Un alt sfarsit.

        Deci era stabilit. Clara se despartise definitiv de Stefan , dupa doi ani petrecuti impreuna. E drept ca a suferit enorm dupa el , dar nu avea ce sa mai faca.. trebuia sa se obisnuiasca cu ideea asta. Si a incercat. S-a decis ca trebuie sa iubeasca pe altcineva ,pe cineva din oras cu ea. 

        Nu a fost greu sa gaseasca un tip deoarece , ca sa fiu sincera , aceasta fata era mai mult decat frumoasa , sau cel putin asa i se spunea. Niciodata nu s-a considerat frumoasa decat atunci cand purta fusta aceea de piele si dresuri cu patratele. De ceva timp , un coleg de clasa o placea. Stia asta din gesturile subtile pe care i le facea.Mereu gasea o scuza sa se apropie de ea , sa o atinga din greseala , sa se joace cu mana ei. Era un tip brunet , cu ochii verzi. Avea si un nume. Il cheama Vlad. Clara stia ca el nu are prietena asa ca s-a decis sa ii acorde o sansa. S-a decis sa-i raspunda la avansuri. A inceput si ea sa se apropie de el. Erau aproape mereu impreuna si chestia asta o bucura . Avea cu cine sa rada , sa uite de Stefan. 

        Intr-o zi , mai exact pe 19 decembrie , Clara a asistat la o "cearta" intre doua fete care incercau sa-i atraga atentia lui Vlad.

        -El e al meu! striga una dintre fete.

        -Ba e al meu! spunea Simona.

        Clara enervata de aceste doua afirmatii le-a spus :

        -Fetelor , Vlad mereu a fost al meu. A pus accentul pe fiecare cuvintel astfel incat sa fie sigura ca cele doua au inteles exact ceea ce vroia sa spuna.

        Cearta s-a oprit aici... Fata a carui nume nu il stiu s-a simtit si a plecat , insa Simona a trecut pe langa Clara si i-a soptit: 

        -E al tau.

        Aceasta afirmatie a uimit-o. Insa s-a gandit ca poate acum era randul ei sa fie fericita, randul ei sa fie iubita.Lucrul asta a inveselit-o iar chestia asta s-a vazut toata ziua deoarece nu s-a mai oprit din zambit.

        Apoi a venit ziua de 20 decembrie. La inceput a parut o zi superba. Toate mergeau exact asa cum ar fi trebuit sa mearga. Intr-o pauza dintre doua ore Vlad a inceput sa cante ceva la chitara. Clara statea in dreapta lui. Din spate s-a apropiat Simona si l-a sarutat pe obraz , sau cel putin asa a crezut Clara. Andrei , colegul ei de banca s-a apropiat de aceasta dupa terminarea melodiei si a intrebat-o curios:

        -Simona si Vlad sunt impreuna?

        -Habar nu am. i-a raspuns indiferenta Clara.

        -Dar.. tocmai s-au sarutat. Ai vazut asta , nu?

         -Nu cred ca a fost un sarut. Poate un pipic in coltul gurii. [spera din tot sufletul sa fie asa cum i se paruse ei.]

        Inca doua ore de curs au trecut.Clara nu s-a putut concentra asupra niciuneia. O framanta gandul ca , tipul pe care il placea era impreuna cu colega lui de banca. Intr-o alta pauza Clara a decis ca trebuie sa vorbeasca cu Vlad.

        -Si ce ai mai invatat sa canti la chitara?

        Nici macar nu terminase de adresat aceasta intrebare ca Andrei a venit si i-a spus :

        -Clara , stii ca Vlad nu mai e al tau?

        -Adica? intrebase Clara uimita.

        -Pai el e cu Simona.

        Pentru o secunda nu ii veni sa creada. I se paru ca ceea ce tocmai auzise e desprins dintr-un film SF. Cand s-a uitat laVlad a descoperit ca acesta isi intoarse capul in alta parte , isi puse mana la gura pentru ca ea sa nu-i poate descifra reactia si se inrosise.

        Dar cum sa nu iti dai seama ce gandeste o persoana pe care o cunosti de 8 ani? Era adevarat. Tot ce ii spusese Andrei era adevarat. Acum ambii baieti se uitau la ea . Ei erau cei care asteptau o reactie din partea ei, dar tot ce a putut Clara sa faca a fost sa ramana atintita cu privirea asupra lui Vlad. A stat asa doua minute apoi s-a ridicat si a plecat.

        S-a dus in baia fetelor si s-a uitat in oglinda. Era mai frumoasa ca oricand. Oare el nu a observat asta? El nu a obsercat schimbarile care au avut loc asupra ei?Probabil ca nu.. Uitandu-se in oglinda isi spusese ca e de-a dreptul patetica deoarece a crezut ca i-a venit si ei randul sa fie fericita. O lacrima isi facea loc pe obrazul rozaliu al fetei , apoi inca una si tot asa. A zambit trist. Acum tot ce vroia sa faca era sa-l sune pe Stefan ca el sa o linisteasca. Sa ii spuna ca el o sa fie mereu acolo pentru ea. Acum avea nevoie de el. Macar cu atat ii era dator dupa ce o inselase. Dar nu l-a sunat. Orgoliul a fost mai puternic de aceasta data, se pare.

        A plans cat de tare a putut ca sa fie sigura ca a doua oara nu o va mai face. Si-a sters ochii umezi. S-a machiat si a iesit din baie zambind fals. 

*Acum inima ei era din gheata.Nu mai schita decat gesturi fara sentimente.

Micuta Sabina.

   

        V-ati intrebat vreodata de ce oamenii par mai buni dupa ce au parte de un soc? Sau dupa ce , ceva le marcheaza viata intr-un mod negativ? Acum ceva timp am cunoscut un suflet. Nu era unul trecut prin viata , era un suflet de copil. Puiul de om se numea Sabina. Era o copila blondina in varsta de 10 ani. O varsta destul de frageda ce-i drept. Spun "era" deoarece azi nu se mai afla printre noi. 
        Aceasta ajunsese in spital din cauza ca avea un tata... ei bine , nu exista un adjectiv potrivit pentru el , sau poate nu ii gasesc eu unul. Sa spunem doar ca tatal ei era o bestie , o bestie in adevaratul sens al cuvantului. Intr-un acces de furie aruncase apa fiarta de pe aragaz pe fata copilei. Aceste persoane care fac asemenea gesturi ar trebui sa fie inchise undeva si sa li se dea foc. Nu ar trebui nici macar privite pe strada. Ar trebui sa moara deoarece ocup spatiu degeaba. In orice caz , nu scriu aceasta insemnare ca sa va spun cum ar trebui pedepsite astfel de persoane. O scriu pentru Sabina.
        Am vizitat-o la spital 4 saptamani la rand , sperand ca se va face bine , cu toate ca avea pe 90% din suprafata corpului arsuri grave... Nu s-a mai facut bine...Mi-a murit in brate... Puteam sa simt cum moartea ii scurge si ultima farama de viata. Puteam sa simt cum , cu fiecare clipa care trecea , devine tot mai rece. 
        Simteam cum intunericul o inghitea.. Cu toate acestea am intrebat-o:
        -Sabina , esti.. esti... inca mai esti aici?
        Insa aceasta nu mi-a spus nimic ceva timp.Mi-a aratat mainile si a soptit , parca nevrand ca cineva sa o auda , desi numai noi eram in salon:
       -Ma dor... 
        In acel moment o lacrima mi s-a prelins pe obraz.. nu stiam ce sa fac.. nu stiam ce ar trebui sa fac.. Apoi a inceput sa-mi vorbeasca.
        -Mama mea e acolo , sus. Ma asteapta..
        -Sabina , nu vorbi asa , te rog..
        -Eu nu vreau sa plec.. chiar nu vreau... Dar .. vine.. vine dupa mine..
        -Cine? .. Cine vine dupa tine?
        -El..
        Cand a spus asta am inteles. Am inteles ca Doamne-Doamne( asa cum ii placea ei sa-i spuna) vine sa o ia ... M-am bucurat pentru aceasta.. M-am bucurat pentru ca stiam ca o sa fie intr-un loc mai bun.
        -Sabina.. nu.. tu trebuie sa traiesti. Trebuie sa duci o viata frumoasa.. O viata de poveste . Trebuie sa-ti termini scoala , sa continui sa canti la chitara ..Mai ai atatea de facut..
        Insa nu mi-a mai raspuns..  Tineam in brate un corp inert de copil..Plangeam in hohote.. Nu-mi venea sa cred.. Fetita careia medicii nu ii mai dadeau nici 2 zile de trait a plecat.. a plecat pentru totdeauna lasand in urma ei un corp gol si rece. 













        De atunci viata mea are alt curs.. Acum stiu cat de repede poti muri.. Acum stiu ca acolo , sus , cineva ne asteapta cu bratele deschise.. Stiu ca El ne este alaturi mereu.. Cred ca am devenit o persoana mai buna.. sau poate e doar impresia mea..Insa , acel pui de om , se afla cu El acum.. si probabil ca ne zambeste din cer.


























    Si cu toate acestea... Tatal ei a primit numai 10 ani de puscarie.