Şi apoi s-a prăbuşit pe pământ.Nu mai era în stare să scoată vreun sunet.Doar buzele i se mişcau.Avea rimelul scurs,ochii bulbucaţi şi hainele boţite.Părul era în toate părţile iar faţa îi era îmbătrânită.Aveai impresia că cea din faţa ta nu era o adolescentă,ci o bătrână care a trecut prin multe.Îţi era milă de ea.N-aveai idee ce păţise ,dar îţi venea să te duci la ea,s-o îmbrăţişezi şi să-i spui că totul avea să fie bine.Dar nimeni nu făcea nimic.Mulţimea stătea şi se holba la bietul trup pe care sufletul părea că-l părăsise.Nu ştiai dacă cineva respiră.Parcă totul stătea în loc.Apoi unul câte unul s-au îndepărtat de biata fată care stătea lipită de asfalt.Niciunul n-a îndraznit s-o ridice.Au lăsat-o acolo ca pe o mobilă de care te plictiseşti, o scoţi afară şi aştepţi ca cineva s-o ia.În câteva secunde puteai să juri că nu fusese nicio mulţime .Fata a trebuit să se ridice singură,să-ţi şteargă lacrimile şi să-şi forţeze picioarele să o ducă departe de acolo.Să o ducă undeva unde oamenii erau buni şi altruişti,undeva unde nimeni nu te făcea să suferi pe degeaba,undeva unde se ascundea fericirea.
Dacă astăzi treci pe acel trotuar,într-o zi ploioasă şi priveşti cu băgare de seamă asfaltul,îi poţi vedea urma sufletului fetei.Oamenii spun că acolo a fost prinsă o pasăre în timp ce muncitorii cimentuiau strada,însă eu ştiu adevărata poveste.Eu am fost acolo şi i-am auzit ţipetele şi n-am făcut nimic.Nu sunt mândră de asta.Mă lupt cu gândul ăsta în fiecare zi şi sper că într-o zi îi voi putea elibera sufletul.Voi,ăştia care aţi luat parte la mărturisirea acestei poveşti încercaţi să salvaţi celelalte suflete.Nu le lăsaţi prinse în asfalt.Măcar voi faceţi ceva,mă.Măcar voi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu