sâmbătă, 30 martie 2013

Decât să se termine aşa,mai bine nu începea.

în principiu mi-am zis că n-o să scriu despre persoanele ca voi. cel putin nu aici. însă trebuie să-mi împart doza de ironie pe ziua de azi. am citit undeva zilele trecute că omul începe să zică lucruri rele despre tine când nu-i mai faci pe plac.de un adevăr mai mare ca ăsta nu m-am mai lovit de ceva timp. m-ai numit falsă fără ca măcar să fi avut 3 conversaţii întregi cu mine. mă vezi pe holurile şcolii , te comporţi de parcă suntem extrem de apropiate , mă saluţi de câte ori ai ocazia şi-mi zici mie că sunt falsă?dacă ar fi să-ţi zic în vreun fel , ţi-aş spune ipocrită. nici mai mult , nici mai puţin. joci rolul unei prietene ,iar pe la spate vorbeşti ca o femeie de mahala. n-am vrut să-mi fac nicio părere despre tine fiindcă nu te cunoşteam. nu ştiam cum eşti însă nici nu m-a interesat. ţi-aş spune că de la tine m-aş fi aşteptat oricând la lucrurile de genul ăsta,dar nu m-ai crede.întotdeauna ai avut impresia că vreau ca tu să te cerţi cu nu ştiu cine , că vreau să-ţi stric prieteniile. cică omul urăşte la alţii ce urăşte la el. nu mă miră. asta urăşti tu la tine,draga mea? afirmi că mi-ai spus în faţă întreaga tărăşenie cu falsitatea. nu. n-ai spus nimic. crede-mă, mi-aş fi amintit asta. mi-ai spus doar într-o zi pe hol de faptul că el a spus ce a spus despre ana iar eu am infirmat asta. probabil a spus-o fiindcă-mi petreceam mai mult timp cu ea decât cu oricine altcineva. mă deranjează faptul că vorbeşti doar ca să te aflii în treaba. n-avem nimic in comun decât sexul. da , amândouă suntem gajici. ei , şi? nimic altceva nu ne leagă şi ar fi bine nici să n-o facă. n-am să-ţi spun de greşelile tale. o să-ţi dai singură seama de ele. 
iar ţie ana , n-am ce-ţi spune. mi-ai demonstrat faptul că prietenii nu există sau cel puţin voi nu sunteţi unii dintre ei. cu toate că s-au plimbat fără niciun fel de jenă prin sufletul tău, n-am niciun stres să te bârfească cu cine apucă. nu-i nimic. însă mi-e ciudă că cineva m-a avertizat în privinţa voastră , dar n-am vrut să-l ascult. mi-a demonstrat încă o data că pot avea încredere deplină-n el. atâta atenţie meritaţi. ştiu c-aţi observat că nu vă bag în seama pe holuri. că practic nu vă vad. asta fiindcă m-am convins. poate că sunt naivă să cred în prietenie , însă nu sunt proastă. acesta este ultimul gram de atenţie dat vouă. nu vă doresc nimic. nici binele , nici răul. însă cândva veţi realiza cine-i falsul aici. annusca, tu vei suferi mai mult ca ea , care nu-şi da niciun fel de interes.
 dacă manânci caramele , nu te plange c-ai carii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu