Dublura.

Totul in jur era de parca toate cosmarurile mele prinsesera viata.Sopteau toate cat de mult ma asteptau si cum le place sa se hranesca cu frica mea...nu vroiau sa dispara.Totul era negru, auzind sunetul bucatilor de ghiata cum se topeau lent la atingerea caldurii corpului.Era atat de rece...un fior strecurandu-se pe sira spinarii si facandu-ma sa ma cutremur si sa cad pe pamantul tare. Ma sufocam in ceata ce se lasa printre copaci...Am incercat sa strig dar nu se auzea nici un sunet.Un raset zgomotos rasuna in intuneric. Imi furase vocea...Lacrimile nu mai vroiau sa curga parca zicandu-si ca nu avea nici un rost.M-am ridicat cu greu dar parca citindu-mi cineva temerile ceva ma tinea...M-am speriat si m-am zbatut.Nu vroiam sa ma uit in jos dar...am facut-o.
Eram...eu.O creatura cu fata mea incerca sa iasa din pamant agatandu-se de mine:„Unde pleci?suna vocea ei.N-o sa scapi niciodata de mine.”Zambi rautacios iesind cu totul.Mi-era teama...de mine...de fata ce mi-a fost frica mereu s-o privesc in ochi.„Nu ma recunosti?se mira creatura.Am fost mereu langa tine.Daca n-as fi fost eu langa tine...ai fi fost singura.” Ma apuca de brat facandu-ma sa dau inapoi la atingerea acelui straniu sentiment de disperare. Am fugit...dintr-un instinct prostesc uitandu-ma in urma si surprinzandu-ma cum stateam nemiscata ca o statuie perfecta...dar cu un zambet ce-l uram de atat timp.„Voi fi mereu langa tine!rase silueta acum ascunsa in intuneric” NU stiam unde ma indrept...stiam doar ca trebuia sa fug...cat mai departe de mine...pana m-am prabusit.
Avea dreptate...Nu puteam sa fug la nesfarsit...ea continua sa traiasca in mine...Obosita...m-am prabusit langa un mormant.Cimitirul era sinistru spunand povestea unei amintiri dureroase dar nu uitate. Acum chiar plangeam...si nu ma puteam intoarce inapoi.Incetul cu incetul iar se lasa ceata mangaindu-mi fata si facand sa dispara lacrimile.Mi-am ridicat ,sfasiata, privirea, sa mai privesc inca o data ce poveste ma urmarise...Speriata m-am dat inapoi.Pe piatra de mormant era scrijelit numele meu...silueta mea plimbandu-si degetele lenes pe suprafata lui.
M-am trezit tipand...Perna era uda de la transpiratie si lacrimi.Am luat o gura de aer si calmandu-ma.M-am ridicat si am privit oglinda.O fata jalnica ma privea speriata dar...ca o amintire a tot ce fusese fata zambi rautacios miscandu-se fara voia mea.Radea de mine...bucurandu-se de frica mea si zicand cu rautate:„Nu vei putea sa scapi de mine oricat vei incercat.Ce nu intelegi?Tu esti eu iar eu sunt tu...Daca mor eu...mori si tu.Nu putem trai una fara alta.Obisnueste-te cu asta...”