La marginea dintre normal si eu.

Am crezut in promisiunile tale desi stiam ca-s false, dar mi-am calcat pe suflet, am crezut ca ma insel, am imbratisat minciunile tale-n fiecare clipa, savurandu-le, gustandu-le si bucurandu-ma de ele. Mi-am umplut sufletul cu iluziile dragostei noastre perfecte, care atunci cand a disparut s-a transformat in cel mai imperfect lucru posibil.


Simt cum totul incepe sa ia sfarsit, nu mai am nimic sa-mi aminteasca de tine iar zilele care trec fara sa vorbim incep sa stinga totul. Cravata ta nu o mai am, am inceput sa uit datele importante si sa sterg din mintea mea atat momentele frumoase cat si pe cele urate. Am inceput sa te iert si cu toate astea, vina singuratatii mele esti tu. In ciuda tuturor lucrurilor, intamplate, uitate, sterse sau reamintite nu pot iesi din singuratate. Si simt in fiecare clipa cum ma adancesc in propia-mi lume, eu mergand tot inainte iar tu in sens contrar. Si da, esti aproape de iesire, esti la marginea dintre normal si eu.
Pe punctul de a iesi din viata mea, de a fi doar o alta persoana in marea lume din juru-mi. Insa  mai e si posibilitatea de a ramane inca o parte din mine..nu! refuz sa cred..

"    Multi cred ca se lauda zicand: "Iata inima mea! Vi-o dau.n-am nevoie de dansa. Mie nu mi-e frica de chinurile geloziei, mie nu-mi pasa de tremurarile infrigurate ale iubirii! De un singur lucru ma feresc: sa nu fiu banal ! As vrea sa sufar, as vrea sa scrasnesc din dinti, sa-mi zmulg parul si sa adorm cu genele muiate in lacrimi ! Astfel, cel putin, as sti ca traiesc, as intelege poate, ce insemneaza a iubi. Dar zilele trec, vesnic aceleasi, sreabede si plictisitoare, si viata mea se scrge intocmai ca viata unei gaze netrebnice. Eu nu pot avea iubire; eu nu pot avea decat iubiri. Iubirile acestea insa rasar repede, palpaiesc decat o clipa si apoi pier, dispar pentru totdeuna, parca ar fi fost niste visuri pe care le uiti indata ce te-ai desteptat din somn.     "


 Si cum valul dupa ochi incepe usor, usor sa se ridice lasandu-mi ochii mai limpezi ca niciodata, spalati de lacrimi, stersi de amintirile tale si eliberati de promisiunile tale false fac ochii mari si impinsa la realitate de citatul lui Liviu Rebreanu, incep sa vad totul cu alti ochii. Si nu mai stiu ce e bine sau rau, diferenta dintre minciuna si adevar am incetat de mult s-o mai fac, abisul dintre mine si oameni se adanceste si diferenta mi se pare neimportanta.
 Totul trece..si intr-un final, totul mi se pare la fel. E doar un alt capriciu, caruia i-am dat prea mare importanta la momentul respectiv, dar care trece usor, dispare la fel cum a aparut..
 Si as mai avea multe de spus,dar diferenta dintre mult si putin nu mai stiu s-o mai fac! Si diferenta dintre el si restul.. a incetat de mult sa mai fie, el paseste cu pasi repezi spre restul iar eu cu pasi inceti spre el...oricare ar fi el.