Pret de cateva momente extraordinare nu mai spusesera nimic, doar se privira, de parca pana in acel moment tanjisera sa se vada. Singura miscare era cea a mainii lui care inca ii masa locul invinetit. Aproape imperceptibil, capul lui se apropie de al ei. Buzele ei se despartira. La fel si ale lui. Inima ei ii bubui in piept- sau poate simtea bubuitul inimii lui cand o stranse mai puternic la pieptul sau?
Mana ei urca usor pana la gulerul tricoului lui si se stracura inauntru.
``-ma pupi?
-da.. te pup.``
Chipul lui cobori spre ea. Tot mai aproape si mai aproape. Privirea ei se fixa pe gura lui. Aproape ii putea simti gustul ca de whisky pe buzele ei...
Am ramas in camera goala mai singura ca oricand...
Era un vis sau chiar se intampla in realitate? Mi-a fost frica sa deschid ochii, in cazul putin probabil ca nu era decat un vis minunat...Iubesc acele dimineti cand respiratia ta se joaca in parul meu si buzele tale imi devin ceas desteptator. Asta pana cand zbarnaie telefonul acela blestemat si gasesc perna din stanga rece si neprimitoare.
Vreau sa ramana si aici clipele noastre frumoase. Amintirile parfumate - lemn ars si ploaie- cuvinte din priviri, semne de iubire imprastiate pe piele, scantei impartite pe-un cersaf alb, imaculat, pe ritmurile ploii. Ploaia e a noastra. Si focul... Noi ne-am iubit cu fiecare pagina a jurnalului, asta pentru ca exista lucruri care nu se pot scrie.
am pierdut totul, asa ca sunt libera sa fac totul.
este aceea privire din ochii oamenilor care mor. acea departare, aceea distanta care apare intre tine si... restul. simteam cum usor ma desprind si plutesc. mi-am dorit candva sa fiu un fluture. sa stau pe noptiera ta si sa te privesc. sa merg oriunde cu tine, sa te ajut, sa impiedic lucrurile rele sa ti se intample tie. azi, imi era frica. nu de moarte, caci niciodata nu mi-a fost frica de moarte. mi-era frica ca nu mai am sansa sa te vad pentru ultima data. mereu m-au fascinat ochii tai. cum li se schimba culoarea in functie de starile tale de spirit... cum mereu stiam cand te fac fericit. iti simt ca prin vis forma fetei, am impregnate contururile, fiecare umbra si fiecare unghi, in degete. esti pe toata pielea mea, si totusi, atat de departe... as fi vrut sa-ti spun candva ca te iubesc. as fi vrut sa auzi asta de la mine. pur si simplu, doar sa stii. e doar secretul meu acum, si as fi vrut sa fie secretul nostru. as fi vrut sa stii si ..atat. clipa in care mi-am dat seama ca mi-ar fi placut sa-ti rostesc cele 2 cuvinte, cele 8 sunete cristaline, a fost dureroasa. au fost printre ultimele clipe constiente. mai devreme sau mai tarziu tot o sa-mi pierd sufletul. mi-ar placea sa ti-l dau tie... ia-l de aici! nu-l vreau! e periculos ca un cutit..
sunt ca o lava incinsa, dar nu te poti abtine sa nu ma atingi..acum, acum nu ti-e teama de arsura..dar mi-e teama mie..sa nu ma transformi intr-o lava inghetata. sa nu ajung sa luminez inutil, un pat gol.
Cum e posibil sa reziste cativa bulgari de lumina intr-o mare de intuneric? incotro zboara sufletul tau?
Si vorbeai de dorinte in vise...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu