Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă..
Nu sunt perfectă. Nu totul în jurul meu este perfect. Nu văd totul roz. Nici prieteni perfecţi nu am, mai mereu mă cert cu ei, mai mereu mă împac cu ei. Am zile când nu merge nimic bine. Parul, nu mereu îmi stă cum vreau. Sunt frumoasă. Sunt urâtă. Am zâmbet fals .Sau zâmbesc involuntar. Sunt un camuflaj. Sunt naturală. Dar mă gândesc.. şi dau un pas înapoi.. îmi amintesc că viaţa e frumoasă, că te am pe tine, că vă am pe voi.
Şi totuşi , nu ştiu de ce m-am despărţit de el după doi ani petrecuţi împreuna.. Chiar nu ştiu..Şi nu ştiu nici de ce i-am spus asta pe messenger iar atunci când am dat enter la toată fraza aia nu m-a durut.. Acum ma doare ca nu ma durut.
-Cum crezi ,dacă e dragoste adevarată, se va întoarce?
-Dacă e dragoste adevarată, ea nici nu va pleca.
Oare a noastra a fost dragoste adevarată?Nu. Poate ca nu. Însa atunci cănd îmi stricai rujul de pe buze, şi nu rimelul de la ochi,chiar credeam că dragostea noastra este una adevarată.O dragoste pura si sincera , ca cea de copii. Şi totusi..acele conversaţii prosteşti pe care le-am avut , acele nopţi in când stăteam până târziu să vorbim…Le duc dorul la toate , la fiecare în parte, dar în special îţi duc dorul ţie.. Am crezut că în ciuda nepotrivirilor de caracter şi a orgoliilor noastre imense, va ieşi ceva frumos, dar mi-am dat seama într-un târziu că nu-ţi pot cere nimic.Ai fost prea mândru. Ai tăcut tot timpul.. te-ai ascuns mereu în spatele unei tăceri dureroase, mistuitoare.
Mda, sunt înca acel copil inocent care plânge din orice.. Oricât de mult aş încerca să mă schimb, să mă maturizez nu pot. Dar ce-mi pasă? Cine mă place , mă place aşa cum sunt. Un copil naiv care crede orice minciună, care pune suflet în orice, care crede orice i s-ar zice. Copilul cu sufletul 'rănit' de ataţia oameni rai.
Ea obişnuia mereu să-mi spuna ca uneori iertăm oamenii deoarece îi vrem în continuare în viaţa noastră.Exact acest lucru l-am făcut eu. Însă cand iubirea s-a transformă în nesimţire am decis că e mai bine pentru noi dacă ne-am desparţi.Acum închei nişte etape,nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa mea. Să uit şi să iert?Scuze , nu sunt Dumnezeu şi nici nu sufăr de Alzheimer.
-Şi ştii ce? Ar trebui sa rămânem prieteni.
-Serios?
-Nu, du-te dracu’.
Unele iubiri nu prind răsăritul. Altele trăiesc doar pentru o vară, unele se pierd şi le inghite timpul ; iar unele sunt atât de speciale încât, nu le vei putea uita niciodată. N-o sa uit nici un moment, nici un zâmbet ,nici o privire. Nimic.
