Din adâncuri...

      Eram cu adevarat sortita aestui om? Exista oare ceva predestinat in viata noastra , care trebuie sa se implineasca? Cine sa dea raspuns unei asemenea intrebari? Eu cred ca noi insine suntem autorii binelui sau raului, ca destinul nu e in stele, ci mult mai aproape, chiar in mainile noastre.




-Luli, de unde stii tu cand iti ascund ceva?
  Luli ofta adanc.
-Cum sa nu stiu cand traiesc numai in tine ?



       Am vrut sa ma intorc intr-o lume cunoscuta numai de mine. C`o fereastra mare, boltita, si c`un pervaz plin de muscate rosii. Era prin Paris, pe`o straduta laturalnica, unde ni s`au jucat pentru intaia oara umbrele de copii. 


      Sunt o visatoare. Dar nu de multa vreme. E ceva nou si uneori ma sperie lipsa realitatii. Sunt duala. E cel mai mare defect al meu. Asta si uneori trecutul. Sau radacinile ce nu am fost capabila sa le ard si inca mai sunt ingropate acolo. Acolo unde? Acolo...nu stiu. Nu pot defini "acolo". Nici "acasa". Cred ca "acasa" e de fapt acum un "timp". Uneori imi pierd sirul propriilor ganduri. Uneori mai traiesc cate putin in toamna. 


      Trec mereu de la un lucru la altul, de la un gand la altul...de la un rand la altul...literele zboara mereu. "te iubesc" si-a pierdut valoarea. dar inca mai am o poveste. e veche...si plina de praf galbui...am uitat`o...s-a sters si cerneala cred...recunosc, mi-e frica. mi-e frica din nou, dar nu o stiu decat eu.

                                  









                                               Pot sa stau uneori in fata unui copac cu ochii deschisi  si sa-l si visez in acelasi timp. Si sa prefer sa-l visez.