Totul era asa cum isi amintea. Marea era linistita , nisipul fierbinte iar cerul albastru. Singura diferenta era ca , in acest moment , el nu se afla langa ea. Insa asta nu o intrista.
Venise aici , in locul in care s-au cunoscut , sa se acomodeze cu ideea ca ei erau doar niste simple persoane a caror dragoste se stinsese de ceva timp. As putea spune ca era chiar vesela. Momentele petrecute cu el i se derulau pe cerul senin in timp ce statea intinsa pe nisip , iar lucrul asta o invesela.
Isi aminti cum vantul ii zburase palariuta si el alerga intreaga plaja sa i-o prinda sau cand o saruta prima data , ori atunci cand ii cantase o melodie la chitara de care ee se indragostise si o fredona de fiecare daca cand era fericita , ca acum de exemplu.
"In locul asta am construit un costel de nisip.." se gandi Clara. "Da..exact aici ii stricase , din greseala , capodopera copilului aceluia saten cu ochii caprui , copilul acela care semana atat de bine cu el.." Zambi trist.
Se simtea atat de batrana.. atat de goala . Era gata sa-i ofere sufletul ei primei persoane pe care ar intalni-o.
Scrisese ceva pe malul marii inainte sa se indeparteze grabita. Cand m-am apropiat , am observat ca era scris cu niste litere mici , tremurate , aratand parca lupta ce se dadea in ea , urmatoarele:
" Aici ne-am iubit noi suflete!"
*Everybody hurts someday. Am refuzat sa cred asta pana intr-o zi in care mi-am dat seama ca asa e. Daca aveti destul timp la dispozitie o sa incerc sa va povestesc.
Statea pierduta in gara la 1:15 AM, privind sinele si tragand cu pofta dintr-o tigara. Acum ceva timp totul , dar absolut totul , era exact asa cum si-ar fi dorit. Insa stiti ce se spune.. o minune nu tine mai mult de trei zile. Ei bine , exact trei zile a durat si minunea ei.
Credea ca dupa venirea lui la Galati si dupa tot ce se intamplase aici totul avea sa fie perfect. Acum era randul ei sa se duca la Buzau. Nu il anuntare de vizita pe care urma sa i-o faca . Totul ar fi trebuit sa fie o surpriza , insa cand ajunsese in fata blocului lui nu i-a venit sa creada. Stefan saruta o alta fata. Surprinzator , Clara o stia din vedere. Daca nu se insela , aceasta copila se numea Alexandra. Era bruneta , deloc urata , atragatoare as putea spune si cu un an mai mare decat ea.
Clarei nu i-a mai trebuit nimic. Si-a aruncat ceasul rosu primit cadou de la prietena ei , Larisa , si o luat-o la fuga. Timpul se opri in loc.
Altele s-ar fi dus glot la el si i-ar fi cerut explicatii. Ea nu putea face asta. Nu ii statea in fire. Era atat de inocenta , sentimentala , stupida as putea spune.
Se facuse tarziu deja. Ratacea pe strazi de cateva ore , cu lacrimi mute pe obraji cautand un chiosc de unde sa-si cumpere tigari. Nu mai fumase pana atunci , dar hei , cat de greu putea fi?!
La primul fum se inecase , insa al doilea i se duse direct in plamani fara sa o faca sa tuseasca. Cu toate ca nu se simtea mai bine continua sa traga. Prima tigara era o amintire acum. A doua se duse de mult . La fel si a treia. Cat ai clipi tot pachetul era gol.
Inca un chiosc , inca un pachet , inca cateva siruri de lacrimi. Asa ajunsese in gara. Tot ce isi mai putea dori acum era ca trenul sa vina odata si sa o duca acasa. Dar , la dracu , nu mai venea.
Se facu zi. Gara se umplu de oameni grabiti care asteptau nerabdatori primul tren. Cu toate acestea , Clara nu se mai vedea nicaieri...
Nu i-a venit sa creada. Era aici. Chiar era aici! Era el in carne si oase privind-o de la distanta cu zambetul pe buze, cu aceeasi ochi calzi care o priveau mereu din pozele de pe noptiera ei. Pentru o clipa se gandi sa fuga. Faptul ca el se afla aici nu o ajuta deloc sa il uite. Credea ca se terminase. Ca atunci cand i-a cerut sa ramana doar prieteni ii daduse de inteles ca totul intre ei era gata.
In timp ce ultimele patru luni i se derulau prin fata ochilor el se apropia cu pasi repezi fara sa ea sa-si dea seama. O imbratisa pentru cateva clipe apoi o lasa sa cada inerta pe zapada de 10 cm.
-Stefan.. nu ma asteptam sa te vad aici..cel putin nu azi. ii spusese cu o voce stinsa incercand sa-si ascunda emotia din glas.
-Iti amintesti ca acum ceva timp ti-am promis ca o sa vin. Ei bine.. Iata-ma!
-Dar nu inteleg.. de ce acum?
-Nu vreau sa devin siropos sau altceva , dar Clara, mi-a fost dor de tine. De cand... de la acel incident nu mi-ai mai raspuns la telefon. M-am gandit sa vin sa vad daca esti bine.
-Nu o sa te mint , insa era mai potrivit sa nu fi venit dupa trei luni de cand am decis sa o terminam.
-Stiu.. dar nu am putut sa te uit. Nu e chiar asa de usor pe cat am crezut...
-Trebuia sa te gandesti la asta inainte sa o saruti pe tipa aia! ii aruncase vorbele usturatoare inainte sa se ridice si sa plece.
Insa el nu ii raspunse. O urma cuminte pe straduta pustie. Clara nu putea intelege ce cauta el aici , cu ce scop a venit sa ii tulbure linistea din nou. Pret de un sfert de ora au mers unul langa altul fara sa scoata un cuvant. La un moment dat , Stefan , iritat de tacerea el o prinse de mana , tragand-o spre el.
-Ce... CE GUMA MEA FACI?!
Dar el nu o mai auzea.. Vroia sa-si lipeasca gura de a ei.. O dorea atat de mult si acum avea posibilitatea sa-si astampere nevoia de ea.Se zbatea necontrolata , incercand sa se indeparteze de el. Stefan ii prinse si cealalta mana cu o miscare brusca care, probabil , o luase prin surprindere deoarece bolborosi o injuratura inainte ca el sa o sarute.
In cele din urma ii dadu drumul. Vazandu-se libera , Clara il plesni pe cel care a sarutat-o atat de brutal si o lua la fuga.
-STAI! Pleci si ma lasi in mijlocul drumului? apuca Stefan sa ii reproseze inainte sa o piarda prin multimea care , surprinzator, parca a inghitit linistea stradutei.
"Fata asta e incredibila! Chiar m-a lasat aici?Nu.. probabil ca se ascunde pe undeva.." se gandea baiatul , surprins de reactia fetei.
Insa Clara chiar il abandonase acolo , in mijlocul multimii, neinteresand-o ce se alege de el. Dupa cate ii facuse merita asta. Merita mult mai multe.
Se opri intr-un parculet pentru copii , asezandu-se pe un leagan albastru. De ce era el aici? Ce mai voia acum? Voia sa stie ca ea inca il iubea ca mai apoi , tot el , sa fie cel care o condamna la suferinta? In tot acest timp cat incercase sa il uite iti facu mai mult rau. Si totusi... nu putea concepe ca ea sa fie cu altcineva , cu un alt el. Inca se considera a lui. Numai a lui.Oare se mintea singura? Adica a inselat-o cat timp au fost impreuna.. De ce s-ar fi astamparat cat au fost despariti? Era atat de naiva..
Deodata tresari.El era pe leaganul portocaliu din dreapta ei. Cu toate ca nu mai fusese niciodata in Galati o gasi.
-Te-ai speriat? o intreba putin ingrijorata incercand sa nu arata asta. Vocea il dadea de gol , insa.
-Ce vrei? Ce mai vrei? Nu iti ajunge tot ce mi-ai facut?Tu nu ai suflet? Nu ai mila?
-Clara.. de ce imi vorbesti asa?
-Ai facut prea multe Stefan. Ce ai crezut? Ca daca vii aici o sa fie totul bine?
-Nu... dar...
-Nici un dar.. Te rog sa pleci..Te rog sa ma lasi sa-mi gasesc linistea, sa nu ma mai tulburi. Te rog..Nu ma mai cauta...
-Clara, te rog intelege ca...
-Nu. Nu vreau sa aud nimic. Nu vreau sa ma mai aburesti cu povestile tale la care visam in fiecare noapte.
-Vrei sa ma lasi sa-ti spun...
-De ce nu ma poti lasa in pace, pur si simplu?
-Pentru ca te iubesc, de aia. Tu constientizezi ca eu te iubesc?! Constinetizezi asta???!!!
-Trebuia sa ma iubesti cand m-ai avut doar pentru tine, nu sa cauti ceea ce aveam eu la altele.
-Clara , mereu am iubit totul la tine. Mereu am stiut ca tu esti speciala si ca nu esti deloc ca restul. Nici macar nu semeni cu vreo fata pe care am cunoscut-o.
-Si totusi nu am fost destul de buna pentru tine..
-Suflete , nu te-am inselat niciodata. Nu am sarutat pe nimeni alta inafara de tine de cand ne cunoastem. Si crede-ma ca au trecut doi ani de atunci. Faza cu inselatul.. ei bine nu s-a intamplat..
-Stai.. Ce? Vocea ei era acum o soapta pe care el abia o putu deslusi.
-E adevarat.. Am vrut doar sa vad cum reactionezi cand iti spun ca am sarutat pe altcineva.. Am vrut sa vad daca tii la mine..
-Serios?! Am adormit plangand in ultimele trei luni pentru nimic?
Se apropie de urechea ei si ii sopti:
-Te iubesc, pufosenie!
-......
-.....
- Si eu suflete! Si eu... spunandu-i asta ii sari in brate si il saruta.
-Acum poate imi arati si mie orasul. Mi-e cam foame.
