bună, numele meu este bianca și astăzi am pierdut cel mai important om din viața mea

The Mono Jacks - Infinit 

     nu am mai scris pe aici, nu fiindca nu am mai avut nimic de spus, ci tocmai că s-au întâmplat atât de multe lucruri încât nu am vrut să le pun pe hârtie, de teama de a nu realiza inevitabilul. totul s-a terminat și, spre deosebire de dățile trecute când am condamnat lumea și persoana din fața mea, singurul om care este vinovat de punctul în care mă aflu acum sunt eu. 

     am scris atât de multe povești ale oamenilor pe care i-am întâlnit în ultima perioadă, dar am uitat să vorbesc despre povestea mea. o să încerc să recuperez timpul pierdut și o să mă chinui să pun sentimentele în câteva rânduri. poate ajung să înțeleg cum s-a ajuns aici. 

     bună, numele meu este bianca și astăzi am pierdut definitiv cel mai important om din viața mea. niciodată nu m-am gândit că o să ajung în momentul în care nu mai am nimic de făcut. întotdeauna am trăit cu gândul că orice vrei se poate întâmpla, asta dacă îți dorești suficient de tare lucrul respectiv și lupți pentru el. astăzi a trebuit să mă ridic de la masă, să-mi accept înfrângerea și să încerc să trăiesc să exist mai departe. 

    am obosit să-mi plâng de milă și m-am săturat să găsesc scuze pentru ceea ce sunt și modul în care privesc lumea din jurul meu. astăzi vreau să îmi asum fiecare cuvânt spus la nervi, fiecare ceartă, fiecare bătălie în care mi-am lăsat orgoliul să se implice, fiecare lacrimă provocată celei mai dragi persoane din viața mea și mai ales fiecare suferință și fiecare secundă pe care ai pierdut-o cu gândul la mine. știu, nu ai nevoie de scuze. până acum am încercat să las acțiunile să vorbească pentru mine, dar ceea ce am putut să fac nu s-a comparat cu lucrurile rele cu care te-am chinuit. 

    ai obosit, am obosit și ne-am pierdut pe parcurs în neputința de a ne regăsi. n-am mai avut liniște, n-ai mai avut liniște. n-am mai avut iubire, n-ai mai avut iubire, cu toate că susții în continuare că mă iubești. ții la un om pe care nu ți-l mai dorești în preajmă și lângă care nu-ți mai vezi viitorul. eu iubesc o persoană care nu mă mai poate iubi, tocmai din cauza felului meu de a fi. ce mai e de făcut? 

    ne strângem lucrurile pe care le avem, le punem la adăpost în cutia cu amintiri și sperăm că decizia asta e cel mai bun mod de a încheia o relație cu atât de multe urcușuri și coborâșuri. nu știu dacă ne-am întâlnit prea târziu sau prea devreme. nu mai pot afirma cu siguranță nimic. mi-aș fi dorit doar să te fi strâns în brate puțin mai tare și să te fi sărutat puțin mai apăsat în momentul în care ne-am văzut pentru ultima dată. restul rămâne în aer...