am foarte multe probleme pe care le las acolo și uit cu zilele de ele, sperând ca la un moment dat să se rezolve singure. ar trebui să am măcar o zi pe săptămână în care îmi dau carnea jos de pe oase, mă dezbrac de ambalajul ăsta, și imi recunosc neajunsurile. să mă uit la mine, să mă întorc pe toate părțile și să îmi spun că nu este vina mea pentru că am ajuns cine sunt astăzi. că așa am reușit să gestionez situația și asta a fost singurul mod în care am putut supraviețui.
ar trebui să mă uit în oglindă și să-mi zic că cicatricile pe care le am nu mă definesc. faptul că am fost abuzată fizic și psihic de ai mei nu a fost din vina mea. momentul în care cineva drag mie m-a bătut și mi-a strivit demnitatea nu a fost din vina mea. lucrurile nasoale pe care mi le-au făcut alții nu au fost din vina mea. și totuși, cum să nu fie vina mea, dacă eu nu am făcut nimic să le opresc?
m-am săturat să aud de nenumărate ori faptul că ar trebui să schimb ceva când nu-mi place în ce punct al vieții mele s-a ajuns. eu nu pot să fac asta, fiindcă dacă acord prea multă atenție gândurilor mele m-aș sfărâma în mii și mii de bucățele și nu aș mai ști cum anume să fac o persoană din multitudinea de lucruri care oricum nu se potrivesc...
