s-au întâmplat multe lucruri în ultima perioadă. am terminat sesiunea în iulie și imediat după m-am apucat de învățat pentru carnet. să nu mai spun de măririle la logică și la metodologia de cercetare în științele comunicării. parcă toată vara asta a zburat. n-am simțit că e vară. probabil am crescut prea repede și nu mi-am dat seama că de acest anotimp se bucură în general adolescenții... dar nu vreau să cresc.. regret acum momentele în care abia așteptam să fiu la facultate pe de-o parte.
acum câteva minute m-am apucat să îmi scriu cursurile de legislație și să îmi fac scheme pentru a le putea reține mai ușor deoarece în 2 zile am sala. mă simt nepregătită, însă mi-am amintit de ceea ce i-a spus instructorul meu mamei într-o zi când nimic nu mi-a ieșit. că nu vrea ca eu să-l fac de rușine. mi-am alungat gândul ăsta din minte și am continuat să evidențiez anumite cuvinte din schemele mele, așa cum fac la facultate pentru a-mi fi mai ușor să rețin ceva. și astfel am pus un pic de roz aici, un pic de verde dincolo, câteva dungulițe de galben și am încadrat într-un chenar albastru frazele pe care îmi era greu să le rețin.
în timp ce făceam asta, surprinzător mi-am amintit de o profesoară de religie din clasele primare. întotdeauna ea ne încuraja să mai adăugăm câte o floricică sau steluță pe paginile pe care ne scriam temele. știu că ea aprecia mereu elevii care deseneau cât mai frumos și din dorința de a mă aprecia și pe mine o singură dacă în fața clasei, am umplut pagina cu steluțe, inimoare și floricele multicolore. când a văzut ce am făcut a țipat la mine și m-a întrebat cum de mi-am permis să mâzgâlesc caietul în halul ăla... am stat și am șters fiecare desen cu pastă corectoare fără a mai lasă nici măcar unul singur. nu am înțeles ce anume era atât de ieșit din comun și dacă ar fi să stau acum să mă gândesc, nu cred că mi-aș fi dat seama vreodată, cu gândirea mea de copil care a vrut să impresioneze o singură dată, ce anume era în neregulă. sau probabil că ea nu a înțeles...
în scoala generală pățania s-a repetat cu o doamnă profesoară de română. avea tendința să îmi pună note mici fără să mă anunțe sau să îmi dea de înțeles că sunt ascultată în ora respectivă. dintotdeauna am avut o atracție pentru materia asta. poate pentru că întotdeauna am visat să scriu o carte la un moment dat și chiar îmi doream să înțeleg ce au vrut anumiti autori sau poeți să transmită prin operele lor. dumneaei nu m-a lăsat să merg la olimpiade la română pentru ca avea câteva preferate cărora li se oferea totul pe tavă. nu știu cum, la un moment dat am scris o compunere în care personajul principal putea să facă orice, atâta timp cât avea o persoană care să creadă în el. poate că ăsta a fost momentul în care profesoara mea a avut o licărire și m-a lăsat să merg la olimpiadă. m-am calificat în etapa următoare, în timp ce preferatele dumneaei n-au luat nici macar jumatate din punctajul maxim. după ce am terminat școala generală, și-a cerut scuze și mi-a spus că-i pare rău pentru felul în care s-a purtat. a fost a doua persoană din învățământ care nu a înțeles...
în liceu aveam o doamnă dirigintă cu care am făcut pregătire la engleză pentru cambridge. după felul în care vorbea cu mine am putut să înțeleg din prima că nu am reușit să-i ajung la inimă. au reușit alții, iar eu nu am mai încercat să-mi fac propriul locușor acolo. doar dragoste cu de-a sila nu se poate, nu-i așa? de multe ori îmi spunea că nu voi reuși să iau acel examen, la fel ca profesoara cu care făceam engleza la clasă, pentru că eram la profil de bilingv și eu am nimerit în cealaltă grupa. din acest motiv nu mai doream să răspund la orele celor două profesoare. nu îmi împărtășeam gândurile cu ele și mă adresam de multe ori fără respect. la un moment dat profesoara de la grupa mea m-a ciupit atât de tare de braț încât mi-a lăsat vânătaie pentru că am refuzat să îi răspund la o întrebare. atunci fusese prima dată când un profesor mă atinsese. nu încerc să mă victimizez, doar că nu mă așteptam la o astfel de reacție. n-am spus nimanui acest lucru. și din acea zi mereu în orele de engleză îmi găseam altceva de făcut. desigur că am luat acel examen, dar cu încurajarea pe care mi-am oferit-o singură și la care mai apelez și acum din când în când. nici acestea n-au înțeles...
și ce era de înțeles? dorința unui copil introvertit de a intra în grațiile unor persoane din învățământ cărora nimeni nu le-a spus că orice elev poate face orice, atâta timp cât există o persoană care să fie acolo pentru ei. am onorat cu fiecare ocazie angajamentele pe care mi le-am luat față de orice profesor sau persoană cu care am intrat în contact. am făcut lucrurile astea pentru mine, fiindcă dacă nu dau eu ceea ce pot, nu o va face nimeni în locul meu, iar de fiecare dată oamenii care au crezut cel mai puțin în mine s-au mândrit cu rezultatele mele. și probabil că nu vor fi nici ultimii.
și acum stau și mă întreb. ei bine, domnule instructor, oare dumneavoastră veți întelege?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu