rad. ma simt mica-n preajma ta. mereu cand ma uit la tine trebuie sa ridic putin capul. m-am dezobisnuit ca cineva sa fie atat de sus. imi place ca uneori tu esti cel care ma ridica. ce tastez?! iubesc asta. dar mai mult te iubesc pe tine. pentru cateva fractiuni de secunda sentimentul asta imi umple fiecare gol lasat vreodata de cineva, iar in momentul ala moartea nu m-ar deranja deloc. macar as muri in bratele tale.
mi-am amintit de palmele tale la fel de reci ca ale mele. cand ma gandesc la tine, prima parte a corpului care-mi vine in minte este reprezentata de mainile tale. si intotdeauna sunt in doua ipostaze. ori sunt gata oricand sa ma cuprinda, sa ma ghideze neincetat si sa ma aline, ori sunt pregatite sa se prinda de mine cu disperarea cu care un muribund s-ar agata de ziua de maine. cea din urma ma face sa zambesc tamp. chiar atata speranta iti ofer?
si rad iar. de multe ori cred ca o iau razna fiindca atunci cand ne certam ura de care dispun e nesfarsita. si-ti mai si zambesc ironic si sunt mereu pregatita sa sfasii orice mi-ar sta in cale. apoi tu pleci si-mi amintesc cat de tare doare ceea ce-ti fac. si regret, dar refuz sa iti marturisesc asta. nimeni nu trebuie sa stie care e punctul meu slab. dar mi-am dat seama ca nu exista slabiciune in dragoste. de ce ar trebui sa ma tem de ceva cand tu esti in dreapta mea?
mergeam cu el si am trecut din intamplare pe langa un local care avea terasa afara. mi-am amintit de discutia pe care o avusesem cu mai bine de 1 an in urma cand ii povesteam ca nu m-ar deranja sa lucrez intr-un asemenea loc. as fi avut ocazia sa intalnesc in fiecare zi cate o persoana noua, iar muzica nu m-ar fi deranjat deloc. poate ca din cand in cand eu as fi fost cea care le-ar fi cantat persoanelor care m-ar fi viziat, dar de data asta a fost diferit. visul banal pe care-l aveam atunci, visul ala de a ramane in orasul asta multumindu-ma cu putin nu a mai fost suficient.
e prea putin, iubitule. si datorita tie mi-am dat seama ca incerc in fiecare zi sa ma perfectionez. am descoperit si ca, fara sa realizez, multe dintre iesirile mele vulcanice nu mai au loc. ceva din interiorul meu nu le mai lasa la suprafata. de ce sa ne irosim momentele impreuna pe certuri puerile? in momentul in care imi vine sa ridic vocea, in loc sa scot vreun cuvant, zambesc. stiu ca mai am cateva lucruri de imbunatatit, dar mai da-mi putin timp, te rog. te asigur ca nu o sa fii dezamagit.
am momente cand ma uit la tine si nu-mi pot explica ce anume-mi place asa de mult si cum de ai reusit sa te legi de mine atat de strans. privirea ta e intotdeauna la fel de calda, chiar si in momentele in care ne certam. ceea ce se adauga la ea sunt cateva grame de tristete, insa e aceeasi. te deranjezi prea mult cu aranjatul parului cand asta inseamna pentru mine la fel de mult cat reprezenta cele doua dungi ale mele pentru tine. gura ta are cele mai minunate buze din cate am sarutat pana acum. si ceea ce ma incanta este faptul ca sunt atat de asemanatoare cu ale mele....nu.
tu esti asemanator cu mine. avem atatea momente in care suntem pe aceeasi lungime de unda si atatea minute pe care le traim la aceeasi intensitate incat de multe ori imi spun ca nu e posibil. unde ai stat ascuns atata timp? si cum de am avut ideea de a incerca sa cunosc mult mai mult decat le oferi celorlalti? poate ca intuitia mea e destul de buna, cine stie.
inainte sa ma culc imi place sa te las pe tine sa-mi dai ultimul pupic de noapte buna. intotdeauna chicotesc ca un copilas cand faci asta si abia atunci realizez cat de mult insemni pentru mine. apoi ma culc asteptand sa vina ziua de maine, zi in care tot eu iti voi saruta buzele si in care te voi necaji neincetat. insa ceea ce e incredibil este tocmai faptul ca in fiecare zi esti aici, langa mine, fara sa astepti ceva in schimb decat propria mea persoana pe care ti-o daruiesc cu bucurie. nu ma pot gandi la o persoana mai potrivita in bratele careia sa ma pierd.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu