"Bianca e stabila din punct de vedere emotional."
obisnuiam sa fiu atunci cand nu puneam suflet in niciun lucru pe care-l faceam. imi era atat de usor sa ma izolez de lume si sa raman doar cu chitara mea, cartile mele, pensulele mele si nenumaratele foi pe care imi scriam gandurile. obisnuiam sa fiu singura, dar lucrul asta nu ma deranja in niciun fel. nu e vorba ca ma credeam mai buna decat restul, ci doar ca nu ne potriveam. eu nu ma potriveam cu multimea pentru ca voiam sa o schimb, iar ea... ei bine, ea... heh..nu stiu.
probabil stiu din ce in ce mai putine lucruri odata cu trecerea anilor, asta fiindca ceea ce stiam se dovedeste a fi doar o iluzie. cand eram mica aveam visul ala cliseic sa imi fac cat mai multi prieteni si sa calatorim peste tot impreuna. apoi am vrut sa impartasesc cele mai frumoase amintiri doar cu cativa dintre ei, iar pe masura ce am crescut am ajuns la concluzia ca as vrea sa cunosc in fiecare zi cate o persoana diferita, sa imi petrec doar 12 ore cu ea si sa nu o mai vad niciodata. nu am timp sa ii cunosc pe toti prietenii pe care i-as fi putut avea.
dar timpul este relativ la urma urmei. de ce este nevoie sa ma rezum la o notiune fara niciun fundament? ce e timpul? de ce nu as mai avea timp vreodata daca el nu se opreste niciodata? timp. timp. timp. timp. timp. copil prost. probabil ca o sa ma denumesc asa si cand fata mea va fi plina de riduri. dar nu vreau sa traiesc mult. si din nou ma intreb, oare ce inseamna sa traiesti mult? depinde intensitatea cu care traiesti? cine o determina daca doar tu esti cel care o simte? tu. eu.
imi placea la un moment dat sa merg prin diferite localuri si sa vorbesc cu cat mai multi oameni. mama le denumea "bodegi" si ma condamna pentru fiecare minut pierdut aici. insa doar acolo, intr-un loc caldut si cu o bere in fata oamenii pot fi sinceri. intr-un loc ca ala afla ei de fapt ce anume ii nemultumeste, de la cine nu isi pot lua gandul si cat de mult pot bea pana sa isi sune o cunostinta sa ii duca acasa. obisnuiam sa le cant unor astfel de oameni doar melodii triste. fiecare melodie pe care o alegeam era una melancolica pentru ca singurul sentiment de care ne amintim este tristetea.
it's so hard to forget pain but it's even harder to remember sweetness. we have no scar to show from happiness. we learn so little from peace.
am prea putine amintiri fericite si nu inteleg unde sunt restul? cine mi le-a luat? le-am pierdut eu? cred ca aici e singurul loc unde imi pot pune atatea intrebari stupide si fara sa ma victimizez. imi amintesc una din noptile acelea in care cantam in localul meu de suflet si un strain m-a tintit cu privirea. zambetul lui era unul atat de plin de bunatate incat pentru cateva secunde m-am speriat. tatuajele de pe brate ii confereau o imagine care nu era deloc in concordanta cu propriul sau chip. cand m-am ridicat de pe scaun si m-am dus la bar pentru a lua locul chitaristului a parut din ce in ce mai uimit. in momentul in care am inceput sa cant o melodie pe care eram sigura ca nimeni din local nu o stia, el a fost cel care canta din toti plamanii cu mine si imi acoperea vocea cu toate ca aveam microfon. imediat dupa ce am parasit acel loc, a venit la mine cu un trandafir facut dintr-un servetel si mi-a multumit ca am ales fix melodia aia.
radu inseamna "bucuros". nu stiu nici macar daca asta era numele sau. nu mai stiu niciun detaliu legat de el ca persoana,iar numarul de telefon i l-am pierdut odata ce mi-am schimbat sim-ul. dar radu, multumesc mult pentru faptul ca m-ai ascultat in seara aia si mi-ai sters lacrimile cand ti-am povestit lucrurile pe care nici macar cei mai apropiati oameni din viata mea nu le stiau. apreciez ca mi-ai dat speranta cand aproape o pierdusem pe toata. datorita tie in momentul ala m-am ridicat din mocirla si am mers mai departe. multumesc pentru ca ai impartasit cu mine povestile tale si iti sunt recunoscatoare fiindca mereu cand ajungeam in acelasi local te gaseam pe tine cu zambetul pe buze si cu aceeasi ochi calzi cu care m-ai fixat in acea seara.
am inceput sa scriu insemnarea asta plangand si o termin cu zambetul pe buze si cu acelasi gram de speranta pe care mi l-ai dat tu ca intr-un anumit moment al vietii noastre o sa ne reintalnim si-o sa batem palma fiindca amandoi preferam berea bruna. silva. la fel de intunecata precum ochii nostri. te port cu mine peste tot, om frumos. ai grija de tine oriunde te afli acum si nu inceta nicio clipa sa imparti speranta. sper sa gasesti pe cineva care-ti poate oferi si tie putina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu