It just feels right.

     nu am mai scris de mult timp. nici nu am mai trecut pe aici. am fost ocupată cu visul meu care la început nu mi-a aparținut. am pierdut nopți întregi prin orașul ăsta de care eram îndrăgostită fără ca măcar să știu din ce motiv îl iubesc. nu credeam că îmi va fi vreodată greu să plec de acasă. toate poveștile pe care le auzeam despre oamenii care s-au mutat într-un oraș nou și nu s-au acomodat mi se păreau puerile. cum e posibil să nu găsești măcar un om pe sufletul tău într-un loc nou? dar m-am înșelat.. doamne, cum m-am înșelat.
     eram convinsă că nu voi simți lipsa nimănui, dar ca să vezi... nu m-am mai simțit niciodată atât de singură. acum mi-am dat seama de câte ori am folosit cuvântul „nu”. oare am devenit ușor-ușor pesimistă? nu. râd. l-am scris din nou.
     chiar mai înainte am citit un articol despre faptul că oamenii au 3 mari iubiri. eu am apucat să trec de primele 2. am momente scurte de rătăcire în care mă întorc pentru câteva momente în cortul din luncavița sau în camera de hotel din constanța, însă trebuie să-mi reamintesc de fiecare dată că totul e trecut. de ce îmi mai pierd timpul gândindu-mă la asta?

No future living in the past.

      tu mi-ai spus asta. ce ciudat e că găsim alinare tocmai în brațele persoanelor despre care nu știm nimic și de la care nu ne așteptăm la nimic. îmi ești drag, să știi. am impresia că nu m-ai crede indiferent de câte ori ți-aș repeta lucrul ăsta. nu o să sau cel puțin nu vreau să-mi plâng de milă, dar am pierdut atât de multe bucăți de suflet până să te găsesc, știi? am avut atâtea vânătăi provocate de persoane dragi, știi? mi-am pierdut speranța de atâtea ori, știi? de ce ai fi tu diferit?
     pentru că tu ai fost singurul care nu m-a strâns în brațe în momentul în care am bufnit în plâns. te-ai uitat la mine și ai așteptat să mă calmez fără să te miști. oare ai respirat în timpul ăsta? parcă știai... sau poate chiar știai?! aveam nevoie să găsesc echilibrul în mine, nu un alt refugiu.
     am afirmat de-a lungul timpului că altcineva era fix ca mine, dar m-am înșelat din nou. aș fi vrut din tot sufletul să fie așa, însă probabil mi-am impus o imagine care nu avea legătură cu realitate și am fost dezamagită tocmai fiindcă ceea ce mi-aș fi dorit eu nu era adevărat. cu tine lucrurile sunt diferite. tu mă înțelegi fără să fie nevoie să îți spun ceva.
     ești la fel de mândru ca mine și ai așteptări atât de mari de la viață. ești atât de sigur pe tine și îți controlezi atât de bine fiecare mișcare. știi ce impact ai asupra unui grup de oameni când îți faci apariția, iar lucrul ăsta te face să mergi cu aceeași aroganță pe care o am și eu. mă amuzi. sau oare eu te amuz?! ce-mi place când mă privești pentru câteva secunde și-mi mărturisești asta.
     pot să știu la ce te gândești, fiindcă mă cunosc pe mine. nici măcar nu e nevoie să stau să-ți descopăr fiecare grimasă a feței sau fiecare gest, pentru că toate ăstea sunt la fel ca ale mele. am crescut în colțuri diferite de lume, dar ca să vezi. oare suntem la fel? imposibil. dar tocmai fiindcă-mi stârnești interesul, o să pierd puțin timp prin preajma ta. nu poți fi atât de impunător pe cât pari și mai ales nu atunci când cineva ca mine e în dreapta ta.
     acum 2 luni m-am condamnat și am condamnat pe toată lumea, dar abia în seara asta am înțeles de ce lucrurile s-au întâmplat astfel. totul m-a condus la tine. dacă un singur lucru ar fi stat altfel în viața mea sau în a ta, nu ne-am fi aflat astăzi aici. și nu pot fi decât recunoscătoare. vă mulțumesc, vouă din trecutul meu, pentru că m-ați ajutat să ajung în alt oraș, indiferent prin câte am fost nevoită să trec. iar tu, poate meriți să te bucuri un pic de mine. o să te încânt o perioadă cu prezența mea fiindcă-s faină, iar tu o să apreciezi că-s dragută și zâmbesc mult, dar cred că ți-am repetat asta de atât de multe ori, încât ai reținut și tu.

I guess that’s just part of loving people: You have to give things up. Sometimes you even have to give them up.

      am stat mult si m-am gandit la tine. am trecut impreuna prin atat de multe lucruri, incat nici macar atunci cand m-ai lovit fara sa iti pese de urmele pe care le-ai fi lasat pe trupul meu nu te-am urat. am descoperit ca ura si dragostea nu sunt unul si acelasi sentiment. mi-a trecut prin minte de nenumarate ori ideea de a te face sa suferi, deoarece eu cred cu tarie in "ochi pentru ochi si dinte pentru dinte", dar de multe ori karma nu isi face treaba, asa ca a trebuit ca eu sa iau fraiele in propriile maini.
     am fost din nou impreuna. ti-am sarutat fiecare particica a trupului in timp ce incercam sa imi vindec singura ranile si sa imi tin sub control ideile nebunesti de a-ti provoca durere. si cum altfel poti face o persoana sa sufere daca nu o faci sa ii pese? cititorule, a-ti pasa este un lucru pe cat de incredibil, pe atat de atroce. cealalta persoana are putere nemarginita asupra ta. dar pana si in momentul in care am ajuns sa iti trezesc sentimentele care au luat o mica pauza, n-am putut sa te ranesc.
      am incercat sa uit de acest principiu stupid al meu si am ingropat suferinta pe care mi-ai provocat-o. stiu, nu am reusit sa fac asta atat de bine, deoarece aveam momente scurte in care ma pierdeam printre tristeti de mult apuse si izbucneam violent, fara sa tin cont de nimic. m-am pierdut de cateva ori, nu-i asa? dar, doamne, iti jur ca nu as fi putut fi altfel. si daca as fi fost altfel, m-ai mai fi iubit? sunt naiva, stiu si asta, insa daca si sentimentele tale pentru mine au fost o minciuna, mai bine nu-mi recunoaste lucrul acesta. lasa-ma sa traiesc cu impresia ca, la un moment dat, ai tinut la mine aproape la fel de mult pe cat am tinut eu la tine.
     in infantilitatea mea, mi-am proiectat de atat de multe ori un viitor langa tine, dar nu am apucat sa ma bucur de prezent, nu-i asa? dar nu e nimic. cateodata trebuie sa stii cand sa te dai batut, nu? te iubesc, sa stii. am impresia ca as putea sa fac asta o viata intreaga, poate chiar sapte, insa doarece tin la tine, este nevoie sa te las sa pleci, nu pentru ca nu as mai putea eu suporta, nu pentru tu nu m-ai mai putea tolera, sunt o infinitate de motive pentru care nu am fi capabil sa facem asta, dar tocmai fiindca sunt momente in care trebuie sa renunti la oamenii pe care-i iubesti si sa fii recunoscator fiecarei clipe pe care si-au petrecut-o cu tine, indiferent daca a fost una buna sau rea. toate au fost lectii de viata.

10 things i hate about you

I hate the way you talk to me,
and the way you cut your hair.
I hate the way you drive my car.
I hate it when you stare.

I hate your big dumb combat boots,
and the way you read my mind.
I hate you so much it makes me sick;
it even makes me rhyme.

I hate it, I hate the way you're always right.
I hate it when you lie.
I hate it when you make me laugh,
even worse when you make me cry.

I hate it when you're not around,
and the fact that you didn't call.
But mostly I hate the way I don't hate you.
Not even close, not even a little bit, not even at all.

I knew everything happened for a reason. I just wished the reason would hurry up and make itself known.

     nu raspunzi la telefon, nu-i asa? nu reactionezi bine in situatii de stres, dupa propria ta marturisire. m-ai mintit iar si tu stii cat de mult urasc sa faca cineva asta. apreciez totusi ca rasul ironic ti s-a strecurat din nou in fiinta. trebuia sa ma astept. nu o sa te schimbi niciodata, nu-i asa? ce proasta am fost sa cred ca o vei face pentru mine. PROASTA. PROASTA. PROASTA. PROASTA. PROASTA. PROASTA. PROASTA. 7777777. ma obsedeaza cifra asta, se pare. in poezii se numeste obsesie stilistica, dar eu urasc versurile. rimele nu mi se potrivesc, iar in rime nu pot sa o dau dracului. sa va dau, oare? v-ati dus impreuna, se pare.
     rad, rad, rad. si ma gandesc ca abia e 1:27 AM, iar voi o sa va petreceti noaptea impreuna. lasule. nu ai fost in stare sa-mi recunosti un lucru atat de simplu. nu-i nimic. nu o sa-ti zic ca o sa-mi duci lipsa, fiindca locul pe care l-am ocupat eu nu o sa poata fi vreodata umplut de altceva. si poate ca am impresia asta doar datorita orgoliului meu imens care nu vede ca o alta persoana sa ma poata inlocui. nu, eu nu mai insemn nimic. eu am fost doar persoana care te-a tinut in brate cand ai plans, cea care a incercat sa faca totul in asa fel incat sa fii un om mai intelept. daca ea acum te atinge pe tine, are acces la o fiinta pe care eu am creat-o.
     ei, si acum o sa te incrunti probabil. cum sa te fi creat eu? una ca mine? si eu o sa rad si-o sa-ti zic ca, dragule, chiar am facut asta. ti-am imprumutat din principiile mele, din calitatile si din defectele mele. esti actorul meu, papusa ale carei sfori sunt in propriile mele maini. dar se pare ca rolul era prea mare pentru tine. nu ai reusit sa faci fata replicilor complicate si dragostei pe care ti-am pus-o la picioare. ai incercat sa te eliberezi cu toata fiinta ta si te-ai aruncat in mainile unui creator amator care poate copia fara prea mare efort ce vede in jurul sau.
     iubitule, iubitule, iubitule, iubitule, iubitule, iubitule, iubitule. oare lacrimile tale din momentul in care ti-am spus ca nu stiu daca te mai iubesc au fost reale? oare clipa in care ti-ai pus capul pe pieptul meu si am imitat acel ssssss infinit chiar s-a intamplat? oare promisiunile pe care ni le-am facut iar, chiar daca degetul meu mic a fost rupt, au fost auzit de ambele persoane? tu ai fost surd si mut, ca intotdeauna. nu-i nimic. zic prea des asta, stii? dar chiar nu mai conteaza acum. am inteles. IN SFARSIT AM INTELES, IUBITULE! langa mine ai fi fost o piesa de arta. langa ea, nu esti nimic mai mult decat un kitsch, insa fiecare cu preferinta lui. sper sa fii multumit de alegerea ta.

People who live in glass houses shouldn't throw stones.

     o sa scriu despre tine azi, fiindca cu fiecare gura de aer pe care o luam, simteam cum cutia toracica imi va ceda, cu fiecare muscatura pe care incercam sa o mestec dintii ma dureau. cred ca mi-ai rupt degetul mic de la mana dreapta. ceea ce e hilar e tocmai ca toate promisiunile pe care ni le-am facut unul altuia au fost realizate cu ajutorul lui. picioarele mele despre care aveai numai cuvinte de lauda sunt pline de vanatai. genunchiul drept arata ca cerul intunecat, dar nu are stele. nu se zareste nicio lumina nicaieri. pe mana stanga am urmele dintilor tai din momentul in care am incercat sa-ti iau telefonul si sa-l sun pe tata. dar ceea ce ma doare cel mai tare este sufletul.
     ai reprezentat cea mai importanta persoana pentru mine. iti stiam fiecare gest. iti iubeam cu patima fiecare bucatica a trupului. si tocmai ceea ce indrageam cel mai mult la tine s-a transformat in unealta de tortura. mainile tale gata oricand sa ma cuprinda mi-au spulberat trupul si odata cu el si stima de sine. mai stii cand ne intorceam impreuna de la pregatire si am vazut o femeie de 24 de ani care-si lovea cainele cu picioarele doar fiindca nu voia sa mearga? m-ai strans de mana, mi-a spus ca asa sunt unii oameni si ca eu nu ii pot schimba. nu mi-a trecut prin minte ca vorbeai despre tine.
     te-am iubit mai mult decat am iubit pe cineva fiindca imi erai atat de asemanator. m-am inselat, nu-i asa? eu nu as putea sa distrug o persoana care tine la mine. mama ta mi-a spus ca ii e mila de mine. pana la urma a patit si ea acelasi lucru, nu? de asta te-ai enervat atat de tare? de asta ti-ai dat tricoul jos cand te-am intrebat daca tatal tau a batut-o pe mama ta vreodata si m-ai lovit cu atata ura, nu? hei, nu te incrunta acum. stii ca nu-mi place fiindca faci riduri. calmeaza-te.
     am peste tot poze cu tine si fiecare lucru imi aminteste de o fiinta fara scrupule. de ce oare te-am lasat sa mergi cu mine la banchet? de ce oare nu am plecat atunci cand ai venit la mine la usa plangand? de ce oare de prima oara cand m-ai ignorat nu te-am facut sa-ti para rau? o sa razi acum si-o sa-ti spui ca nu am eu atata putere. da, acum nu mai am.
     regret. imi pare rau pentru ultimele 8 luni petrecute alaturi de tine. urasc fiecare moment acordat tie si fiecare geamat pe care doar tu l-ai auzit. nu ar fi trebuit sa merg cu tine la mare. ai murdarit-o de atata sange... dar stii ce nu inteleg? nu te urasc. indiferent ce ai face cu ambalajul asta al meu de carne, nu vei putea ajunge la mintea mea. si stii ceva? nu conteaza cat de tare ma lovesti pentru ca tot o sa zic ceea ce te deranjeaza. tot o sa-ti strig tie in fata, tu o sa te enervezi si-o sa dai. dispui doar de rasete ironice, sarcasm si forta bruta.
     nu o sa-ti zic ca nu va mai tine nimeni la tine asa cum am tinut eu pentru ca acum e de prisos. nu ai stiut sa apreciezi ceea ce ai. cred cu tarie in karma si stiu ca la un moment dat in viata ta o sa dai peste cineva nu atat de dornic sa uite ca mine. nu te-am iertat. nu te-as putea ierta vreodata. pot doar sa uit de existenta ta. dar aminteste-ti, dragule, aminteste-ti cand ti se intampla ceva rau e din cauza actiunilor tale. si daca eu voi fi prin preajma, te voi privi cu acelasi zambet ironic pe care l-ai afisat cand tatal meu a venit sa te intrebe de ce ai dat in mine. sa nu te enervezi.
     mi-ai rupt sufletul si odata cu el si trupul. stiai ca-s fragila. ai profitat de asta. nu-i nimic. candva, doar aminteste-ti, dragule, la un moment dat in viata ta o sa suferi mult mai mult decat o fac eu acum si in comparatie cu mine, care raman fara aer pentru cateva secunde din cauza ta, la tine vor dura minute intregi. dar nu-i important. poti sa-ti tii respiratia, nu?

Weichen blau.

     am nenumarate insemnari scrise pe care nu le postez nicaieri. de multe ori cred ca sunt doar bazaconii pe care nu le ia nimeni in serios. mi-am amintit ieri cu ajutorul unei persoane ce anume reprezint eu. am descoperit ca in fiecare dragoste in care ma afund, ma pierd de-a binelea. ca sa fiu eu, trebuie sa fiu singura. asa nu imi pasa de nimic, iar echilibrul ramane intact. ma simt atat de batrana fara sa stiu de ce. timpul a trecut peste mine fara ca macar sa-mi dau seama.
     draga mea, apelez iar la tine. stiu ca atunci cand apari pe aici lumea devine confuza. chiar si eu ma pierd putintel in momentul in care realizez ca esti prin preajma. e dragut totusi sa-mi reamintesti ca existi. iti voi scrie tie, asa cum faceam de nenumarate ori pentru ca nu-ti pot vorbi. esti pregatita? sa nu ma certi, bine?... bine... deci... fara deci.




     a refuzat sa se uite la mine din nou. in momentul in care avem pareri contradictorii nu asculta nimic din ce am de zis. imi aminteste de tata lucrul asta, insa el nu are motive sa se comporte asa. tata are o varsta si o familie de care trebuie sa aiba grija. barbatul grasut cu burta lui amuzant de umflata trebuie sa suporte plansul abia auzit al fiicei lui. stie cand ceva e in neregula si chiar daca nu se poate apropia prea mult de ea, ii mangaie parul. o intreaba ce a patit si de ce are vanatai pe maini si unghiile insangerate. nu intelege prea multe, insa stie ca nimeni nu are dreptul sa o loveasca. se uita la ea confuz si intr-un moment de nebunie se ridica si-i spune:
     -cine ti-a facut asta?
     iar tanara continua sa planga ignorand intrebarea lui. isi ridica vocea. ceea ce aude ea nu mai seamana cu melodiile pe care i le canta ca sa adoarma cand era mica si singurul care-o putea calma era el. tipa disperat la ea si barbatul capata o infatisare groteasca fara sa vrea asta, insa o sperie. se opreste din plans si-l priveste o secunda, apoi bufneste si mai tare. el e din ce in ce mai confuz si singurul lucru pe care vrea sa-l faca este sa-l prinda pe nenorocit si sa-i rupa gatul. asta ar putea rezolva situatia. el e un omul cu dreptatea. 
     si totusi ea inca plange... se duce sa-si ia incaltamintea. nu stie unde sta el, dar are de gand sa-i vorbeasca. seara inca-i tanara. il va gasi daca va fi nevoie sa bata la fiecare usa din cartierul asta. trebuie sa-i vorbeasca. copila se opreste, se ridica din pat, isi strange parul int-un coc si-l intreaba pusa pe sotii:
     -unde te duci? e tarziu. haide sa cantam ceva. 
     -ai innebunit de-a binelea? ce-i cu tine? spune-mi unde sta. daca se crede mare sa se ia de cineva pe masura lui. 
     -vreau sa cantam melodia aia.. oare cum era?.... lalala la..
     -terminaaa!!! nu vreau sa cant nimic. esti bolnava la cap? 
     -...eu, care doream intruna alt si alt decor, eu care spuneam prea lesne si oricui mi-e dor...
     -INCETEAZA! VREAU SA-MI SPUI UNDE STA NEMERNICUL ASTA SI ATAT. DE CE CANTI? CUM POTI SA FACI ASA CEVA ACUM?
     -...abia atunci cand a plecat plangand si mi-a luat inima, m-am indragostit numai de ea...
     a inteles. voia sa-i cante ca sa-i vindece sufletul. s-a descaltat fara sa scoata niciun cuvant privind-o cum se leagana de pe un picior pe altul si fredoneaza fara sa-si aminteasca versurile cu exactitate. stia doar prima strofa pe care o repeta neincetat. oare innebunise? nu-i pasa. o iubea, fiindca era a lui. ii iubea parul, pentru ca era al lui. ii iubea ochii, deoarece erau ai lui. si din acest motiv trebuia sa-i cante. in loc sa puna mana pe chitara ei, a luat-o pe a lui, veche de aproape 20 de ani. 
      s-a asezat pe covor si a inchis lumina. atunci ea s-a oprit. a venit lang el cu ochii plini de mare si a asteptat ca el sa faca primul acord. la minor. trebuia sa inceapa din la minor. doar el a invatat-o, nu-i asa? acum astepta la fel de uimita ca prima oara sa vada acel acord. si l-a vazut! dar in loc sa urmeze mi major, a venit randul lui do major. nu intelegea. ce va canta barbatul grasut? si atunci si-a dat seama. a inceput sa cante cu lacrimile siroindu-i pe obraz, punand in acel cantec ultimele ei farame de suflet:
     -...urma pasilor tai in tarana-o sarut, pelerin cautand paradisul pierdut...
     o privea pe micuta nebuna cum canta melodia trandafirului albastru innecandu-se in suspine, dar implorandu-l sa nu se opreasca. si tipa si plangea si canta si radea si se legana pe ritm. nu era in toate mintile, insa stia ca daca s-ar fi oprit acum, sufletul ei nu ar fi rezistat. si i-a cantat el melodia plangand odata cu ea si suspinand atunci cand ea ramanea fara aer.
    -...si in flacari arzand, viata mea sa ti-o dai, poate atunci m-ai iubi, prea tarziu...
     s-a auzit ultimul acord, iar tanara a inchis ochii. barbatul, nestiind ce sa faca, doar a asteptat. si-a tinut respiratia un minut si apoi a vazut-o cum se ridica de pe podea, se duce la bucaratie si-si face o cana de ciocolata calda. ce va face acum? nu o putea lasa singura, dar nici nu-l putea cauta acum. la telefon nu-i raspundea. s-a dus dupa ea si-a privit-o cum isi bea licoarea magica, cum isi spala cana, cum se duce in camera ei si fara sa se dezbrace, se pune in pat sa se culce. 



     ei, draga mea? cum ti se pare? a meritat efortul ca sa citesti asta? ai gasit ceva interesant pe aici? cand imi vezi randurile sa dai un semn. iti voi spune si restul povestii diseara, bine? stii ca nu prea pot sa dorm. tu trebuie doar sa astepti.

    

Reminder

Don’t wait for someone to bring you flowers. Plant your own garden and decorate your own soul.

draga mea, sa nu astepti niciodata ca un barbat sa faca primul pas. in momentul in care simti nevoia sa demonstrezi cuiva ca meriti, pleaca. fugi cat te tin picioarele si nu te uita inapoi decat dupa ce ai alergat mai mult decat poti.

all i wanted was for us to grow together not grow apart

     am stat mult sa ma gandesc daca sa-ti scriu sau nu. mi-am zis ca tot ce a trebuit sa afli ti-a fost spus aseara cand ai alergat la mine cu inima-n bucati sperand ca eu sa le pot rearanja in asa fel incat sa formeze un intreg. lasitate, vinovatie, frica. atribute pe care le are fiinta umana din plin si de care m-am saturat pana peste cap. oamenii sunt o adunatura de idioti din care sper sa ma sustrag, dar de multe ori realizez ca e destul de greu de facut.
     m-a surprins putin ca te-ai afisat in fata usii mele la acea ora tarzie. ma gandeam ca o sa faci ca intotdeauna cand apare o surpriza nu chiar atat de placuta. vei opri orice mod de a fi contactat si nu vei vorbi cu mine in seara respectiva. poate nici in dimineata urmatoare. primul impuls a fost sa te sun, dar nu stiu din ce motiv mi-am spus ca nu-ti sunt datoare cu nimic. nu eu ar trebui sa te contactez. si am stat pe loc. mi-am lasat doar muzica in surdina si m-am gandit, m-am tot gandit.
     ti-am spus ca nu sunt o persoana atat de buna. asta pentru ca ma bucura suferinta ta. faptul ca erai in fata mea si plangeai ca un copil in momentul respectiv ma linistea. durea, nu-i asa? golul din suflet te facea incapabil sa te misti. tot ce voiai era sa te ghemuiesti intr-un loc uitat de lume, un spatiu fara timp, voiai sa dispari, nu-i asa? sau poate ca suferinta era prea mare pentru a o simti singur. de asta ai venit la mine, oare?
     stii cum vindeci o inima franta? cu multa dragoste. gasesc atat de multa iubire intr-o cana de ciocolata calda, deoarece pot sa ma joc cu spuma de deasupra. am ocazia sa desenez acolo orice vreau eu si sa-mi imaginez imposibilul. cand amestec continutul activitatea in sine ma calmeaza. acum vreo cativa ani incercam sa ghicesc cam cate lingurite incap in cana respectiva. intotdeauna ma gandeam la un numar prea mic. poate ca sunt pesimista. si probabil asta e motivul pentru care nu pot sa beau ciocolata calda fara lingurita. sper c-o sa aflu numarul exact la un moment dat.
     apoi ai nevoie de o persoana la pieptul careia sa stai. doar sunetul unei alte batai de inima care poate intelege prin ce treci tu reuseste sa te linisteasca. omul respectiv trebuie sa te stranga cat mai tare in brate pentru a face in asa fel incat suferinta sa iasa afara. ma gandesc la un balon urias ce trebuie spart. cred ca asocierile mele sunt din ce in ce mai puerile. poate o iau si eu razna, cine stie. revenind insa, fiinta respectiva nu trebuie sa-ti zica nimic in afara de sunetul ala specific pe care-l fac mamele cand plangi si incearca sa te linisteasca. stii ca zgomotul asta e auzit de noi inainte sa ne nastem? ma face sa zambesc gandul asta. un ssssssss infinit si o mangaiere blanda.
     in ultimul rand iti trebuie cateva amintiri fericite. oamenii sunt captivii trecutului lor care de multe ori se poate intoarce impotriva acestora, dar nu si atunci cand e vorba de clipe senine. in momentul ala trecutul este o binecuvantare, nu crezi? uite, vezi? asa repari inimi. acum te rog sa-mi arati ce poti repara tu, mereu tu.

    

just... don't.

is my soul too dark for you, darling?

     scriu. asta-i tot ce am. pierd ore intregi citind si scriind orice imi trece prin cap. scrisul nu doare. si chiar daca imi trezeste nenumarate sentimente nu chiar atat de placute, sunt pregatita sa le simt. nu ma deranjeaza cate cutite primesc in spate. nu-mi pasa nici macar de ceea ce spune lumea asta mare careia nu-i apartin. oricine poate sa imi puna cele mai grele suferinte pe umeri si nu as lasa pe nimeni sa observe asta. hainilor.
     fiecare dintre voi e pus acolo doar pentru a-mi smulge incetul cu incetul penele din aripi. insa tocmai tu, tu cel pe care l-am socotit diferit, tu, tu, mereu tu, te-ai gasit sa te porti la fel ca restul. m-am inselat iar. nu ai nimic special daca te comporti la fel ca toata lumea. te deranjeaza ca te-am numit banal? bine. te supara ca imi bat joc? ghinion. nimeni nu apreciaza cand este iubit. trebuie sa treaca 7 luni ca el sa-mi spuna ca ar face ceva sa ne impacam. poate atat iti trebuie si tie. stai si indura.
     nu m-ai apreciat cat timp m-am aflisat ziua in fata ta, desculta, nemachiata si cu fata adormita? nu ti-a placut faptul ca am stat sa-ti analizez fiecare gest, fiecare miscare, fiecare zambet doar pentru a nu ma comporta gresit cu tine, doar pentru a nu intelege gresit vreunul din mesajele tale mute? nu ti-ai putut da seama la cate am renuntat pentru tine? nu stii cate persoane am dat la o parte ca sa imi petrec nenumarate ore cu tine? habar nu ai nici de cate ori am ales sa dorm doar 3 ore pentru tine? nu?! bine. stai si indura.
     esti doar un alt chip pierdut prin lume care a avut ocazia sa ma cunoasca. tu si restul. te crezi diferit? stai si indura. incearca sa faci fata fiecarui cuvant aruncat de idiotii astia cu care te inconjori in mod constant. crezi ca vreunul dintre ei intelege?! chiar crezi asta? esti naiv. naiv. naiv. naiv. naiv.
crezi ca ii pasa cuiva de tine? poftim. te-am lasat sa te conving singur. stai si indura.
     nu ma cauta. n-am nevoie de o alta persoana banala in viata mea. n-am nevoie de nimeni. si cu atat mai putin de cineva care e capabil sa doarma linistit cand eu imi pierd iar noptile. am iertat de prea multe ori fiinte demne de mila. mi-am julit genunchii de cate ori m-am trantit jos in mocirla pentru a ridica o alta persoana draga mie. mi-am rupt unghiile tinand cu disperare de cineva. si tu-mi zici ca n-ai de gand ca macar sa vorbesti cu mine? bine. stai si indura.

tu, mereu tu.

     si mi-am zis ca azi o sa scriu despre tine, dar ca sa vezi.. am deschis pagina blog-ului meu, mi-am pus una din melodiile la pian pe care le iubesc si mi-am lasat degetele libere pe tastatura. se misca singure ca si cum un papusar cu planuri marete le-ar controla. el este cel ce pune in scena intregul spectacol pentru un singur privitor, tu. mereu tu. dar oare cine e papusarul?
     rad. ma simt mica-n preajma ta. mereu cand ma uit la tine trebuie sa ridic putin capul. m-am dezobisnuit ca cineva sa fie atat de sus. imi place ca uneori tu esti cel care ma ridica. ce tastez?! iubesc asta. dar mai mult te iubesc pe tine. pentru cateva fractiuni de secunda sentimentul asta imi umple fiecare gol lasat vreodata de cineva, iar in momentul ala moartea nu m-ar deranja deloc. macar as muri in bratele tale.
     mi-am amintit de palmele tale la fel de reci ca ale mele. cand ma gandesc la tine, prima parte a corpului care-mi vine in minte este reprezentata de mainile tale. si intotdeauna sunt in doua ipostaze. ori sunt gata oricand sa ma cuprinda, sa ma ghideze neincetat si sa ma aline, ori sunt pregatite sa se  prinda de mine cu disperarea cu care un muribund s-ar agata de ziua de maine. cea din urma ma face sa zambesc tamp. chiar atata speranta iti ofer?
     si rad iar. de multe ori cred ca o iau razna fiindca atunci cand ne certam ura de care dispun e nesfarsita. si-ti mai si zambesc ironic si sunt mereu pregatita sa sfasii orice mi-ar sta in cale. apoi tu pleci si-mi amintesc cat de tare doare ceea ce-ti fac. si regret, dar refuz sa iti marturisesc asta. nimeni nu trebuie sa stie care e punctul meu slab. dar mi-am dat seama ca nu exista slabiciune in dragoste. de ce ar trebui sa ma tem de ceva cand tu esti in dreapta mea?
     mergeam cu el si am trecut din intamplare pe langa un local care avea terasa afara. mi-am amintit de discutia pe care o avusesem cu mai bine de 1 an in urma cand ii povesteam ca nu m-ar deranja sa lucrez intr-un asemenea loc. as fi avut ocazia sa intalnesc in fiecare zi cate o persoana noua, iar muzica nu m-ar fi deranjat deloc. poate ca din cand in cand eu as fi fost cea care le-ar fi cantat persoanelor care m-ar fi viziat, dar de data asta a fost diferit. visul banal pe care-l aveam atunci, visul ala de a ramane in orasul asta multumindu-ma cu putin nu a mai fost suficient.
     e prea putin, iubitule. si datorita tie mi-am dat seama ca incerc in fiecare zi sa ma perfectionez. am descoperit si ca, fara sa realizez, multe dintre iesirile mele vulcanice nu mai au loc. ceva din interiorul meu nu le mai lasa la suprafata. de ce sa ne irosim momentele impreuna pe certuri puerile? in momentul in care imi vine sa ridic vocea, in loc sa scot vreun cuvant, zambesc. stiu ca mai am cateva lucruri de imbunatatit, dar mai da-mi putin timp, te rog. te asigur ca nu o sa fii dezamagit.
     am momente cand ma uit la tine si nu-mi pot explica ce anume-mi place asa de mult si cum de ai reusit sa te legi de mine atat de strans. privirea ta e intotdeauna la fel de calda, chiar si in momentele in care ne certam. ceea ce se adauga la ea sunt cateva grame de tristete, insa e aceeasi. te deranjezi prea mult cu aranjatul parului cand asta inseamna pentru mine la fel de mult cat reprezenta cele doua dungi ale mele pentru tine. gura ta are cele mai minunate buze din cate am sarutat pana acum. si ceea ce ma incanta este faptul ca sunt atat de asemanatoare cu ale mele....nu.
     tu esti asemanator cu mine. avem atatea momente in care suntem pe aceeasi lungime de unda si atatea minute pe care le traim la aceeasi intensitate incat de multe ori imi spun ca nu e posibil. unde ai stat ascuns atata timp? si cum de am avut ideea de a incerca sa cunosc mult mai mult decat le oferi celorlalti? poate ca intuitia mea e destul de buna, cine stie.
     inainte sa ma culc imi place sa te las pe tine sa-mi dai ultimul pupic de noapte buna. intotdeauna chicotesc ca un copilas cand faci asta si abia atunci realizez cat de mult insemni pentru mine. apoi ma culc asteptand sa vina ziua de maine, zi in care tot eu iti voi saruta buzele si in care te voi necaji neincetat. insa ceea ce e incredibil este tocmai faptul ca in fiecare zi esti aici, langa mine, fara sa astepti ceva in schimb decat propria mea persoana pe care ti-o daruiesc cu bucurie. nu ma pot gandi la o persoana mai potrivita in bratele careia sa ma pierd.

i want out.

     nu ştiu de ce dar în ultima perioadă mă gândesc neîncetat la felul în care m-aş comporta în diferite ipostaze, dar niciodată nu stau să mă imaginez pe mine în situaţia respectivă. de ce scriu? fiindcă nimeni nu asculta. lumea e mult prea grăbită, iar într-o discuţie nu vei apuca niciodată să îţi expui tu punctul de vedere. totul merge pe principiul ierarhiei. nimeni nu este la acelaşi nivel cu tine. întotdeauna tu vei ocupa cea mai de jos treapta. oamenii din preajma ta nu vor dori niciodată să te ajute să depaseşti un anumit obstacol. ei se vor amuza la fiecare piedică pe care o vei întalni. vor fi dispuşi mereu să îţi strige în faţă ce ai greşit, însă nu îţi vor spune cum să îmbunatăţeşti lucrul respectiv.
     cel mai bun exemplu pe care îl pot da este ea. în locul pronumelui personal a fost altceva, însă parcă cuvântul ăsta se potriveşte mai bine. nu e acolo niciodată când am nevoie. ea îmi poate oferi doar lucruri materiale. nu se ocupa de persoana mea şi de felul în care mă dezvolt. ţipă întruna şi faptul că poate doar să reţina lucrurile rele pe care le-am făcut mă frustrează. îmi spune tare şi răspicat că nu am avut niciodată un prieten adevărat, însă singurele persoane cu care are ea contact sunt cele de la muncă. sunt sigură de faptul că dacă ar putea sa îşi facă treaba fară să fie nevoie să vorbească cu ele, ar fi perfect. dar ea îndrăzneşte să îmi vorbească despre prietenie. ce ştii tu despre subiectul ăsta, persoană tristă? habar nu ai.
     în momentul în care lucrurile nu ies aşa cum îşi doreşte ea, face tot posibilul ca supărarea ei, gândurile negative, să se revarse şi asupra mea. nu se uită la umerii mei fragili şi la faptul că,nu am starea necesară să înghit toate prostiile pe care ea le aberează. azi mi-am amintit de ce voiam cu atâta disperare să plec de aici. dar hei, mai e puţin, nu-i aşa? te rog aminteşte-ţi că pentru următoarele câteva luni trebuie să trăieşti în prezent. ştiu.. urăşti să faci ceva din obligaţie fiindcă de când te ştii ţi s-a spus cum să te comporţi, ţi s-a spus ce să zici şi cum să reacţionezi ca să nu o faci de ruşine. paşii tăi au fost ghidaţi, iar de fiecare dată când ai încercat să te abaţi de la ei, te-au lovit şi mai tare.
     dar nu-i nimic, bine? hei, uite-te la mine. mai ai puţin, draga mea. aşteaptă să îţi crească aripile puţin mai lungi. vei zbura când eşti pregătită. până atunci continua să scrii şi să asculţi muzica din ce în ce mai tare în coltişorul tău de cameră portocalie. poate ca la urma urmei asta îmi va lipsi cel mai mult...

 

doar dacă.

     dacă aş fi bărbat, nu m-aş mulţumi cu o femeie care nu mai are nimic de oferit după ce îşi scoate cu graţie bluza de pe ea. mi-aş alege o fiinţă care mai întâi sa mă treacă prin iad pentru ca mai apoi să fiu capabil să-i apreciez paradisul. persoana de lângă mine ar trebui să fie conştientă de felul în care poate obţine ce vrea de la mine, când vrea acel lucru. aş vrea o femeie desteaptă cu imaginea căreia să ma mândresc când ies în oraş. cineva cu care să port discuţii târzii dupa numeroasele partide de amor de care vom avea parte. întotdeauna m-a amuzant cuvântul asta. amor. amor. amor.
     şi dacă norocul ar da peste mine şi-aş avea parte de o femeie precum îmi imaginez eu, să fiu al dracului, dar nu aş mai lăsa-o să treacă la următorul naiv care crede că o poate ţine în frâu. de ce? pentru că i-aş aduce în fiecare zi câte un zâmbet pe buze la care să se gândeasca seara când e obosită şi se aşează în pat. şi cum altfel poţi face o femeie să te iubească dacă nu aşa?
     în momentul în care aş vedea-o ivindu-se în faţa ochilor mei, i-aş zâmbi în cel mai sincer mod posibil, iar ea ar ştii; doar e desteaptă şi îşi dă seama de subtilităţi fără prea mult efort.  aş fi ca un reflector ce luminează o singură actriţă. mi-ar fi uşor să realizez că ceva nu e în regulă datorită privii ei. femeile trebuie privite în ochi cât mai des. ei, îmi vei spune că există si unele care se ruşinează. acum serios vorbind, chiar crezi c-aş irosi vreo ora pe o femeie ca asta?
     cea lângă care voi sta eu trebuie sa fie la acelaşi nivel cu mine. ea este nevoită să reprezinte rivalul meu, dublul meu feminin pe plan mental. m-aş ţine cu sfinţenie de ceea ce îi spun, deoarece unei astfel de femei nu e nevoie să îi promiti nimic. de îndata ce o vei da în bară, te va părăsi fără să se uite înapoi. şi o poţi condamna? ştie că nu are timp de pierdut cu oricine. atunci, ce altceva mai bun decât să îi demonstrez că sunt cineva, pot sa fac?
     ea mă va cuceri cu ideile ei îndrazneţe şi cu felul demn de a se afişa în faţa oricui, comportament care va câştiga respect fără să fie nevoită să ofere ceva în schimb. iar eu... eu o voi face să rămânâ în stânga mea cu acţiunile mele. vreau ce e mai bun, deci e nevoie să mă chinui.
     doar cele mai înalte turnuri ascundeau cele mai de preţ comori, nu-i aşa?

abia astept sa plec. sa nu va intrebati de ce nu ma voi mai uita inapoi vreodata. SA NU AVETI TUPEUL ASTA, FIINTE DE NIMIC, ATI INTELES?

life is too short to wake up with regrets,so love the people who treat you right and forget about those who don't.

"Nu pot scrie despre fericire."
     asta este. nu m-am indoit niciodata de lucrul asta pentru ca atunci cand acest sentiment te poarta pe cele mai inalte culmi, iti faci liniste in mintea mult prea plina de ganduri si incerci sa il simti cu toti porii, cu fiecare molecula a ta, facand abstractie de tot ce este in jur. simt fericirea cand tu esti in preajma mea, insa in momentul in care pleci, zgomotul reincepe. atunci ma gandesc la el si la faptul ca l-am iubit nebuneste, dar nu a meritat nici macar o singura privire de a mea, nici macar un singur zambet spontan si nici macar o singura sarutare pe buzele pregatite sa sfasie oricand, fara retinere, pentru felul in care se comporta acum cu mine. cineva a spus odata ca iti dai seama de caracterul unei persoane fix in momentul in care inchei o relatie cu ea. poate caracterul meu lasa de dorit, insa al lui e mult mai rau.
     scriu aici pentru ca mult prea putine persoane imi citesc blog-ul. eu, spre deosebire de el, nu port discutii personale cu orice tipa care-mi acorda un dans fara prea mare efort si care ma saruta la o petrecere de revelion. nici cu o astfel de persoana nu ma aventurez intr-o relatie de durata. poate ca vrea sa ia tot ce are de oferit si apoi sa plece, ca intotdeauna. fiul risipitor. pentru a ma cunoaste pe mine oamenii trebuie sa munceasca. daca renunta, inseamna ca nu merita nimic din ce am eu de oferit. dar probabil ca lucrurile s-au schimbat. nu am fost dezamagita de el, ci de asteptarile pe care mi le-am facut si pe care ma asteptam sa le implineasca. copil prost. nu vei primi niciodata ceea ce oferi.
     dar, iubitule, e ciudat ca nu imi e frica sa te numesc pe tine astfel. tu nu meriti postari pe blog-ul meu. ceea ce este intre noi trebuie sa se consume pe fundalul melodiilor mele preferate, dar nu intr-un pat. relatia noastra sunt singura ca va ramane doar in inimile si mintile noastre, pentru ca la urma urmei doar pe noi ne priveste, nu e asa? te apreciez, insa nu-ti voi scrie aici de ce. iti voi sopti in momentul in care trupurile noastre vor cadea epuizate oriunde, dar nu pe pat. zambesc cand imi amintesc de cerinta ta de fiecare data. probabil de asta am scris-o de doua ori, dar nu pe pat. surad iar.

     iubitule, iubitule, iubitule, iubitule, iubitule. pot sa impart cifra asta cu tine, iubitule. nu m-ar deranja sa stam in acelasi apartament, dar ti-am spus si azi asta. nu m-as supara daca m-ai trezi in zorii diminetii doar pentru ca vrei sa purtam o conversatie. m-as ridica din pat, as imbraca unul din tricourile tale, mi-as lua cana cu ciocolata calda, mi-as potrivi picioarele sub mine si as fi la fel de atenta la discutie la fel cum eram in ziua in care te-ai decis ca-ti place berea bruna. 3 beri brune. mi-ar face placere sa mancam la aceeasi masa si sa impartim budinca in fiecare dimineata, iubitule. uite-te ce frumos suna. am un nou cuvant preferat.
     dar tot ce ti-am scris aici nu sunt nici macar 5% din lucrurile pe care ti le spun in fiecare seara la telefon. nu credeam c-o sa-mi mai placa vreodata sa folosesc prostia aia atat de mult. si amintiri, amintiri, amintiri. mult prea multe poze, stiu, dar nu ma certa. trece-mi cu vederea aberatiile. acum doar tine-ma-n brate si mangaie-mi parul in timp ce imi sprijini visele. promit sa fac acelasi lucru.


     si totusi.. poate ca pot scrie despre fericire?!
    
