M-ai descoperit. De ce imi era teama nu am scapat. De ce a trebuit sa ma cauti?? Nu era bine daca nu o faceai?? M-ai certat mult.. si nu mi-a placut ce ai zis. Dar ai dreptate: eu nu sunt asa. Acum ma joc cu mine si viata mea, dar e o perioada cand trebuie sa am grija de ea. Ai dreptate, m-am schimbat si am uitat de ce iubesc ploaia. Multumesc ca mi-ai amintit. M-am distrus. Asta zici, dar numai ca sa nu te simti vinovat. Caci defapt,tu ai facut-o.
Mai stii cum era cand ne intalneam? Mereu aveai ochii mari si ma priveai fix. Ti-am spus ca nu imi plac privirile fixe, ca ma intimideaza si tu ai promis ca nu o mai faci. Dupa o vreme ai facut-o din nou. Si mi-ai zis ca nu poti controla dragostea. Eram la inceput, nu stiam nimic despre ea. Si am invatat sa nu mai fiu intimidata de privirile fixe. De ale tale, caci erau asa calde, parca era o scanteie ce-ti ilumina capruiul. Mai stii cand vorbeam ore in sir? Cand timpul curgea printer noi atat de repede incat aveam impresia ca ne uraste? Cat ai mai ras… ai ras mult de mine si ideile mele atat de spontane. Cred ca de asta ma iubeai. Eram diferita, rebela, libertine si numai a ta. Te deconectam de lume si rau si ti-am oferit globul meu de cristal ca sa te simti bine. Cand ai plecat, l-ai luat cu tine. Of, copil prost! De ce nu ai retinut ca acolo ma refugiam cand nimic nu era cum trebuie?? L-ai luat cu tine, egoistule! Era lumea mea! Mi-ai luat tot… tot mi-ai luat. Nu mai am nimic. Mi-ai lasat doar 1022 de zile din trecut pline de povesti si gesturi, parfumul tau si racoare. Pline de .. tot ceea ce conta pentru mine. Acum? Acum nu mai conteaza nimic! Tot ce imi doresc e sa pot zbura. As fi bine…
Acum iar urasc privirile fixe. Si nu mai pot sa te cred ca ma iubesti. Dar te-am iertat. Te-am iertat prea usor. Te-am lasat sa mi te strecori in ceea ce altii ar numi viata ca un prieten, unul care imi spune ca ma iubeste. Nu te mai accept ca iubit. Inca nu pot. Ma ranesti si asa mult. Nu stiu ce e cu mine sau ce va fi.
M-ai certat mult, suflete. Stiu ca ti-am promis ca o sa fiu bine, dar nu am cum. Nu ai priceput ca esti totul meu.. imi pare rau. Nu am stiut cum sa iti arat. Credeam ca minutele in care radeam vor dura la nesfarsit. Ce copil prost! Amandoi am fost… mi-e frica. Si nu imi pasa, totodata.
Nu mai stiu pe unde mi-e capul si mereu imi pierd inelul pe care il tin in mana, nu pe deget. La naiba si cu el! Daca il mai ratacesc, promit sa nu-l mai caut.
A trebuit neaparat sa ies in nenorocita aia de zi. A trebuit neaparat sa imi plimb noua rochita in centrul orasului. Si eram nevoita sa merg la inghetata. Acolo erai si tu. La fel de singur ca si mine. Stiai ca voi fi acolo. De ce a trebuit sa se intample asta? Sa imi strigi in fata cat de dezamagit esti de mine si cat de slaba sunt? Da, suflete! Asa e! dar nu uita ca e vina ta. Si ti-am povestit tot ce fac si am facut. Asta ca sa iti para rau. Sa stii ce simt. Sa realizezi ca te iubesc. M-ai bulversat si mai tare. Ce ma fac??
_____________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu