Totul era asa cum isi amintea. Marea era linistita , nisipul fierbinte iar cerul albastru. Singura diferenta era ca , in acest moment , el nu se afla langa ea. Insa asta nu o intrista.
Venise aici , in locul in care s-au cunoscut , sa se acomodeze cu ideea ca ei erau doar niste simple persoane a caror dragoste se stinsese de ceva timp. As putea spune ca era chiar vesela. Momentele petrecute cu el i se derulau pe cerul senin in timp ce statea intinsa pe nisip , iar lucrul asta o invesela.
Isi aminti cum vantul ii zburase palariuta si el alerga intreaga plaja sa i-o prinda sau cand o saruta prima data , ori atunci cand ii cantase o melodie la chitara de care ee se indragostise si o fredona de fiecare daca cand era fericita , ca acum de exemplu.
"In locul asta am construit un costel de nisip.." se gandi Clara. "Da..exact aici ii stricase , din greseala , capodopera copilului aceluia saten cu ochii caprui , copilul acela care semana atat de bine cu el.." Zambi trist.
Se simtea atat de batrana.. atat de goala . Era gata sa-i ofere sufletul ei primei persoane pe care ar intalni-o.
Scrisese ceva pe malul marii inainte sa se indeparteze grabita. Cand m-am apropiat , am observat ca era scris cu niste litere mici , tremurate , aratand parca lupta ce se dadea in ea , urmatoarele:
" Aici ne-am iubit noi suflete!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu