu ar trebui să-ţi distrug sufletul de copil? chiar ar trebui să-ţi spun? nu ar fi mai uşor să mă retrag sau să-l dăm uitării şi să rămânem prietene pe viaţă ca-n filmele alea care mă amuză pe mine? nu ar fi mai uşor aşa,oare?
     dar iată-mă aici,scriindu-ţi asta si cerându-ţi iertare cu sufletul vraişte.nu o să te mai pot privi în ochi iar tu nu vei mai avea aceeaşi încredere în mine..însă accept consecinţele.el o să fie păcatul meu iar tu persoana pe care o s-o regret. încă sper din tot sufletul să mă înţelegi..da,eu încă mai sper..

I don't trust people.

am cam obosit,cititorule.am obosit să fiu dezamagită de oameni.încă sper să găsesc o persoană ca mine.crezi că lucrul ăsta e posibil?cândva eu asta credeam.ea e acolo undeva iar eu trebuie să o găsesc.dar în drumul meu am dat peste atât de mulţi oameni lipsiţi de umanitate încât mi-am dat seama că îmi fac iluzii despre viaţă .ea nu e chiar aşa cum o vedeam eu. sau poate că nu viaţa e problema,ci oamenii sunt.
într-o seara de primăvară,m-a întrebat dacă am întâlnit vreodată o persoană în care să am încredere nemărginită.sincer?nu.încrederea începe la un punct şi se termină la altul, asta în ceea ce priveşte persoanele.oricât de mult îmi plac oamenii şi oricât de mult i-aş admira pentru felul în care gândesc am realizat că nu pot să am încredere în ei. îşi poartă cu atâta uşurinţă măştile. şi nu ştiu de ce. nu înţeleg de ce se lasă atât de mult înfluenţaţi. trăiesc viaţa altcuiva.ei nu realizează asta?cât de orb să fii?
poate am aşteptări prea mari de la oameni.da.asta e problema mea. sau poate sunt o naivă că sper să mai dau şi eu peste câte un om bun din când în când. o altă persoană care şi-a petrecut puţin din timpul ei cu mine contrazicându-mă m-a putut citi ca pe o carte deschisă.ceva nu e bine. tre să fie ceva la mijloc. sau disperarea pe care o port cu mine se vede la o poştă?nu. am o părere mai bună despre masca pe care o port. îmi acoperă în întregime faţa,iar atunci când o dau jos,câte o alta persoana îşi aminteşte că e om. pe de-o parte mă bucur. cică-s o persoană de încredere. am început să fac colecţie de poveşti triste.una de la tine,una de la celălalt. le ţin în memorie şi sper că nu le voi uita,dar din când în când descopăr că nu-mi mai pot aminti anumite detalii legate de poveste.ştiu doar felul în care mi-a fost povestită.
mi-am dat seama,scriind asta, că de fapt nu vreau nicio persoană stabilă în viaţa mea. îmi place singurătatea. nu vreau să mă leg de nimeni. nu vreau să depind de nimeni.şi chiar dacă aş vrea,nu cred că aş reuşi.îi ajut pe oameni,le aflu gândurile,secretele,iar când vine rândul lor să mă dezbrace de ele mă îndepărtez.câteodată se mai gâseşte câte unul căruia să-i arăt cum sunt de fapt. iar după,persoana pe care am ales-o să-i împărtăşesc anumite trăiri şi-o ia în cap.consideră că e corect să spună în stânga şi-n dreapta că mă cunoaşte mai bine ca oricine.se mândreşte că a reuşit să-mi între pe sub piele,carne,oase. nu poţi păstra lucrurile astea pentru tine?crezi că dă cineva doi bani pe faptul că mă cunoşti?de parcă aş fi cine ştie ce persoană.dar nu-ţi face griji.singurătatea are şi avantajele ei.când greşeşti nu poţi da vina pe altcineva înafară de tine. depinzi doar de tine.şi atunci când faci un lucru corect satisfacţia atinge cote maxime.şi-n plus n-are cine să te îmbârlige într-o situaţie.lucrurile sunt mai uşoare.mult mai uşoare.
şi deja sunt eu o persoană complicată,de ce să mai complic şi lucrurile?nu încerca să insişti.persoanele nu stau lângă mine mai mult de o vară.după ce le iau tristeţea pleacă fericite mai departe.am un zâmbet trist pe faţă în momentul în care mă gândesc la asta,ca atunci când îi cânt lui,celui din imaginaţia mea, melodia melancolică care ni se potriveşte atât de mult.i-aş cânta şi lui,celui real,însă el nu mai e copil aiurea pe care-l iubesc.sentimentele astea pentru tine,cel de demult,sunt atât de intense încât mă întreb,înainte de tine eu cum trăiam?
....poate nu trăiam.doar existam.

O să-ţi lipsesc.Promit.

"Dacă vezi că mă micşorez înseamnă că mă-ndepartez.
Nu jeli,trebuie doar să plec de aici.
Dacă vezi că mă micşorez,nu-ţi fă griji
Şi nu te grăbi.
Am şi eu dreptul să dispar."

Suflet cimentuit.

-Nu vă înţeleg. Pe niciunul dintre voi. Nu te înţeleg nici pe tine şi nici pe tine. Cum puteţi avea impresia că vă înţeleg când eu nu mă pot înţelege pe mine? Cum,mă? Cum te poţi aştepta ca o persoană goală ca mine să te înţeleagă pe tine?Voi de ce aveţi încredere în mine? Spuneţi-mi,mă. DE CE?! VOI CE VREŢI?Nu mai am ce să vă ofer,mă.Sunt goală. Mă dor sufletul,capul,psihicul.Mă dor toate.Sunt un copil,mă.Ce pot eu să vă ofer?De ce nu-mi lăsaţi sufletul în pace?De ce nu plecaţi odată?De ce veniţi tot mai mulţi,mă?PLEEECAAAAŢI! M-am săturat de voi,mă.Voi îmi luaţi fericirea. VOOOOI. O luaţi cu voi pe meleagurile pe care copiii ca mine nu pot ajunge.De ce faceţi asta?Ce v-am făcut să merit asta?CE AM FĂCUUUUT,MĂ?CEEE DRAAAACUUU AM FĂCCCUUUT?!Plătesc acum şi pentru păcatele viitoare,mă?Asta fac,mă?ASTAAAAAA?

Şi apoi s-a prăbuşit pe pământ.Nu mai era în stare să scoată vreun sunet.Doar buzele i se mişcau.Avea rimelul scurs,ochii bulbucaţi şi hainele boţite.Părul era în toate părţile iar faţa îi era îmbătrânită.Aveai impresia că cea din faţa ta nu era o adolescentă,ci o bătrână care a trecut prin multe.Îţi era milă de ea.N-aveai idee ce păţise ,dar îţi venea să te duci la ea,s-o îmbrăţişezi şi să-i spui că totul avea să fie bine.Dar nimeni nu făcea nimic.Mulţimea stătea şi se holba la bietul trup pe care sufletul părea că-l părăsise.Nu ştiai dacă cineva respiră.Parcă totul stătea în loc.Apoi unul câte unul s-au îndepărtat de biata fată care stătea lipită de asfalt.Niciunul n-a îndraznit s-o ridice.Au lăsat-o acolo ca pe o mobilă de care te plictiseşti, o scoţi afară şi aştepţi ca cineva s-o ia.În câteva secunde puteai să juri că nu fusese nicio mulţime .Fata a trebuit să se ridice singură,să-ţi şteargă lacrimile şi să-şi forţeze picioarele să o ducă departe de acolo.Să o ducă undeva unde oamenii erau buni şi altruişti,undeva unde nimeni nu te făcea să suferi pe degeaba,undeva unde se ascundea fericirea.
Dacă astăzi treci pe acel trotuar,într-o zi ploioasă şi priveşti cu băgare de seamă asfaltul,îi poţi vedea urma sufletului fetei.Oamenii spun că acolo a fost prinsă o pasăre în timp ce muncitorii cimentuiau strada,însă eu ştiu adevărata poveste.Eu am fost acolo şi i-am auzit ţipetele şi n-am făcut nimic.Nu sunt mândră de asta.Mă lupt cu gândul ăsta în fiecare zi şi sper că într-o zi îi voi putea elibera sufletul.Voi,ăştia care aţi luat parte la mărturisirea acestei poveşti încercaţi să salvaţi celelalte suflete.Nu le lăsaţi prinse în asfalt.Măcar voi faceţi ceva,mă.Măcar voi...

Decât să se termine aşa,mai bine nu începea.

în principiu mi-am zis că n-o să scriu despre persoanele ca voi. cel putin nu aici. însă trebuie să-mi împart doza de ironie pe ziua de azi. am citit undeva zilele trecute că omul începe să zică lucruri rele despre tine când nu-i mai faci pe plac.de un adevăr mai mare ca ăsta nu m-am mai lovit de ceva timp. m-ai numit falsă fără ca măcar să fi avut 3 conversaţii întregi cu mine. mă vezi pe holurile şcolii , te comporţi de parcă suntem extrem de apropiate , mă saluţi de câte ori ai ocazia şi-mi zici mie că sunt falsă?dacă ar fi să-ţi zic în vreun fel , ţi-aş spune ipocrită. nici mai mult , nici mai puţin. joci rolul unei prietene ,iar pe la spate vorbeşti ca o femeie de mahala. n-am vrut să-mi fac nicio părere despre tine fiindcă nu te cunoşteam. nu ştiam cum eşti însă nici nu m-a interesat. ţi-aş spune că de la tine m-aş fi aşteptat oricând la lucrurile de genul ăsta,dar nu m-ai crede.întotdeauna ai avut impresia că vreau ca tu să te cerţi cu nu ştiu cine , că vreau să-ţi stric prieteniile. cică omul urăşte la alţii ce urăşte la el. nu mă miră. asta urăşti tu la tine,draga mea? afirmi că mi-ai spus în faţă întreaga tărăşenie cu falsitatea. nu. n-ai spus nimic. crede-mă, mi-aş fi amintit asta. mi-ai spus doar într-o zi pe hol de faptul că el a spus ce a spus despre ana iar eu am infirmat asta. probabil a spus-o fiindcă-mi petreceam mai mult timp cu ea decât cu oricine altcineva. mă deranjează faptul că vorbeşti doar ca să te aflii în treaba. n-avem nimic in comun decât sexul. da , amândouă suntem gajici. ei , şi? nimic altceva nu ne leagă şi ar fi bine nici să n-o facă. n-am să-ţi spun de greşelile tale. o să-ţi dai singură seama de ele. 

iar ţie ana , n-am ce-ţi spune. mi-ai demonstrat faptul că prietenii nu există sau cel puţin voi nu sunteţi unii dintre ei. cu toate că s-au plimbat fără niciun fel de jenă prin sufletul tău, n-am niciun stres să te bârfească cu cine apucă. nu-i nimic. însă mi-e ciudă că cineva m-a avertizat în privinţa voastră , dar n-am vrut să-l ascult. mi-a demonstrat încă o data că pot avea încredere deplină-n el. atâta atenţie meritaţi. ştiu c-aţi observat că nu vă bag în seama pe holuri. că practic nu vă vad. asta fiindcă m-am convins. poate că sunt naivă să cred în prietenie , însă nu sunt proastă. acesta este ultimul gram de atenţie dat vouă. nu vă doresc nimic. nici binele , nici răul. însă cândva veţi realiza cine-i falsul aici. annusca, tu vei suferi mai mult ca ea , care nu-şi da niciun fel de interes.

 dacă manânci caramele , nu te plange c-ai carii.

Pentru tine,copil aiurea.

Nu ştiu cum aş putea începe postarea asta. De fapt , nu ştiu dacă am ceva destul de important de tastat încât să o postez. Poate doar am nevoie să mă eliberez. De ce?Nici eu nu ştiu.
Am momente când îmi spun că azi o s-o termin cu tine. Definitiv. Insă fix a doua azi faci ceva ce nu poate fi trecut cu vederea.Ce fel de om eşti tu?Unde se ascund oamenii ca tine?
Amuzant e că am început să ţin la tine din întâmplare,fără să vreau,fără să realizez.Ştii cum a început totul? Am să-ţi spun.Nu ştiu de ce dar azi simt nevoia să tastez toate astea ştiind că tu nu le vei citi niciodată. Sau dacă le vei citi, va fi peste mult timp,când ele nu vor mai însemna nimic..aşa că rămân la prima varianta. N-ai să le citeşti.
Prima dată am încercat să vorbesc cu tine doar pentru a-i arăta unei persoane că nu sunt dependentă de ea,când poate că eram.Ma cunoşti . Sunt o persoana orgolioasă.N-am să recunosc niciodată când depind şi de altcineva înafară de mine.La prima vedere păreai o persoană cu care puteam purta doar o conversaţie şi atât. Însă cine te-a pus oare să te ţii după mine? Cine? Când ai încetat s-o mai faci , am început eu să mă ţin după tine. Îmi păreai simpatic.Erai ca un copil ce nu ştia ce e aia viaţă.Păreai.. pur. Da , ăsta e cuvântul. Pur.Nu ştiai nici cum să-mi vorbeşti.Nu ştiai nici măcar să minţi. Mai ştii? Intr-o seara am vorbit până târziu şi la un moment dat m-ai întrebat dacă şi mie-mi place ploaia.Mi-ai pus întrebarea aia ca şi cum ştiai deja răspunsul.Şi dupa ce ţi-am confirmat bănuielile, mi-ai zis c-ai putea să mă iubeşti.Ăla a fost momentul când ai nimerit replica la timpul potrivit.Atunci te-am iubit..Apoi nu ştiu cum de ti-a venit ideea cu jocul ala idiot ,dar care m-a făcut să mă lipesc de tine. "In the game of seduction there is only one rule: never fall in love." Cine avea să încalce primul regula , pierdea. N-am idee cine a încălcat-o primul sau dacă a încălcat-o cineva... sau poate jocul nu-şi avea locul de la început. Dar.. mhm.. am pierdut.
Şi-apoi a urmat cearta de pe 31 decembrie.Frumoasă zi , hm? Dintr-un motiv sau altul ai simţit nevoia să mă faci să mă umilesc în faţa ta. Eu , îţi dai seama? Te-am refuzat scurt şi rece. Ştiam că lucrul ăla avea să te enerveze,dar o meritai.Omului îi dai exact cât merită.În momentul ăla nu meritai mai mult.În momentul ăla meritai să-mi bag picioarele în orice fel de relaţie aveam şi să te las în pace.Să te las să treci prin viaţă singur , fără o persoană ca mine care să-ţi dea sfaturi.M-ai pus să-mi cer scuze când nu greşisem doar ca să mă umileşti.Să te simţi.. bărbat?!Un crin nu-şi pierde puritatea nici măcar când e tăvălit prin mocirlă. Eu n-am fost . Nu în momentul ăla. Apoi peste 5 ore , după ce m-ai lăsat să mă frământ , să mă condamn , să cred cele mai rele lucruri despre mine m-ai sunat.. şi.. şi mi-ai spus că eşti doar în pantaloni şi că nu intri in casă până nu te iert.Mi-ai spus că n-aveai nevoie de cineva care să te ţină în lesă,că nu mă meriţi,că odata şi odată tot m-ai fi călcat în picioare.Şi-apoi te-am întrebat de ce crezi că cineva vrea să te umilească.Mi-ai raspuns prin doua cuvinte. "Scutul leului. Când nu poate câştiga,fuge.Aşa-i?"Totuşi m-ai condamnat fiindcă nu te-am iertat imediat.Mi-ai zis să găsesc pe altcineva care să-mi aduca ploaia.Cretine,tu eşti singurul care poate face să conteze ploaia aia. Cineva mi-a zis c-o să-mi frângi inima. Avea dreptate. Bine totuşi c-am avut folie protectoare pe ea. Şi-a revenit. Rana de atunci s-a vindecat.Cu ajutorul tau , ce-i drept , da' s-a vindecat.
Acum câteva zile am întrebat un prieten ce e cel mai important când scrii o scrisoare .Aveam de făcut o tema la română ,cred.Ştii ce mi-a răspuns?Adresa.Dacă n-o trimiţi,ai scris-o degeaba.Ţi-ai pierdut timpul degeaba.Asta e una dintre acele scrisori virtuale..
Însă de un lucru sunt sigură.Sunt sigură că ai zâmbit măcar o dată gândindu-te la mine. Mă admir pentru lucrul ăsta ,să ştii.Câteodată am impresia că eu te-am învăţat să iubeşti,să te zbaţi,să ai răbdare,să suferi şi să speri.Eu te-am trecut prin toate ţinându-te de mână în timp ce-ţi cream iluzii banale despre viaţă. Eu te-am ascultat şi te-am certat din nimicuri,doar de dragul de-a te vedea puţin supărat.Eu te-am învăţat tot ce ai uitat despre viaţă şi despre iubire,chiar dacă nu ai fost al meu. Nu poţi avea vântul oricât de mult îţi doreşti asta.
Dar trebuie s-o spun acum , fiindcă n-o să mai am curajul s-o spun cu altă ocazie. Mă bucur că te-am cunoscut. Ştii , eu nu ştiu sigur dacă Dumnezeu există , dar îi mulţumesc în fiecare zi că mi-a dat ocazia să te cunosc , să-ţi intru in suflet , să-ţi cunosc trecutul , amintirile , viaţa, să te cunosc pe tine. În ciuda lucrurilor rele pe care le crezi despre tine ,să ştii că meriţi multe. Mult mai multe decât îţi imaginezi,iar persoanei căreia-i vei aparţine va fi una norocoasă fiindcă va avea ce discuta cu tine,va avea cui să-i ceara sfaturi,va avea de cine să fie iubită.Iar tu vei şti exact ce să-i spui şi când să-i spui cele mai minunate lucruri. Am vărsat vreo două lacrimi.Ai putea spune că sunt puţin geloasă,dar nu. Mă pregătesc pentru mai târziu.Ştiu că vei pleca cândva.Sper ca ziua aia să nu fie azi. Nici mâine.

Viaţa merge înainte.Noi rămânem în trecut.

azi mi-am dat seama de un lucru. am realizat că ne-am folosit reciproc.eu ţi-am readus fericirea,iar tu m-ai scăpat de trecutul pe care-l purtam cu mine.ai spune că toată lumea câştigă,nu?ironia e că acum tu ai devenit trecutul meu. ce-i de făcut?
m-ai folosit doar când erai bulversat,confuz.aveai nevoie de cineva care să-ţi readucă echilibrul.cineva care să te poată purta prin viaţă şi să-ţi arate cât de frumoasă poate fi.cineva care să te înveţe cum s-o trăieşti.şi-ai dat accidental peste mine.sufletul meu de copil n-a ştiut să se ferească de cei ca tine. să nu mă înţelegi greşit. şi eu am avut nevoie de-o astfel de persoana ,dar n-am putut doar să te folosesc fără să-mi intri în suflet. însă odata ce ţi-ai redobândit fericirea ai uitat de cel care ţi-a oferit-o. iar de fiecare dată când o pierzi,te întorci să ţi se ofere alta-n schimb.cât de meschin poţi fi?
am obosit,copil aiurea ce eşti.n-am de unde să-ţi mai fac iluzii despre viaţă şi fericire fiindcă nu mai stiu ce înseamnă cuvintele astea. îmi goleşti sufletul pe care tot tu l-ai salvat.pur şi simplu lucrurile nu mai merg aşa.
dar,hei.pe cine păcălim noi? asta-i în firea noastră,nu? putem să îngenunchiem pe oricine fără ca el măcar să ştie.am înţeles. o să mă ridic din mocirlă. o să-mi sterg lacrimile şi golul din suflet. gata. a trecut. la urma urmei sunt o persoană bună. abisul din inimă se micsorează. sau poate toată situaţia asta ţine de spiritul competitiv. te cunosc la fel de bine pe cât mă cunosc pe mine. te-aş putea face să-ţi pară rău pentru toate,dar nu. care ar mai fi distracţia?şi se spune că puterea celor cu adevărat puternici se manifesta aşa. să ştii că poţi distruge pe cineva , să n-o faci şi acela să nu afle niciodată.
bine. n-am să te caut. ai plecat singur. tot singur te vei întoarce. dacă nu.. n-am decât să mă resemnez şi să caut un alt chip care să-mi readucă prezentul şi în ochii căruia să văd fericirea. oamenii ăştia se găsesc oriunde,iar la felul meu de a fi , crede-mă, pot găsi mulţi. mai rău e de tine. nu toţi îţi pot vindeca cicatricele.nu toţi îţi pot oferi fericirea la micul dejun. dar sper să fii recunoscător fiindcă m-ai întâlnit. persoanele ca mine trebuie păstrate. când o să realizezi asta va fi prea târziu. voi lăsa părerile de rău pentru atunci.


you are beaufitul,but you're empty. no one could die for you.

Nu abuzaţi de "te iubesc"-uri.

-Spune-mi că mă iubeşti.
-Nu.
-De ce? Nu o faci?
-Nu e vorba de asta. Da' eu n-o pot spune.
-Bine.Atunci o să închid . Nu prea mai am minute şi vreau să vorbesc cu tine şi-n altă zi.
-Okay.Te iubesc.Pa.
A stat două secunde până să realizeze ce se întâmplase. Apoi zâmbi.
-...mulţumesc. Pa.

Iar a doua zi uitase de conversaţie .Probabil din cauza alcoolului consumat...
Sau fiindcă vorbele alea nu reprezentau nimic pentru el.

Orgoliul.

şi-mi venea să-mi iau zborul. aveam impresia că pentru unele persoane nu reprezentam nimic. poate că era adevarat. nu ştiu.. dar aş fi vrut ca măcar uneia dintre ele să-i fi fost frica deoarece s-ar fi putut să mă piarda. dar cine eram eu? ce reprezentam eu pentru ele? eram persoana pe care o contactau când aveau nevoie de cineva de încredere , cineva care să fie acolo , oferind sfaturi bune. da , eu eram acel cineva. dar azi am obosit.
m-am săturat să fiu a doua opţiune a cuiva. oamenii fac întotdeauna alegeri greşite. eu aleg să am încredere în toţi şi să pun la dispoziţie puţin din sufletul meu oricui. dar ei sunt egoişti. nu ştiu să înapoieze nimic. odată ce au primit ceva , uită de la cine îl au. dar nu mă plâng de asta. nu mă deranjează , însă ei îmi vor tot sufletul. vor să arunce cu el prin mocirlă şi apoi să mi-l restituie cerându-şi scuze cu lacrimi false.
şi problema e că eu îi primesc de fiecare dată înapoi. sunt o naivă sperând să se schimbe , nu? oamenii ca mine există? nu. sau.. ar putea exista. mi-a spus o data că nu-s unică. nu în felul în care credea el.. a durut puţin. acum n-am idee dacă mai doare. poate am învăţat să mimez sentimentele.
câteodată mă surprind gândindu-mă la EL. nu . n-ar trebui.
şi totuşi sunt o grămadă de lucruri care mă tentează. lucruri pe care le-a făcut şi el la rândul său. însă eu nu-i pot greşi în halul ăsta.m-aş simţi vinovată după. am văzut asta la amicul meu. nu credeam că poate iubi cu sufletul pe care nu-l are. dar a reuşit. n-am să recunosc niciodată asta de faţă cu el , dar îl respect. probabil e cel mai adevărat lucru cu care m-am întâlnit. şi din atâta lume , pe mine m-a ales să-i fiu prietenă. lumea are o părere proastă despre el. chiar şi EL crede asta , însă nu. niciodată n-am ascultat sfatul cuiva. la final o să-mi pară rău doar de ce n-am făcut.. şi prin asta mi-am răspuns la întrebare.
faţă de EL pot greşi. atâta timp cât nu ştie, lucrurile sunt în regulă. am mai făcut-o odată. pot juca murdar încă o dată. nimeni nu va nota asta. şi dacă o va face , ce? sunt o persoană orgolioasă. mi-ai greşit , te fac să-ţi pară rau(sau mai rău decât îţi pare).
şi dacă va fi să regret ceva , n-o să regret ceva ce n-am făcut. l-am avertizat înainte. a intrat în joc , va juca până la final . asta sau se va da bătut. orgoliul său , mai mare ca al meu , n-o să-l lase să vadă lucrurile bune pe care i le-am făcut. o să-mi vadă doar greşeală. o să mă condamne doar pentru acea greşeală. vinovăţia o să-mi bântuie gândurile mai târziu.






se pare că pot greşi în halul ăsta , totuşi.

Viaţă irosită.

       Puterea pe care o simţea era una nemărginită. La începutul luptei adversara sa era în avantaj. Deţinea controlul asupra situaţiei,jignind-o la fiecare cuvânt. Apoi cu o replică bună , spusă la momentul potrivit şi cu puţin noroc întoarse întreaga situaţie în favoarea sa.Se ridicase din genunchi îndrăznind să-i răspundă superioarei sale şi astfel ea deveni superioară.
       La mijlocul luptei,adversara se declarase învinsă.Nu avea sens să mai lupte pe un teren minat , unde ea nu avea nicio putere. Astfel,ea caştigase acea luptă.Toate cuvintele pe care le-a primit cu capul sus , cele care-i găureau sufletul , se evaporaseră imediat.Locul lor a fost luat de o imensă satisfacţie.Acest sentiment o făcea să zâmbească necontrolat, să se simtă stăpână pe tot ce o înconjura, să se confrunte cu toţi, indiferent de cine erau.
       Şi-ar fi dorit să tot simtă acel sentiment, însă în 30 de minute acesta se stinse. Toată puterea , bucuria , satisfacţia pieriseră de pe chipul ei.Trebuia să facă ceva pentru a mai simţi acele lucruri minunate , superbe.
       Asa a ajuns în ziua de azi.Nu se poate abţine să nu-şi împrăstie doza de otravă pentru a retrăi acele clipe de putere beată.Se ceartă cu oricine, indiferent de motiv , îngenunchindu-l în cele din urmă cu un zâmbet de lup.Faptul că nu este doborâta , ci că doboară o bucură cel mai mult.Aroganţa de pe chipul ei e de nepătruns.Lumea o vorbeşte pe la colţuri de rău , niciodată de bine.Prieteni,nu mai are sau poate n-a avut niciodată.Persoanele care i-au cunoscut sufletul au plecat demult.Pe ei nu i-a îngenunchiat.Lor le-a dat drumul precum porumbeii albi sunt eliberaţi la nunţile bogătaşilor.Poate aici a greşit.Însă nu-i pasă.Nu-i mai pasă de nimic decât să simtă iar acel sentiment care-ţi face suflul bucăţi şi corpul plin de putere.
       În fiecare zi , de dimineaţă până seara îşi caută victimele.Îi face o deosebită plăcere să vadă cum toţi copitulează-n faţa sa, să le vadă disperarea din ochi , lacrimile de pe obraji, golul din suflet şi faţa murdară cu care se ridică de pe pământul moale neîndrăznind să o privească direct.Probabil ea i-a schimbat cursul vieţii, a făcut-o să distrugă tot ce întâlneşte-n cale.
       Într-o bună zi o va distruge şi pe ea, acea superioară dintr-o altă viaţă care a îndrăznit s-o condamne fără să o cunoască, să o judece fără să fi purtat vreo conversaţie cu ea.Acela avea să fie ultimul război. Acolo avea să se încheie viaţa cuiva şi să continue a altcuiva fără ca măcar să-ţi aducă aminte de cele întâmplate. Un sfârşit tragic , desprins din una din cărţile lui  Kevin Guilfoile sau dintr-o piesă de teatru scrisă cu mult înaintea erei noastre.Un sfârşit tragit pentru o persoană care-ar merita cel mai rău lucru de pe această planetă. Avea să fie frumos de urmărit.

Chestii.

        Dar ce se întâmplă când suntem obişnuiţi să iubim şi să nu fim iubiţi? Ne pierdem încrederea în noi. Avem impresia că ne e bine şi singuri. Însă dacă cineva ne spune "te iubesc" , îi răspundem printr-un simplu zâmbet , iar în gând ne zicem "mhm,sigur". Dacă ne găsim dragostea murim de frică în fiecare secundă. Dacă e acum e la fel ca înainte?Ne este frică să o credem , să îi mărturisim sentimentele.
        Un copil aiurea mi-a spus cândva că "oricine merită o sanşă". L-am privit sceptic şi l-am întrebat "una singură ?".A stat câteva momente până să imi răspundă , apoi mi-a explicat , precum unui copil ce învaţă pentru prima dată să adune două numere, " câte crezi tu că merită". Dar , hei , eu nu am de unde să ştiu asta , hm?Cum îmi pot da seama de lucrul ăsta?Sau dacă nu apreciază şansele pe care i le ofer? Sau dacă îţi spune că dacă i-am mai dat una , o să-i mai dau încă una şi tot aşa?
        Şi totuşi , ce ar mai fi viaţa fără capacitatea de a lua decizii cretine?Nimic. Monotonie. E ca şi cum ai şti că soarele va răsări în fiecare zi. Nu îi mai apreciezi frumuseţea, pe când ploii , care apare când te aştepţi mai puţin i-o iubeşti.Ploaia spală sufletele.Întotdeauna îmi vine să scriu când plouă , asta după ce am ieşit din casă într-un simplu tricoul albastru şi o pereche de blugi.Da , ploaia char are grijă de suflete.