ganduri fugare.

     m-am tot luptat de vreo cateva ori cu sentimentul asta. am stat si m-am gandit daca sa iti scriu sau nu vreun mesaj. dupa ce am reusit sa compun vreo cateva randuri si le-am recitit, am decis sa le sterg si sa uit de tasta enter. daca ai fi avut nevoie de raspunsuri, ai fi dat de mine, nu?
     sau poate influenta pe care o au unele persoane asupra noastra nu este resimtita decat atunci cand incepem sa o alungam noi insine. mereu am avut tendinta sa ma gandesc prea mult la lucruri care aveau legatura cu alti oameni si nu ma gandeam destul la ceea ce avea legatura cu mine. am descoperit ca dau cele mai bune sfaturi altor oameni, dar nu le pot urma.
     acum vreo cativa ani, tot ceea ce mi-ar fi trebuit era o persoana care sa ma asculte si care sa ma traga de maneca in clipa in care o luam pe campii. cred ca noi insine stim cel mai bine raspunsul la propriile noastre intrebari. tot ce trebuie sa facem e sa ne auzim ca le spunem cu voce tare, ca ni le asumam, iar daca asta ne face fericiti, chiar nu mai conteaza.
     probabil nu intelegi de ce am scris asta. la un moment dat m-am pierdut de-a binelea si tot ceea ce mi-as fi dorit atunci ar fi fost sa imi spuna cineva ceea ce vreau eu sa iti zic. poate sunt egoista. poate am scris astea pentru mine. poate as fi vrut sa primesc eu randurile astea candva. sunt atat de multe motive si am ajuns la concluzia ca fiecare are motivul lui pentru orice lucru marunt pe care-l face. putem privi acelasi obiect si totusi perspectiva noatra sa fie atat de diferita...
     cred ca m-am intors acum o saptamana in orasul asta plin de amintiri. am reusit sa dau de cativa oameni pe care i-am neglijat cu anii si sa retraiesc anumite stari sufletesti. m-am lovit de dorinta de a intoarce timpul pentru a schimba anumite decizii care mi-au influentat radical viata. dar ce poti face cand totul e trecut?
     intotdeauna am crezut ca tipilor le place genul ala de fata sigura pe ea, care nu se ferea din a bea bere si cu care puteau vorbi la fel cum discutau cu prietenul lor cel mai bun. am incercat sa ma schimb atat de tare pentru a multumi toate persoanele din viata mea si am uitat cum eram eu de fapt. mi-am lasat unghiile lungi pentru ca la un moment dat o persoana mi-a spus ca adora asa ceva la o fata. n-am stat pe ganduri si le-am lasat sa creasca, cu toate ca nu mai puteam canta la chitara. apoi altcineva mi-a marturisit ca nu ar trebui sa mai ies din casa fara sa ma machiez. mai tarziu un alt om mi-a zis ca ar trebui sa pun pe mine haine mulate, ceva care sa-mi scoata corpul in evidenta. si-am adoptat toate aceste lucruri.
     liceul este unul dintre cele mai supraestimate lucruri din adolescenta noastra sau cel putin asta e parerea mea. aici trebuie sa te schimbi doar pentru a te integra. imi place sa cred ca am reusit sa pastrez putin din mine, dar mereu cand aveam o relatie, uitam sa ma gandesc la propria persoana. mi-am amintit asta atunci cand un prieten foarte apropiat mie mi-a spus ca omul la care am tinut cel mai mult in liceu si-a facut o alta prietena si mai apoi s-au despartit. stii care a fost singura intrebare pe care i-am pus-o? ce zodie este ea.
     si atunci m-a lovit. leu. stiu ca ne plimbam pe la papadie cand am intrebat asta, iar faptul ca vantul ala de decembrie dansa pe langa mine m-a facut sa imi pun si mai multe intrebari. oare ce asteptari avea el de la ea? oare ce a simtit ea? oare ce si-au spus? oare au retrait aceleasi lucruri? oare si ea e cea care tine cel mai mult la relatia respectiva? oare oare oare. dar n-am spus nimic. ceea ce este intre doi oameni trebuie sa ramana acolo. sacru si profan, nu-i asa?
     cred ca m-am pierdut iar in prea multe cuvinte. am tendinta sa tastez mult si prost. poate te gandesti ce rost are sa imi pierd timpul cu asa ceva. cred ca asta este felul meu de a-mi lua revansa de la prostiile pe care le-am facut. poate asa incerc eu sa fac pe altcineva sa constientizeze anumite lucruri pe care eu nu le-am inteles. mi-as dori ca fiecare persoana sa se puna pe primul loc in orice situatie. eu nu am facut asta. prietenul meu cel mai bun nu a facut asta. poate tu o sa faci asta. daca nu ai tu grija de tine si nu iei tu cele mai bune decizii pentru tine, nu o sa o faca nimeni altcineva.
     stiu ca probabil suntem obisnuiti cu atat de multa rautate incat devenim sceptici intotdeauna cand cineva incearca sa ne ajute. e greu ca un om necunoscut sa se apropie de tine. am realizat asta abia atunci cand am plecat din orasul meu natal si m-am dus sa traiesc singura intr-un loc in care nu cunosteam pe nimeni. dar stiu cu siguranta un alt lucru. bunatatea nu ar trebui condamnata sub niciun fel. indiferent pe ce cale vine ea spre noi. daca dorim sa o lasam sa intre pe usa, asa o sa se intample, iar daca nu... atunci sa speram ca tot raul o sa fie spre bine.