.leggo my eggo

Ca fiinta m-am descompus in atatea fasii pana am ajuns nimic.Golul de dupa s-a marit indiferent de oamenii de langa mine. N-as putea sa vorbesc despre ce mi-a ramas acum la rascrucea asta de drumuri caci aproape am reusit sa ma anulez. Nu cred ca mai vad, aud sau gust cainainte (inainte de ce?) In schimb, am impresia ca-mi pot umbla prin minte, prin amintiri si prin inimi. Toate arterele si venele astea sunt poteci pe care sufletu-mi orb nu le poate hoinari fara felinar.

Cateva zile n-am iesit din camera, am stat cu storurile trase si-am pandit. Ce? Nu stiu. Poate speranta, poate niste carti care sa ma schimbe, poate un semn. Da, un semn. Nu stiu ce e un "semn", dar l-as fi recunoscut imediat cum l-as fi primit. Apoi m-am lasat otravita. Cu aer statut, cu descurajare si cu par murdar. Pana intr-o dimineata cand m-a trezit scheunatul unui pui de caine omorat de masina. Scurt. Inabusit. Curmat. Apoi m-a apucat ceva de coada sufletului. Am deschis geamul, mi-am facut curatenie si am fugit la dus. Am dat drumul la robinete si-am inceput sa-mi frec pielea c-un burete aspru. Clabucii se lasau inghititi de apa asa cum credeam ca furtunile-mi stapanesc inimile si mi le ineaca.
Cand am iesit din baie aveam pielea rosie si paru-mi mirosea a piersici. M-am uitat in oglinda, dar parca sufletul mi-era tot imbacsit. Atunci mi s-a facut rau si-am realizat ca sunt pe cont propriu. Pe dinauntru eram napadita de buruieni, in camera mirosea a liliac si a catelus omorat. 

Sa risti tot si sa pierzi e un mod de a trai. Nu toata lumea e facuta pentru asta, cred ca-ti trebuie putin sadism s-o sfarsesti cu bine. La final, n-ar ramane decat asteptarea, frica si speranta. E ca si cum ai filozofa despre filozofie - zadarnic.
Uneori ma cuprinde nostalgia ca ma transform intr-o romanciera ratata care-si povesteste propriile sale experiente atunci cand destinele se bat intre ele. Daca destinul celuilalt si-a pus in gand sa-ti dea o lectie despre cum trebuia sa fii si n-ai fost, atunci se vor gasi multi care vor crede ca-i de datoria lor sa pronunte sentinte prin care sa-ti condamne slabiciunile. 


`Si cand se terminau cuvintele, inventam altele.`

Ma uit in jur si nu ma regasesc. Nu stiu unde mi-e locul si nimic nu-mi trezeste reminiscente. Parca sunt ale altcuiva. E ca si cum as citi o carte cu randuri subliniate, dar fara sa stiu ca poate chiar eu le-am facut insemnele. Calc si cand privesc in urma nu-mi recunosc urmele. Ma pierd printre simboluri... si zambesc. Nu-ti poti simplica sufletul dintr-o data. 
`tot ce ne inconjoara e format din hieroglife. si ca sa le dezlegi, trebuie sa renunti la o parte din viata. si trebuie sa alegi. iti traiesti viata sau o intelegi?` 
Tot ce incerc sa fac prin puzzle-ul asta de cuvinte e sa creez un om. Caramida cu caramida, silaba cu silaba. Sunt momente cand speranta ramane singura evanghelie. 
`daca singurul merit al unui om este acela de a fi supravietuit, el nu mai are dreptul sa se creada inocent. orice grota are uneori partea ei de vina. orice singuratate are cateva picaturi de sange pe maini.` 


Imi pot umbla prin inimi nu-i o greseala de exprimare. Nu stiu ce m-a apucat.
Dar gandul c-as avea inimi si nu inima ma face sa zambesc.