Ma uit la o poza si-mi pare strain zambetul ala tamp de om fericit. e ciudat.. de parca nu sunt eu in poza, de parca cel de langa mine nu e dorul ala nebun dupa care am plans o vara intreaga.
e ciudat sa-mi amintesc de noi de atunci.. m-am schimbat, ma uit o secunda inapoi si realizez cat de mult ne-am schimbat. eu parca m-am inchis in mine si nu-mi mai place atat de mult sa rad. nu mai sunt copilul ala nebun si vesel, mereu vesel, cu geaca rupta la umarul stang si ghiozdanul purtat mereu pe mana. mi-a ramas in reflex sa tin bratul drept ridicat. si mi-a mai ramas si oftatul cand nu stiu ce sa fac, si spun mereu "acum un an" in loc de "acum o saptamana" sau " luna trecuta". A. imi spunea c-am innebunit. tu parca nu mai esti copilul ala mereu adormit si cuminte, cu zambetul ala cald ce nu l-am mai vazut.
ma uit la niste poze vechi cu noi, ca si cum m-as uita la doi straini. da, doi necunoscuti, in doua lumi diferite, pe doua planete diferite, in doua vieti diferite, ce s-au intalnit candva, parca ?! nici nu mai stiu. tot ce stiu e ca ce-am ajuns azi e datorita acelor doi straini din poza cu zambete idioate. patetic.
ciudat sa traiesti mereu cu acel ceva in suflet, in gesturi, sa-ti controleze intreaga existenta si sa uiti care-i acel ceva.. il ai in tine, dar nu mai stii de el, il ai doar in reflexe. nu ma intelegi, nu ? nici nu trebuie.
sunt precum un somnambul dala care merge si tot merge, si nu realizeaza ce face, si nici de ce face. am simturile amortite, si plang aiurea peste tot unde ma duc. nu mai am vise sau poate ca am ? nici nu mai stiu. sunt un om resemnat, care s-a resemnat cu situatia, dar n-a acceptat-o niciodata, si chiar daca totul s-ar schimba peste noapte, el tot ar fi la fel de resemnat.
cand eram mica si ma suparam pentru un lucru, chiar daca totul revenea la normal, eu tot suparata ramaneam. asa si acum. asa mereu..
acum e iarna, e din nou iarna si ma cutremura gandul. vine ianuarie. visez la un ianuarie cu multa ciocolata calda si zambetele oamenilor pe care ii iubesc. visez la un ianuarie de mana c-o pereche de ochi caprui si zambet colorat, care sa-mi aseze fularul si sa-mi dea un sarut pe frunte. cer prea mult poate.
si-am sa-i scriu Mosului. anul trecut nu m-a ascultat pentru ca ce vroiam nu doream cu adevarat..dar stia totusi ce e mai potrivit pentru mine.
si mereu am simtit emotii vazand reclamele de Craciun, si agitatia pentru cumparaturi, si luminitele din centru si magazinele impodobite. si-mi place sa ma joc cu aburii ce-i scot pe gura cand vorbesc, facand diverse forme sau cuvinte. si-mi place sa fac bai fierbinti cu multa spuma si sa scriu pe clabuc si sa ma joc cu el; si-mi place ca atunci pot sa-mi pun gandurile in ordine cel mai bine. si-mi place sa mananc biscuiti cu scortisoara si sa beau un vin fiert.
`azi a nins. a nins putin si iarna mi-a facut in ciuda.
..
visam ca ma trezesc razand intr-o dimineata insorita de iarna. cu soare dala orbitor si cu dinti, cu aer proaspat de munte, si ca-mi beau cafeaua cu lapte... da' adevarul e ca nu mi-a placut niciodata. e prea amara, si totusi imi place sa beau cafea.
iar am inceput sa scriu aberatii, nimic concret, acelasi nimic pe care-l scriu de atata vreme. si vroiam sa scriu cu totul altceva. cacat.
*Viaţa mea s-a schimbat prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu