şi acum stau şi mă gândesc dacă toate lucrurile idioate pe care le-am făcut au meritat. şi dacă rănile din suflet sunt mai adânci decât cele de pe piele. şi stau şi mă gândesc dacă mai pot continua. am ajuns în stadiul în care i-am ameninţat că o să mă arunc pe geam. îţi dai seama? să cad pe beton de la etajul 4.. şi să fiu al dracului dacă nu mi-aş fi dat drumul atunci..dar mi-a fost frică. nu de moarte. de ea nu-mi e frică... de durerea pe care avea să o simt după căzătură în tot corpul.. şi de faţa mea plină de sânge..
oare sunt o persoană pierdută? am cam tot ce-şi poate dori un om,nu? dar nu am familie.. nici prieteni.. nici oameni în care să am încredere..sunt atât de slabă iar golul din suflet e atât de mare..
dragule, trebuie să-ţi mulţumesc. dacă nu m-ai fi găsit chiar aş fi fost pierdută de-a binelea în momentul ăsta.şi ştiu.probabil ai impresia că eu te-am găsit,dar te înşeli. am renunţat de mult să mai caut. iar dacă ştiam că o să te gâsesc fix când aveam să mă dau bătută,aş fi facut-o mai devreme..
ştiu că eşti supărat fiindcă nu-mi împărtăşesc problemele cu tine,dar ţi-am zis.. eu îmi vindec sufletul singură.cred însă că psihicul e cel bolnav.îmi întunecă atăt de mult sentimentele şi mi-e frică să mă las pierdută în el. dacă aş face asta,nu m-as mai putea întoarce,ştii? şi dacă m-aş întoarce.. n-aş mai fi eu.
nu sunt sigură că tot ce tastez eu are sens,dar cui îi pasă?! cine pune preţ pe rândurile mele? îţi spun eu.nimeni. la sfârşitul zilei realizez că nimeni nu ştie cum m-am şimţit în cele mai îngrozitoare momente ale mele,dar nimeni! şi atunci de ce aş mai încerca să vă explic ce-i în neregulă cu mine? oricum sunt singura persoana pe care am putut vreodata conta cu adevărat.în mâinile mele stă fericirea. dar continui să mă condamn la suferinţă. îmi cam place să sufăr,ştii?dar în tăcere. dacă strig când mă doare ceva nu-mi mai pot savura suferinţa. cel puţin nu la aceeaşi intensitate..
"m-am gândit adesea la dumneavoastră întrebându-mă ce aş putea face să nu mai fiţi tristă.numai oamenii buni sunt trişti,de aceea cred că viaţa este nedreaptă. "
aşa să fie? atunci mă bucur,să ştii.sunt un om bun în ciuda întunericului pe care-l port cu mine..încetul cu încetul el se va micşora..
am nevoie doar de puţin timp..şi de tine..m-aş putea obişnui cu prezenţa ta permanentă,să ştii. chiar dacă eu mă plictisesc repede de oameni si nu pot petrece prea mult timp cu ei. cu tine aş trăi o iubire de-o viaţă. mai mult da, dar nu mai puţin de atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu