nu am mai scris de mult timp. nici nu am mai trecut pe aici. am fost ocupată cu visul meu care la început nu mi-a aparținut. am pierdut nopți întregi prin orașul ăsta de care eram îndrăgostită fără ca măcar să știu din ce motiv îl iubesc. nu credeam că îmi va fi vreodată greu să plec de acasă. toate poveștile pe care le auzeam despre oamenii care s-au mutat într-un oraș nou și nu s-au acomodat mi se păreau puerile. cum e posibil să nu găsești măcar un om pe sufletul tău într-un loc nou? dar m-am înșelat.. doamne, cum m-am înșelat.
eram convinsă că nu voi simți lipsa nimănui, dar ca să vezi... nu m-am mai simțit niciodată atât de singură. acum mi-am dat seama de câte ori am folosit cuvântul „nu”. oare am devenit ușor-ușor pesimistă? nu. râd. l-am scris din nou.
chiar mai înainte am citit un articol despre faptul că oamenii au 3 mari iubiri. eu am apucat să trec de primele 2. am momente scurte de rătăcire în care mă întorc pentru câteva momente în cortul din luncavița sau în camera de hotel din constanța, însă trebuie să-mi reamintesc de fiecare dată că totul e trecut. de ce îmi mai pierd timpul gândindu-mă la asta?
No future living in the past.
tu mi-ai spus asta. ce ciudat e că găsim alinare tocmai în brațele persoanelor despre care nu știm nimic și de la care nu ne așteptăm la nimic. îmi ești drag, să știi. am impresia că nu m-ai crede indiferent de câte ori ți-aș repeta lucrul ăsta. nu o să sau cel puțin nu vreau să-mi plâng de milă, dar am pierdut atât de multe bucăți de suflet până să te găsesc, știi? am avut atâtea vânătăi provocate de persoane dragi, știi? mi-am pierdut speranța de atâtea ori, știi? de ce ai fi tu diferit?
pentru că tu ai fost singurul care nu m-a strâns în brațe în momentul în care am bufnit în plâns. te-ai uitat la mine și ai așteptat să mă calmez fără să te miști. oare ai respirat în timpul ăsta? parcă știai... sau poate chiar știai?! aveam nevoie să găsesc echilibrul în mine, nu un alt refugiu.
am afirmat de-a lungul timpului că altcineva era fix ca mine, dar m-am înșelat din nou. aș fi vrut din tot sufletul să fie așa, însă probabil mi-am impus o imagine care nu avea legătură cu realitate și am fost dezamagită tocmai fiindcă ceea ce mi-aș fi dorit eu nu era adevărat. cu tine lucrurile sunt diferite. tu mă înțelegi fără să fie nevoie să îți spun ceva.
ești la fel de mândru ca mine și ai așteptări atât de mari de la viață. ești atât de sigur pe tine și îți controlezi atât de bine fiecare mișcare. știi ce impact ai asupra unui grup de oameni când îți faci apariția, iar lucrul ăsta te face să mergi cu aceeași aroganță pe care o am și eu. mă amuzi. sau oare eu te amuz?! ce-mi place când mă privești pentru câteva secunde și-mi mărturisești asta.
pot să știu la ce te gândești, fiindcă mă cunosc pe mine. nici măcar nu e nevoie să stau să-ți descopăr fiecare grimasă a feței sau fiecare gest, pentru că toate ăstea sunt la fel ca ale mele. am crescut în colțuri diferite de lume, dar ca să vezi. oare suntem la fel? imposibil. dar tocmai fiindcă-mi stârnești interesul, o să pierd puțin timp prin preajma ta. nu poți fi atât de impunător pe cât pari și mai ales nu atunci când cineva ca mine e în dreapta ta.
acum 2 luni m-am condamnat și am condamnat pe toată lumea, dar abia în seara asta am înțeles de ce lucrurile s-au întâmplat astfel. totul m-a condus la tine. dacă un singur lucru ar fi stat altfel în viața mea sau în a ta, nu ne-am fi aflat astăzi aici. și nu pot fi decât recunoscătoare. vă mulțumesc, vouă din trecutul meu, pentru că m-ați ajutat să ajung în alt oraș, indiferent prin câte am fost nevoită să trec. iar tu, poate meriți să te bucuri un pic de mine. o să te încânt o perioadă cu prezența mea fiindcă-s faină, iar tu o să apreciezi că-s dragută și zâmbesc mult, dar cred că ți-am repetat asta de atât de multe ori, încât ai reținut și tu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu