mă surprind de prea multe ori gândindu-mă la tine şi la ce impact ai avut asupra mea. dorm din ce în ce mai puţin. îţi simt din ce în ce mai mult lipsa. unde te-am pierdut? când te-ai rătăcit?
nu pot scrie. nu mai pot umple rânduri întregi cu tine în gând. amintirea ta-mi provoacă silă, dezgust.la un moment dat chiar am început să-i alung pe toţi cei care întrau în vreun fel sau altul în contact cu mine. te găseam printre cuvintele lor cu atâta uşurinţă..
o să-mi citeşti rândurile şi din cauza faptului că nu am folosit niciun apelativ nu vei şti dacă este vorba de tine sau nu. te vei gândi la toţi cei care mi-au sărutat buzele, s-au jucat cu degetele mele şi cărora le-am dedicat câte o postare punând în ea cele mai ascunse sentimente pe care nu am avut curajul să le transmit când am avut ocazia.
te vei gândi dacă postarea asta e scrisă pentru unul din amicii mei care s-a mulţumit doar cu prezenţa mea fără a-mi cere ceva ce eu nu-i puteam oferi. mi-am dat seama că întotdeauna am luat cele mai proaste decizii privind persoana mea. mereu am ţipat la cine nu a trebuit, am alungat persoanele care mă iubeau şi i-am păstrat pe cei care mi-au secat sufletul.
dar pe voi chiar v-am iubit. îmi place să cred că oamenii încă-i iubesc pe cei pentru care au avut sentimente. poate că nu mai ţinem la aceleaşi persoane la fel de mult precum am făcut-o cândva, dar eu încă vă iubesc pe fiecare în parte. dragostea pe care v-am dăruit-o a fost unică,chiar dacă v-am trădat de nenumărate ori cu persoane care nu reprezentau niciun fel de interes si cărora le uitam numele.
nu v-am lăsat niciodată să vă nimeriţi în aceaşi încăpere fiindcă nimeni nu putea şti urmele cui au rămas tatuate pe buzele mele, iar dacă v-aţi fi întâlnit ar fi fost posibil să daţi de urma lor, a oamenilor de care m-am folosit cu atâta uşurintă doar pentru că-mi erau la îndemână.
m-a uimit faptul că pentru fiecare dintre voi îmbrăcam un alt personaj. pentru tine,dragul meu, am fost persoana aia pură pe care o urai fiindcă nu-ţi greşea niciodata. aşa m-am arătat ţie şi doar în felul ăsta ai putut să mă percepi.
imediat ce te-am întâlnit pe tine,dragul meu, m-am lepădat fără jenă de haina asta,iar tu în ochii mei ai vazut portretul paradoxului umblător. ştiu că zămbeam de fiecare dată când îţi scăpau cuvintele astea printre buze. cu tine puteam fi ori copilul ăla mult prea naiv,ori femeie care obţinea de la tine orice voia fără prea multe bătăi de cap.
serile târzii pe care le petreceam în compania ta mă bântuie şi acum. plecările noastre fără să anunţăm la braila erau pur şi simplu încântătoare. erai atât de concentrat la drum şi din când în când mă priveai sperând ca eu să nu-mi dau seama,dar îţi observam fiecare mişcare chiar dacă desenam forme abstracte pe geamul maşinii tale gândindu-mă că acum câteva săptămâni o persoană cu totul diferită îmi aşternea lumea la picioare.
datorită ţie am căpătat o pasiune ascunsă pentru toate persoanele cu ochii mult mai întunecaţi decât sufletul meu, dragule. pe tine te iubesc fiindcă ştiai exact ce voiai. aveai răbufniri scurte şi dispăreai cu săptămânile, apoi când eşuai să mă găseşti printre oamenii ăştia banali te intorceai la mine cu o pereche de cercei. întotdeauna erau de altă culoare în funcţie de cât de violentă era cearta. ultima oară mi i-ai adus pe cei negri. am ştiut că nu mai era loc decât de o singură ciondăreală şi am provocat-o fără să stau pe gânduri. jocurile tale începuseră să mă plictisească teribil şi voiai să-mi afli fiecare mişcare. aveai momente când îmi răspundeai la telefon întrebându-mi amicii ce treabă au cu mine şi spunându-le că sunt deja a cuiva,iar ei evident nu mai aveau dreptul nici să mă salute când umblam cu tine pe stradă.
din cauza ta am început să iubesc toamna târzie. mă întindeai fără nicio reţinere pe pământ, imi răsfireai părul,mi-l umpleai de frunzele si florile pe care le găseai apoi mă priveai minute în şir fără să spui vreun cuvânt. când aveai impresia că-mi pierd răbdarea mă sărutai în modul ăla inocent care m-a uimit întotdeauna fiindcă tu aveai 3 ani în plus şi totuşi îţi doreai de la mine mult mai puţin decât voiam eu de la tine.
mai ştii momentul în care am fost la mătuşa ta şi nu am mai vrut să plec acasa? am gătit împreuna şi probabil că au ieşit cei mai arşi cartofi prăjiţi din istorie, dar tot noi i-am mâncat. ne-am uitat până la 5 dimineaţa la filme proaste şi m-ai pierdut de 2 ori prin aşternutul ăla atât de colorat. mi-ai acoperit gura cu palma ta imensă fiindcă rădeam de stângăcia ta,apoi m-ai sărutat barbar lăsându-mi şiroaiele de sânge să se distreze în voie.
şi totuşi,la cât de mult aţi ţinut la mine nu am putut să mă limitez doar la voi. v-am trădat pe fiecare în parte,dar niciodată nu v-am trădat de tot. v-am iubit mai mult decât ar fi putut să o facă altcineva. eu v-am purtat fiecare sentiment. într-o zi v-am făcut cei mai fericiţi pământeni, iar in următoarea am adus iadul pe pământ,doar pentru voi.
eu am lucrat la personalitatea voastră, la felul în care percepeţi lucrurile. eu v-am arătat cât de fără scrupule poate fi o persoană în timp ce are un zâmbet angelic pe chip. nu ştiu de ce fiecare dintre voi mi-aţi admirat surâsul. nu-mi pot explica lucrul ăsta.
am simţit nevoia să vă spun toate astea ştiind că nu vă veţi putea întâlni niciodată şi nu veţi afla unul de existenţa celuilalt. ştiţi că pentru voi uşile mele vor rămâne dischise mereu. puteţi să vă faceţi apariţia în orice moment. doar să mă anunţaţi înainte. nu aş vrea să daţi buzna toţi în acelaşi timp. v-am păstrat identităţile secrete atâta timp şi n-am de gând ca tocmai acum lucrul ăsta să se schimbe.
