Randuri.

Ma simt al naibilui de singura, si ma doare tot mai tare lipsa ta. Lipsa ta... ce banal suna folosit in acest context, de parca te vei intoarce. Nu... ma doare pentru ca mi te-ai smuls din inima si ai lasat ravagii in urma. Ma doare ca ai plecat si ca inca te vreau. Ma doare ca ma mint ca am trecut peste, asa cum pana de curand ma minteam ca nu-ti pasa. ma doare faptul ca ma simt ca un cobai pe care ai facut practica.


Cand toate problemele ma inunda nu ma mai pot refugia in bratele tale, nu ma mai poti linisti tu... nici macar ca pe o amica.


Mi-e un dor nebun de tine, de noi... Mi-e atat de dor incat doar gandindu-ma la tine doua lacrimi reci mi se rostogolesc pe obraz. N-o sa te uit usor, sunt constienta, dar tu vrei ca asta sa se intample. Tu vrei sa mi se rupa sufletul, si-mi ceri sa te uit fara sa-ti pese cat de greu e, sau prin ce trec.


Tie nu-ti pasa, pentru ca tu cand ai plecat n-ai avut 3 nopti la rand febra, si nu ti-ai spus in fiecare gand, cu lacrimi in ochi: "trec eu si peste asta".


Si iar ma simt ca o fraiera ce era capabila sa faca orice pentru tine, sa lase tot in urma, fara sa-i pese nimic...pentru ca tu erai totul pentru ea.


Se pare ca e timpul sa ma opresc din scris pentru ca ochii nu mai suporta atatea lacrimi ce vor sa curga....sa moara pe obrazul meu.. asa cum eu as fi vrut sa mor in bratele tale, sa nu te mai vad atat de departe....