who are you?

Ieri veneam de la odioasa aia de pregatire.Eram singura pe strada ,grabita ,ganditoare,trista ,nefericita ...Priveam inainte ....zaream la departare doi baieti ,unul scund si celalalt mai inalt ,brunet ,cu parul scurt ,cu putina barbita ,cu ochii verzi si sclipitori .Cand mi-am dat seama cine era ,era prea tarziu ,trecusem deja de el ...
Era baiatul pe care il mai vazusem si duminica trecuta si care ma tintuise ca si acum cu privirea...Timp de o saptamana am incercat sa aflu cate ceva despre el ...nu stiu absolut nimic; nici nume ,nici unde sta ,nici cati ani are .nimic nimic....
Vorbisem toata saptamana despre el incat traiam cu spaima ca n-am sa-l revad ,dar nu ....l-am vazut ,tot el ,tot asa cum mi-l aminteam...
Ma intriga faptul ca si el ma priveste pana ce trecem unul pe langa celalalt...
Ma gandesc ca daca in soarta asta e scris ,sa-l intalnesc ,sa-l am vreodata ,il voi avea cu siguranta ...
Pana atunci ,il caut peste tot cu privirea ,in fiecare el pe langa care trec ....
Cum am mai spus : voi avea eternul intr-o zi

you say that you love rain, but you open your umbrella when it rains

de cele mai multe ori îmi găsesc refugiu în lumea mea ciudată şi împrăştiată. mi-e silă de oameni, mi-e silă de mine şi detest tot ce ţine de ei. mi-au rămas scrisul, ploaia şi frunzele toamnei.. ţigara şi cărţile . e stupid, ştii ?

căci mi-e cam dor de tine, dragă aimee . mă plimb dezorientată şi-s în fiecare colţ de stradă cu ochi goi şi fixi. du-mă acasă. mă ustură ochii şi-am buzele arse. uneori mă gândesc la tine.

erai frumoasă şi inocentă, şi nimeni nu te ştia mai bine ca mine. acum mă uit la tine şi văđ un copil obosit, rău, egoist şi mereu grăbit.

erai a mea, đar m-ai lăsat singură. unde e copilul ăla împiedicat cu zâmbet ştrengar 

şi râs zgomotos ? care râdea când făcea o prostie. căruia nu-i era frică de nimic, 

care îşi băga picioarele în tot şi pleca acasă când nu mai mergea ceva. unde e fetiţa aia dulce şi spontană pregătită mereu pentru o nouă zi, pentru o nouă provocare, pentru o nouă şansă ? 

mă uit la tine şi mi se pare că nu mai eşti decăt umbra a celei care ai fost. unde ţi-e sclipirea aia din ochii tăi căprui şi mici, care niciodată nu ţi-au plăcut, dar ah, de câte ori ţi-am zis că eu îi iubesc, că tu le dai însufleţire ? ţie îţi vorbesc acum, căci m-ai lăsat singura. şi scuză-mă dacă sunt incoerentă, dacă-s cam beată,  dar te-am iubit mereu, micuţo, aimee.. 

tu-mi ştiai cele mai ascunse gânduri, tu m-ascultai şi râdeai încet când începeam să plâng din senin. de nebună ce sunt. doar de farmecul momentului. tu nu mă judecai. tu te împrieteneai cu copiii străzii şi aruncai bilete în mare. te îndrăgosteai subit de vreo chitară sau un necunoscut ce-l întâlneai întâmplător şi-apoi nu-l mai vedeai, dar sufletul tau, copile, păstra mereu clipele magice. nimeni nu te-a înţeles, dar eu da, suflete. 

tu-i ghiceai gândurile şi făceaţi pasul ştrengarlui pe strađă. 

tu reciteai poezii în faţa oglinzii şi-adormeai la poveşti. tu cântai în drum spre şcoală, chiar dacă erai cea mai mare afoană.

 tu preţuiai o îmbraţişare mai mult ca orice, şi-o mângăiere pe frunte. tu oftai uşor când erai acaparată de dragoste, de fericire. ai fi putut sta în braţele lui o eternitate, şi te întristai că nu-i plăcea toamna, că deschidea umbrela când începea ploaia.

 numai tu te trezeai năucă pe la 4:45 dim şi te duceai la geam să priveşti cum se luminează de zi. şi-l deschideai apoi ca să respiri aerul. să ţi prelungească viaţa, că aşa auzisei tu. prostuţo, vreau să mai fiu cu tine, alături de tine, măcar un ceas.

tu ştiai să iubeşti oamenii, oricât de scârboşi ar fi ei. tu credeai în ei, chiar dacă te dezamăgeau şi  plecau. credeai în puterea lor şi-n magia dintre ei. tu ştiai să iubeşti, tu cu iubirea ta ciudată. neverosimilă. pură. 

dar unde a dispărut ? de ce iubeşti o perioadă o anumită persoană şi apoi te stingi şi tu ? speram ca măcar tu s-o faci până la capăt. te urăsc.

ţie îţi plăcea ploaia şi te-mbrăcai şi fugeai afară, şi te-ntorceai plouată, râzând, chiar dacă a doua zi nu te mai ridicai din pat. nu ştiai multe despre tine, dar câte ascundea fiinţa ta toată.. atât de mică şi de fragilă.

unde eşti scumpă aimee, parte din mine, cu amintirea unei dragoste pierdute,  mereu aceeaşi, mereu altfel ? cu părul tău întunecat şi mers tărăgănat. ce le zâmbea trecătorilor mereu pe strađă şi se oprea din când în când să-şi  vađă chipul reflectat 

într-o băltoacă.

 parcul e gol fără tine acum, fetiţo, şi copiii încă te aşteaptă să te mai joci cu ei ca într-o iarnă târzie, şi banca cu frunze îţi simte lipsa. acum când nu mai eşti, te preţuiesc. te strig mereu, şi B. s-a dus şi el. unde sunteţi mă ?

altădată erai cu mine, dar acum te-ai ascuns pe undeva. te-am iubit mereu, micuţo. 

 dar mă tem că eşti aruncată într-o cutie portocalie, pe undeva, în vreun raft, pe care s-a aşternut praful.

people are lonely because they build walls instead of bridges

18:50 am avut o zi grea,  constantă, ştearsă. plec de la ore plictisită, cu-n mers de om beat, uitându-mă prin oameni, prin decor. fac totul mecanic, m-am obşinuit prost. să fug de orice sentiment, să tai totul de la rădăcină, să nu las pe nimeni să se apropie prea mult. afară e frig, dar eu nu simt frigul, căci el nu e aici ca să simt toamna. sunt răcită şi nasul îl am înfundat şi-mi curge din 5 în 5 minute. bag mâna în palton şi scot câte un serveţel mototolit. totul se învarte cu mine şi tot ce-aş vrea e să fiu sub plapuma mea portocalie, acasă. cu-n roman bun şi-o cană de ceai de tei. mă gândesc cât de stupidă am fost azi când am început să plâng la ora de română la acea poezie. cu-n râs isteric. merg în neştire şi oamenii sunt prea gălăgioşi şi prea grăbiţi. o remarcă stupidă a unui trecător mă lasă rece. mă plimb haotic şi am impresia că nu am o destinaţie anume, că picioarele mă poartă la întâmplare. nici nu mai ştiu când a fost ultima oară când mi-a bătut inima gata să-mi sară din piept, când am simţit că tremur la atingerea lui, când mi-a venit sa sar în sus de fericire. o frunză cade chiar în faţa mea, şi mă gândesc la asemănarea dintre noi două.  am un suflet sărac şi sună a gol. sunt un copil aiurit, razgâiat, grăbit şi isteric, şi-n cea mai mare parte a timpului alcoolic. aş vrea să simt ceva, dar sunt prea obosită de mine. obosită de vise şi naivităţi efemere, obosită de iubiri pierdute, obosită să-mi pese, să fac drame din lucruri ce-au trecut de mult, obosită de oamenii ce trec pe lângă mine monotoni.  aş vrea să plouă şi s-o iau prin băltoace. să mă aşez pe trotuar, ca în vremurile bune, şi să mă uit la apa care se prelinge.   19:04 în tot haosul ăsta mă întâlnesc cu el şi-l sărut apăsat. îmi zâmbeşte amorţit, strofocându-se să-mi arate că-i pasă, că nu-l las rece. simt că sunt atât de mică şi de nesemnificantă pentru el, încât aproape că nu sunt. cum ar putea un om atât de mic să însemne prea mult ? şi mă întreb cum ar putea sa însemne ceva când e atât de gol, atâţ de vid, atât de.. ambiguu ? mă gândesc c-o să mă uite repede, că n-o să am un loc în trecutul lui. o să mă pierd în amintirea lui la cât de mică sunt. ţipăm unul la altul şi-o femeie strigă spre noi că suntem tineri şi să ne iubim. apoi se aşează tăcerea. ce rost au toate când într-un final va pleca şi el ? oamenii sunt singuri  căci construiesc ziduri în loc de poduri. 20:59 te văd zâmbind cuminte, trecând încet pe lângă mine, o dată cu toamna.  pe lângă lumea mea. şi fumul de  ţigară îmi intră în ochi şi nu te văd clar. apoi nu mai eşti. e ciudat cum ieri faceai parte din ea, şi acum treci pe lângă. ______________________ 00:24 au trecut zilele în care mă gândeam la tine când simţeam amar în suflet, şi mă ridicam pe picioare agăţându-mă de amintirea ta. dar încă îmi mai găsesc culcuş în tine, uneori,  atunci când oamenii imi par prea răi, când îmi provoacă silă. mici detalii ce nu le-am observat la timpul lor, le văd acum. e ciudat cum nu ne amintim de lucrurile mari, remarcante, ci  de acelea mici, care par atunci neimportante. învaţă-mă să te iubesc din nou, căci mă tem că nici asta nu mai pot.  dă-mi din nou zâmbetul ăla de copil şi puterea să le înving pe toate. fă-mă să râd iar cu aceeaşi poftă şi ia-mă în braţe. dă-mi un şerveţel şi mângăie-mă pe păr. ceartă-mă  că-s un copil prostuţ, că încă îţi zâmbesc când  te văđ. povesteşte-mi cum ţi-a fost anul fără mine. fă-mă să simt din nou toamna.

*my new years resolution is letting go.

As vrea pentru o clipa doar sa nu-mi mai pese atat.  sa le dau dracu de amintiri si de tot si sa fiu goala. seaca. insensibila. m-au obosit toti acei oameni carora le-am dat o bucatica din inima mea fara sa cer nimic in schimb,  sperand doar ca n-o sa uite. doar atat.. dar la dracu. se poarta cu tine ca si cand n-ai exista, ca apoi dintr-o data sa vina zambind ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, dandu-ti lumea peste cap. apoi pleaca.  lumea nu e asa cum mi-am imaginat-o. viata nu e asa.  am considerat mereu ca uitarea nu-i o solutie. de ce sa arunci toate acele sentimente frumoase doar pentru faptul ca acum nu-ti mai sunt de folos ? am incercat sa le pastrez intacte intr-un coltisor umbrit din inima mea si sa le duc mereu cu mine. sa le scot din cutiuta mea cu amintiri in vremuri grele, si sa zambesc copilareste.  dar oamenii nu sunt asa. cel putin majoritatea. am incercat sa ajut, dar oamenii au interpretat gresit, si-am dat-o in bara de fiecare data...oamenii sunt al naibii de nerecunoscatori si egoisti cateodata.  si-mi vine sa ma fac mica, atat de mica incat sa dispar.  ma ustura obrajii si tot ce vreau e sa-mi cufund capul in perna si sa tip. sa tip cat pot de tare. oricum nimeni n-o sa auda. azi nu mai vreau sa ascult melodii triste. azi nu mai vreau sa-mi plang de mila. azi nu mai vreau sa-mi pese. azi nu mai vreau sa scriu aceleasi nimicuri, pe care totusi le scriu si nu stiu de ce. simt nevoia sa scriu dintr-o data, sa ma descarc, deschid pagina de internet si incep sa scriu, fara sa am nimic clar in minte. dar scriu.  m-am plictisit de mine, si tot ce vad in jur sunt oameni tristi. azi vreau sa fiu fara ganduri, fara amintiri, fara cacaturi dastea. sa stau toata ziua in pat c-o carte in mana si niste chipsuri,  si sa lenevesc.   mi-e dor de mirosul ploii si de parfumul serilor de vara. cui nu-i e dor ?  mi-e dor de rochita albastra cu dungi si fundita rosie, de marinar. si de ochii tai cuminti ce acum nu-mi mai spun nimic. mi-e dor sa iubesc, dar poate ca e mai bine asa. fara iubiri si complicatii dastea, si la dracu ! o sa las toate amintirile vechi, toate iubirile pierdute,  toate prieteniile pierdute si toate vechile proaste obiceiuri. n-am sa ma mai complac in acelasi cerc vicios. ii las pe toti in urma fara regrete, zambind pe bune si uitandu-ma drept inainte. poate ca spun cuvinte prea mari dar simt ca drumul meu se schimba. simt cum trec toate si cum se incheie aceasta perioada.  a durut un pic, dar n-o regret. am de gand sa economisesc bani, sa slabesc, sa-mi cumpar haine, sa ies, sa calatoresc, sa iau bacul, sa ma distrez. sa aflu ce vreau sa fac cu viata mea, si intr-un final sa gasesc iubirea.  * incaperea se invartea cu ea. oamenii ii pareau din ce in ce mai veseli, cu rasetele lor zgomotoase, cu fumul inabusitor, cu muzica prea tare. se invartea totul cu ea si radea fara sa stie de ce. radea tare ca oamenii din local, radea cu ei o data, fara sa se poata opri. radea parca de ciuda, de ciuda fata de viata. inima ii batea din ce in ce mai tare gata sa-i iasa din piept. i se parea totul ca intr-un vis, departe de ea. pamantul ii fugea de sub picioare. chelnerul ii zambea cu gura lui prea mare si ochi neexpresivi. parca durerea din piept ii disparusera dintr-o data, sau cel putin n-o mai simtea atat de intensa. totul i se parea o joaca, o mascarada, si radea ironic, aproape ca se ineca. totul i se parea acum mai simplu. mult mai simplu. * i’d like to note that i’ve never felt so alone. as avea nevoie doar de-o imbratisare.

*you'll know why i had to disappear forever.

vreau sa ploua.prefer un soare cu dinti.mirosul de tutun imi aminteste de el.in acea clipa erai copilul pe care l-as fi putut iubi mereu.e stupid cum oamenii pleaca si nu se mai intorc.as vrea sa-mi spuna ca ma iubeste. mi-e dor de serile caldute de vara.erau perfecte. soarele sfarsea ziua intr-o atmosfera unica.vreau sa dansez, chiar nu-mi pasa.ador sa ma privesti printre fumul  de tigare cu privirea aia de heartbreaker.atunci voi insista cu asta spre a-ti vedea reactia finala; apusul soarelui de mai ne poate fi martor.cand te vad cu ea pe strada ma sting incet....si mi-e dor nu de tine, ci de noi, am noduri in stomac cand vorbesc cu tine, nu stiu ce-i cu mine. maine te vei trezi si vei uita tot.nu ma pricep la cuvinte, prefer sa-ti dau o imbratisare.de un sfert de ora privesc geamul de la balcon gandindu-ma ca mai am 7 tigariia-ma in brate.ziua aia cu mult soare , prima privire, primul zambet, primul trandafir, totul va ramane intiparit in mintea mea.vreau sa luam primul tren si sa fugim la mare. n-am nevoie decat de-un pachet de dunhill albastru si niste feţe zambitoare.si de-o noapte pe plaja.vreau sa dansez, sa dansez si sa ma fac praf.hai sa fim copii din nou. fara doruri si prostii dinastea.vreau sa-ti mai vad privirea aia tipica... si indescifrabila.ti-am frant inima. n-ai cum.o inima franta nu mai poate fi franta..ma doare capul ingrozitor cutiuta ticaitoare abia mai bate.de ce esti asa trista ?e doar viata.vreau o tigare. uneori e mai bine sa fii singur.ce vrei sa spui cu asta?nimeni nu te poate rani.mi-e dor de-un octombrie insorit. zi ceva, orice.am aflat un lucru de cand sunt cu tine. nu exista iubirea.tot ce vreau e sa citesc un roman bun si sa stau sub plapuma portocalie.am inceput sa plang involuntar 9..azi vreau doar sa plec.. undeva, departe. sa nu mai stie nimeni de mine.sa nu-ti pierzi zambetul ala..mi-e pofta de-o inghetata de pepene verde, da' ma doare gatu'.nu mai sunt copila aia cu geaca rupta la umarul stang si zambet tamp.cum te simti ?pendulez intre o stare de perfecta buna dispozitie si de co-creatie cu universul ma tem ca focul ala launtric s-a stins.si am nevoie de-o doza de cola. ma simt obosita.toata lumea in jurul meu e fericita. dar azi lasa-ma sa-mi fie dor. macar un pic.sa nu ma uiti. `dar imi  lipsesti, idiot     multumiri lui dolly, vlad si radu.                                                              1:19 am `nu stiu ce-i cu mine. a trecut aproape un an, love, si eu inca nu ti-am uitat zambetul ala strengar de copil . a trecut un an si eu inca ma aflu aici, stupid, cu zambetul meu tamp. cu parul ciufulit si mers aiurea, incercand sa nu-mi pese. si-n clipa aia stateam pe banca noastra scorojita de timp, cu nasul in esarfa, cu ochii inchisi, cu rasuflarea sacadata. imagini imi apareau in minte, fara sa le pot controla. imagini nesemnificative, banale, dar atat de adorate de mine, caci erau cu tine. cum iti dadeam fularul la o parte ca sa te pot saruta, sau cand ma intrebai naucitor de adorabil daca te iubesc si eu iti raspundeam cu  ` cica. seara aia cu luna perfecta, cand nu mai voiam acasa, cand ma gandeam sa fug cu tine, oriunde, in lume, si apoi sa ma intorc acasa, cu zambetul de copil ce tocmai a facut o prostie.  sunt un copil prost,  dar voi uita eu intr-o zi . *frigul ii intrase in toate oasele. corpul aproape ii amortise si-si  cufunda capul in esarfa verde cu floricele, imbibata cu parfum dulce amestecat cu tutun. arunca tigara, tusi sacaitor si inchise ochii. inchise ochii si-n negrul obscur aparu doi ochi de-un caprui patrunzator, doi ochi atat de iubiti..  parcul era amortit in linistea serii de februarie, totul era mai trist, mai pustiu. langa ea se aseza un om al strazii, cu ochii negrii, neexpresivi, cu haine roase de molii, cu voce infundata.  ` ce te supara asa ? de ce esti asa trista ? spune-mi ca-ti rezolv eu orice problema. fata isi ridica privirea si se uita la el obosita, nu se citea nici o surpriza, nici o teama, nici o reactie in ochii ei. ` nu ai cum. e doar viata, ii raspunse abia putand vorbi. dar tu .. esti fericit ? ` eu ? da, sunt foarte fericit. fata schita un ranjet ironic.  se ridica sa plece si-n clipa aceea aparu iubirea ei pierduta, dorul ei naucitor, ce-l purta in privire, in zambet, in vorbe. in tot.. era cu ea de mana, cu ochii lui ce nu mai spuneau nimic, cu zambet stupid pe fata, strain. absent. in ea se stinse ceva. .. fugi. ma simt secatuita. am decis sa plec, nu mai merge asa, love, nu mai merge deloc. oriunde m-as duce port cu mine golul acela sacaitor si toti ma intreaba ce-i cu mine. simt c-am luat-o razna, caci nu stiu nici macar ce sa le raspund. m-am ratacit de atatea ori printre alte vise, alti ochi si alte cuvinte. oricat am incercat sa te regasesc printre ei, m-am mintit stupid. sunt plictisita, seaca si rece. am promis sa te iubesc mereu in tacere, sa fii mereu aici oriunde ne-ar duce drumurile vietii, mi-am promis  ca totul o sa fie bine daca te pastrez aici. sunt un copil incapatanat caci de fapt am refuzat sa mi te alung, am refuzat sa renunt la tine.  oricum ar fi, e patetic si absurd sa continui asa, ma distrug prosteste, daca mai pot sa distrug ceva din mine, caci drept vorbind m-am pierdut de tot.

`we don't see things as they are, we see them as we are.

acum e liniste. s-a facut liniste, si linistea asta ma omoara. am crezut pentru o clipa ca totul se va aranja de la sine, ca totul va fi bine, si-am ramas cu acelasi zambet tamp pe fata si gol in suflet.

 sunt dezorientata si nu stiu incotro s-o apuc. au plecat cu totii, fara sa se uite macar o clipa in urma lor ! si s-a facut liniste. 

...

si la dracu. toti oamenii aia din autobuz erau lipsiti de orice stralucire, lipsiti de viata, prafuiti, gri, monotoni, pierduti cu totul in cotidian ! iar eu cu zambetul meu fals, incercand sa nu fiu ca ei, incercand s-ascund sufletul asta prost, indoit, obosit, folosit, singuratic, secatuit !

ma gandeam uneori ca-i mai bine sa fi asa. decat ca ei, lipsiti de orice culoare, lipsiti de fantezie, de doruri, de iubire.

si la dracu. trebuie sa accept ca mai devreme sau mai tarziu voi fi de-a lor.

*i'm just sick of feeling lonely all the time.

si azi vreau sa fiu iar copilul ala cu plete in vant si zambet strengar. hai sa fim copii din nou. fara doruri si amintiri aiurea, fara drame si povesti scrise. hai sa fim copii, sa bem lapte cu cacao, sa ne uitam la desene si sa radem prosteste. hai sa iesim afara, vreau sa ploua, si sa alergam in ploaie. de mana, sa ne jucam si sa uitam de probleme, de relatii si prostii dastea. sa ne uitam la titanic si sa mancam popcorn. si vreau o doza de cola. fara tigari, ruj, si alte lucruri dastea.. 

 totul e mai simplu decat pare... mult mai simplu. 

mi-e dor de mirosul de ploaie..

mi-a placut intotdeauna sa-mi complic viata, sa fac mici drame din relatiile pe care le-am avut, sa traiesc mereu ca intr-o poveste, sa exagerez, sa ma prostesc, sa fiu ca-n filme. am fugit mereu de monotonie, de obisnuit, de normal.  
am fost mereu omul extremelor, dar azi am obosit. azi vreau sa fiu doar eu, simpla eu. 
fara complicatii, fara povesti. doar eu copil, si atat. 

`dar imi  lipsesti, fraiere.

si azi l-am vazut, dupa atata timp. da.. iubirea aia pierduta, despre care am umplut pagini intregi. dragostea mea pierduta, dorul meu imens. in cafeneaua in care alte dati veneam plangand, vazandu-l pe el in alti tineri, asteptand... la ceva ce nu va veni niciodata.
era la o masa, c-o bere in fatza, si cu ochii lui cuminti, ce acum nu mai spuneau nimic.  nu m-a atins. n-am simtit nici un fior, si inima mea batea la fel de incet, ca intotdeauna. am plecat mirata, buimaca, aproape razand de indiferenta inimii mele. `sa fie dragostea o asemenea farsa ?- cum spunea eliade. cat de multe se pot schimba fara sa vezi, fara sa ti dai seama ?


si totusi era si timpul..






nu stiu cum naiba, nu stiu de ce, dar cand pierzi un lucru sau o persoana o valorezi de zeci ! de mii de ori mai mult. si celalalt lucru pierdut, vechi se anuleaza, nu-i mai duci lipsa.  
ca atunci cand  mi-am pierdut ipodul roz, as fi dat orice sa-l am inapoi ! si apoi cand l-am gasit.. parca.. si-a pierdut din nou valorea. ce stupid !

*era singura. fulguia incet. totul in jur era linistit... se auzeau decat viscolul si rasuflarea ei greoaie. se aseza pe-o banca intr-o statie de autobuz, si-si aprinse o tigare. fuma nepasator, cu mainile tremurande, cu ochii in gol, cu corpul amortit. era atat de iarna ! si nimeni pe drum, nimeni sa-i zambeasca, sau macar sa-i arunce o privire. nimeni s-o asculte, nimeni s-o inteleaga. avea zapada in par, si rimelul i se prelinse pe obraji. era prea liniste, si linistea asta o omora. se simtea mai singura ca oricand, abandonata, uitata, pierduta ! inchise ochii, aproape ca facu un efort sa-i inchida. pleoapele o dureau, era intr-o stare de inertie, de moleseala totala. inchise ochii si-o caldura ii cuprinse tot corpul. vedea valurile marii, necuprinsul ei, soarele si   parul ei cu miros de alge, zambetul lui colorat, nisipul sarat si imbratisarea lui, refugiul ei,acasa al ei.
se trezi brusc. vantul batea mai puternic.












si azi zambesc. colorat. in ciuda zilei asteia de cacat, in ciuda iubirilor pierdute si povestilor scrise, in ciuda tuturor lucrurilor ce-mi fac viata imposibila. viata e mult mai simpla, pe bune. zambesc. 
uite ca pot. 

si tu poti:)