    

i hope one day you will find someone who will surprise you with the warmth of comforting words.

"Bianca e stabila din punct de vedere emotional."
     obisnuiam sa fiu atunci cand nu puneam suflet in niciun lucru pe care-l faceam. imi era atat de usor sa ma izolez de lume si sa raman doar cu chitara mea, cartile mele, pensulele mele si nenumaratele foi pe care imi scriam gandurile. obisnuiam sa fiu singura, dar lucrul asta nu ma deranja in niciun fel. nu e vorba ca ma credeam mai buna decat restul, ci doar ca nu ne potriveam. eu nu ma potriveam cu multimea pentru ca voiam sa o schimb, iar ea... ei bine, ea... heh..nu stiu.
     probabil stiu din ce in ce mai putine lucruri odata cu trecerea anilor, asta fiindca ceea ce stiam se dovedeste a fi doar o iluzie. cand eram mica aveam visul ala cliseic sa imi fac cat mai multi prieteni si sa calatorim peste tot impreuna. apoi am vrut sa impartasesc cele mai frumoase amintiri doar cu cativa dintre ei, iar pe masura ce am crescut am ajuns la concluzia ca as vrea sa cunosc in fiecare zi cate o persoana diferita, sa imi petrec doar 12 ore cu ea si sa nu o mai vad niciodata. nu am timp sa ii cunosc pe toti prietenii pe care i-as fi putut avea.
     dar timpul este relativ la urma urmei. de ce este nevoie sa ma rezum la o notiune fara niciun fundament? ce e timpul? de ce nu as mai avea timp vreodata daca el nu se opreste niciodata? timp. timp. timp. timp. timp. copil prost. probabil ca o sa ma denumesc asa si cand fata mea va fi plina de riduri. dar nu vreau sa traiesc mult. si din nou ma intreb, oare ce inseamna sa traiesti mult? depinde intensitatea cu care traiesti? cine o determina daca doar tu esti cel care o simte? tu. eu.
     imi placea la un moment dat sa merg prin diferite localuri si sa vorbesc cu cat mai multi oameni.  mama le denumea "bodegi" si ma condamna pentru fiecare minut pierdut aici. insa doar acolo, intr-un loc caldut si cu o bere in fata oamenii pot fi sinceri. intr-un loc ca ala afla ei de fapt ce anume ii nemultumeste, de la cine nu isi pot lua gandul si cat de mult pot bea pana sa isi sune o cunostinta sa ii duca acasa. obisnuiam sa le cant unor astfel de oameni doar melodii triste. fiecare melodie pe care o alegeam era una melancolica pentru ca singurul sentiment de care ne amintim este tristetea.
 

it's so hard to forget pain but it's even harder to remember sweetness. we have no scar to show from happiness. we learn so little from peace.


     am prea putine amintiri fericite si nu inteleg unde sunt restul? cine mi le-a luat? le-am pierdut eu? cred ca aici e singurul loc unde imi pot pune atatea intrebari stupide si fara sa ma victimizez. imi amintesc una din noptile acelea in care cantam in localul meu de suflet si un strain m-a tintit cu privirea. zambetul lui era unul atat de plin de bunatate incat pentru cateva secunde m-am speriat. tatuajele de pe brate ii confereau o imagine care nu era deloc in concordanta cu propriul sau chip. cand m-am ridicat de pe scaun si m-am dus la bar pentru a lua locul chitaristului a parut din ce in ce mai uimit. in momentul in care am inceput sa cant o melodie pe care eram sigura ca nimeni din local nu o stia, el a fost cel care canta din toti plamanii cu mine si imi acoperea vocea cu toate ca aveam microfon. imediat dupa ce am parasit acel loc, a venit la mine cu un trandafir facut dintr-un servetel si mi-a multumit ca am ales fix melodia aia.
     radu inseamna "bucuros". nu stiu nici macar daca asta era numele sau. nu mai stiu niciun detaliu legat de el ca persoana,iar numarul de telefon i l-am pierdut odata ce mi-am schimbat sim-ul. dar radu, multumesc mult pentru faptul ca m-ai ascultat in seara aia si mi-ai sters lacrimile cand ti-am povestit lucrurile pe care nici macar cei mai apropiati oameni din viata mea nu le stiau. apreciez ca mi-ai dat speranta cand aproape o pierdusem pe toata. datorita tie in momentul ala m-am ridicat din mocirla si am mers mai departe. multumesc pentru ca ai impartasit cu mine povestile tale si iti sunt recunoscatoare fiindca mereu cand ajungeam in acelasi local te gaseam pe tine cu zambetul pe buze si cu aceeasi ochi calzi cu care m-ai fixat in acea seara.
     am inceput sa scriu insemnarea asta plangand si o termin cu zambetul pe buze si cu acelasi gram de speranta pe care mi l-ai dat tu ca intr-un anumit moment al vietii noastre o sa ne reintalnim si-o sa batem palma fiindca amandoi preferam berea bruna. silva. la fel de intunecata precum ochii nostri. te port cu mine peste tot, om frumos. ai grija de tine oriunde te afli acum si nu inceta nicio clipa sa imparti speranta. sper sa gasesti pe cineva care-ti poate oferi si tie putina.