Nu mai poţi să te comporţi ca un copil, ai crescut, ai trăit îndeajuns de naiv, inocent şi acum e rândul ca omul din tine să iasă şi să vorbesacă, să-şi adjudece locul în societate.
Nu mai ai timp de copilării, de alergat după fantezii, de pictat visuri printre oameni, de imaginat viitorul, acum tu îţi creezi viitorul prin ceea ce faci, ceea ce alegi să fii, acum e nevoie de seriozitate din partea ta şi nu poţi dezamăgi.
Nu ţi se mai permite să îţi scrii viitorul în versuri, să aduni bucăţele ce formeza un vis şi să le tansformi în realitate, acum visul nu există, există doar realitataea şi o grămadă de oportunităţi de care trebuie să profiţi fără ruşine, fără să-ţi pese dacă răneşti pe cineva.
Nu mai poţi trăi în trecut, legată de amintiri, de jucării, de cuvintele mamei, acum tu trebuie să te ambiţionezi să priveşti mereu spre vitor, să uiţi trecutul şi să-ţi joci cărţile vieţii cu mult mai mult devotament pentru ceea ce ceilalţi vor pentru tine.
Acum nu mai poţi să simţi linişte, pace, nu mai poţi să simţi nebunia din sufletul tău, acum trebuie să asculţi vorbe însiruite, menite a te face să înveţi cât de cât despre viaţă, trebuie să uiţi nebunia, s-o înlături definitiv pentru că nu mai are ce căuta într-un trup ce se vrea a fii adult, ci mai degrabă s-o înlocuieşti cu monotnonia fiecărei zile.
Nu mai poţi să te bucuri de timp aşa cum o făceai cândva, nu ţi se mai permite să-l iroseşti alegând după himere, după visuri copilăreşti, acum trebuie să trăieşti fiecare clipă ca şi cum ar fii ultima, nu te poţi opri din fugă pentru că oprirea înseamnă pierdere, descurajare, acum nu mai simţi timpul, îl vezi doar cum trece şi parcă stai ca un spectator cu popcornul în mână ca la cinema şi te uiţi, te uiţi la el şi nu-ţi vine să crezi, să-l crezi, să te crezi..
Acum nu mai poţi să fii copil pentru că ai crescut, ai trecut prin copilărie, ai avut momentele de naivitate, te-ai bucurat de viaţă, acum trebuie să continui să creşti, să treci peste momente de singurătate, să crezi viaţa, să joci totul cu talent, chiar dacă nu-l ai…
Acum trebuie să-ţi uiţi teneşii, muzica, versurile, florile din păr şi naturaleţea, trebuie să le înlocuieşti cu nişte pantofi cu toc, cu zgomotul din interiorul tău, cu cuvintele celor din jur, cu fixativul pentru volum şi cu mult machiaj ca să pari, să pari că ştii ce faci, să pari sigură pe tine, deşi nu mai simţi nimic..
Aşa că cumpără-ţi nişte pantofi cu toc când ai chef de joacă, un ruj roşu când vrei să desenezi cu el cuvintele din tine, oja şi fixativul de volum când vrei să păstrezi în tine nebunia, machiajul când vrei să ascunzi copilul din tine şi o rochie roşie pentru zile negre.
Nu uita, copilul din tine nu moare, nu dispare, dispare doar înfăţişarea copilului, trupul se tansformă în adult, dar sufletul, sufletul copilăreşte mereu, încălţat în teneşi jumuliţi, cu flori în păr blond şi versurile, ca bucăţi din viaţă…
…jocul de-a viaţa continuă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu