n-am mai scris pentru ca el mi-a spus sa nu mai scriu despre persoana sa,iar fara un subiect bine definit blogul meu a ramas pustiu... nu mi-am pastrat unghiile lungi fiindca el mi-a spus ca ii placeau mai mult cele scurte care-mi permiteau sa cant la chitara si pe care nu ma chinuiam sa le aranjez in vreun fel... mi-am prins parul deoarece mi-a marturisit ca-i place cum imi sta cu o coada de cal... am renuntat si la dungile de la ochi pe care obisnuiam sa le fac din ce in ce mai mari pentru a-mi umbri tristetea din ei datorita simplului fapt ca el mi-a sarutat fruntea si mi-a spus ca ma iubeste mai mult asa, fara niciun fel de interventie din afara.
am renuntat si la orgoliul meu imens pentru a ma dedica in intregime lui,dar am facut din nou aceeasi greseala.. mi-am lasat masca sa se sparga,iar el s-a plictisit din cauza lipsei unei provocari, a unui mister care a crezut ca va dura o viata.. ei bine, a durat doar un an si aproape o luna fara 7 zile... 7. numar norocos, nu-i asa? jackpot..
nu-i nimic. nu vreau sa-mi plang de mila sau sa fac pe cineva sa simta vreun gram de compasiune pentru mine,insa dragostea mea pentru oameni o sa se transforme incet incet in indiferenta. nimeni nu merita sa renunt la absolut nimic cu scopul de a-l tine cat mai mult langa mine.
mi-am invatat lectia. sunt singura.. la fel de singura precum am fost si la inceput. nu-mi pare rau de absolut nimic din ceea ce am facut impreuna, poate doar de caramizile pe care le-am dat jos pentru a-l lasa sa-mi intre in suflet.. pe el nu l-am numit sufletul meu..singurul...
dar azi zambesc chiar daca am urlat atat de tare incat si dumnezeu s-a minunat de intensitatea strigatului meu. zambesc cu toate ca fiinta mea intreaga sangereaza fara incetare iar mintea mi-e mai bolnava ca niciodata. zambesc fara a tine cont de cearta avuta cu mama mea si de cuvintele din ce in ce mai grele aruncate mie dar la care am putut sa le raspund cu un ras ironic...
imi pierd iar farama de umanitate,dar nu-i nimic. zidul pe care-l voi ridica acum va fi de nepatruns iar pe interiorul lui vor fi desenate toate visele mele frante cu sangele care mi s-a prelins de pe ambii obraji. trist e ca numele blogului nu mi se mai potriveste.. zambetul de copil a fost inlocuit de multe lacrimi. cred ca asta inseamna sa te maturizezi, insa nu-mi place..
mi-e foarte dor de tine copila cu vanatai permanente in genunchi si cu o parere atat de buna despre oameni... unde esti? nu te mai ascunde,te rog si lasa-ma sa te gasesc. promit ca daca nu te mai feresti de sufletul meu plin de cicatrici o sa te mai imbratisez o data.
