frigul mi se strecoară încetul cu încetul în piele,ajunge la oase,urcă până la coaste şi rămâne acolo blocat în cutia toracică fără a fi deranjat de persoana care-l găzduieşte.un sentiment familiar îmi cuprinde întreg corpul. au trecut fix doi ani de când mi-ai spus că m-ai putea iubi..
azi m-am urât din simplul motiv că am uitat de tine. cum poate o persoană care a însemnat totul să fie un străin pentru mine după nenumăratele aventuri prin care am trecut împreună? de ce ai sfârşit într-una din amintirile mele preţioase? de ce urmele tale nu au putut fi şterse din întreaga mea fiinţă?de ce încă am cuvintele tale ascunse în pandantivul uitat de două primăveri în sertarul pe care nu am îndrăznit să-l mai deschid până azi?
de atâtea ori mi-ai mărturisit că îmi eşti recunoscător pentru tot ce ţi-am predat..mi-ai mulţumit deoarece te-am învăţat din nou să iubeşti,dar în schimbul acestui serviciu mi-ai luat esenţa. am rămas un alt om banal care-si cară leşul în lumea asta pe care la un moment dat a visat să o vadă. eu nu voi vedea lumea,nu-i aşa?
azi soarele m-a parasit şi el. probabil şi-a dat seama cât de mult îl displăceam şi mi-a readus frigul. credeam că mă voi simţi împlinită deoarece l-am tot aşteptat... ce copil naiv.
psihicul iar e împotriva mea. îmi readuce acele imagini îngrozitoare din nou şi din nou in prim-plan. uită de ele, te rog. prefa-te că nimeni nu te-a rănit vreodată. bea aceeaşi cantitate de alcool cu care te-ai obişnuit. rătăceşte pe aceleaşi străzi pustii la orele dimineţii, înainte de a răsări soarele, dar uită. repetă prostiile pe care te-ai jurat că nu le vei mai face vreodată.
fugi la mare şi aruncă-te-n valuri întrucât acolo e locul tău. lasă curentul să te prindă de glezne şi să te tragă spre fundul mării. nu te impotrivi. priveşte cerul înnorat şi zâmbeşte-le tuturor celor pe care-i vezi azi. uită şi de vânătăile de pe mâine, de semnele de pe spate, de golul din suflet şi pleacă să rătăceşti o viaţă, apoi întoarce-te ca şi cum nimic nu s-a întamplat pentru a le arăta că tu poţi. eşti în stare de orice-ţi propui. tu eşti personajul principal în propria-ţi poveste, nu altcineva.
apoi închide-te în cameră o zi, două. plângi până ţi se face rău iar camera ta portocalie se învarte cu tine. dupa terminarea ritualului, ieşi în lume. cunoaşte cât mai multe persoane noi şi uită de cei care au plecat de lângă tine cu o bucată de suflet sau de cei care încă-s în preajma ta si arunca sageţi otrăvite cu fiecare ocazie. oamenii te-au ranit, dar doar ei au puterea să te vindece.
