Cred că încep să-mi pierd minţile.E ciudat.Extrem de ciudat.Dar nu mai sunt capabilă să simt ceva.Nu mă mai interesează atunci când rănesc pe cineva sau atunci când arunc cu vorbe.Nu-mi mai pasă de nimic.
Şi totuşi zâmbesc mereu.Încerc să fiu veselă întotdeauna.E obositor.E aiurea să-ţi porţi masca în fiecare zi, să pretinzi că totul e okay,să pretinzi că mai eşti în stare să simţi ceva când tu defapt eşti GOALA.
Câteodată am impresia că am sentimente pentru anumite persoane, însă atunci când mă apropii de ele totul se duce dracu.De ce?Nu ştiu.În ultimul timp mi-am dat seama că nu ştiu prea multe. Că toate lucrurile pe care le ştiu sunt doar poveşti.Că încă mai sper ca oamenii să fie buni,altruisti si alte tampenii gen.Dar pentru numele lui Dumnezeu,tu copilă proastă ce eşti , trezeste-te!Ăsta nu-i un basm, pricepi? E viaţa reala.Viaţa reală cea crudă si adevărata.Viaţa reală în care nimeni nu pune preţ pe părerile tale.Nimănui nu-i pasă dacă boceşti, te stresezi sau dacă mai eşti in viaţă.Chestia asta mă durea odată.Acum nici asta nu mai simt.Acum sunt goala.Goala de-a binelea.
Zâmbesc ironic când mă gândesc la asta.Poate că am o problemă.Poate că-s nebună.Poate că am nevoie de un psiholog.Odată si eu am vrut să fiu unul.Îmi doream să-i ajut pe cei neînţeleşi, să le fiu alături..să fac ceea ce lumea asta cretină uraşte.Să fiu bună.Stupid.Tu,bună?! Hai,te rog. A câta oară este când îţi spun că ora de culcare nu a venit şi că tu nu meriţi vise? Încă sunt un copil.Un copil cu un suflet atât de bătrân.. un copil care cândva a vrut sa schimbe ceva în lumea asta.A vrut să o facă mai bună, mai blândă,mai fericită. Hm..chiar că încă mai eşti un copil.Dar ştii ce?NU-MI PASĂ.O să plec dintre voi la fel de repede precum am venit şi nimeni n-o să-şi amintească de mine.Va fi draguţ.Va mai fi încă o viaţă de om risipită-n plus.Dar hei, cui îi pasa?Vouă cu siguranţă nu.
M-am regasit aproape intru totul in ceea ce ai scris mai sus...mult timp am crezut ca viata mea e absolut inutila ; cu mine sau fara mine , lumea nu se schimba cu nimic....de la un timp in schimb am inceput sa nu ma mai gandesc la "lume" si sa incerc sa traiesc pentru cateva persoane care stiu ca exist si au nevoie de mine ...e greu pentru ca nu mai pot sa cred in visele mele de acum cativa ani dar...banuiesc ca daca tot traim , trebuie sa profitam si noi cum putem...
RăspundețiȘtergeremultumesc pentru postare..e ciudat dar e mai bine cand stii ca si altii simt cateodata la fel ca tine :)
Inainte de toate trebuie sa ma scuz ca-ti raspund cu o intarziere de aproape o luna. :)
RăspundețiȘtergereFaptul ca exista cineva care-mi rasfoieste insemnarile imi creaza o stare de bucurie deoarece am reusit sa transpun totul ca si cum nu as fi fost singura persoana care simte aceste lucruri.
Eu inca nu am gasit persoanele pentru care merita sa traiesc.Le caut din rasputeri.Cateodata imi place sa cred ca si ele ma cauta,chiar daca nu-i asa.Mama imi tot spune ca-s prea visatoare.Poate-i adevarat. :)
Vroiam sa-ti mai tastez un singur lucru.Nu tu trebuie sa-mi multumesti.Eu ar trebui sa fac acest lucru. Multumesc pentru comentariu,multumesc pentru faptul ca ai citit aceste cateva randuri. Cred ca ar trebui sa continui sa visezi.Un om fara vise este un om sarac.:)