ce dragoste?

     oare exista vreun cuplu de oameni batrani fericiti? si daca da, oare la inceput au fost nefericiti? ma gandesc ca trebuie sa existe o balanta undeva... stiu sigur ca sunt o gramada de relatii in care oamenii batrani sunt nefericiti. dar oare la inceput au fost fericiti? imi e atat de greu sa cred ca poti fi constant cu o alta persoana, cand tu nu poti face asta cu tine insuti.

     si aici m-am blocat. cineva mi-a spus ca el cauta relatia aia perfecta, in care ambii parteneri sa simta ca acea flacara de la inceput nu s-a stins vreodata. si eu am ras si i-am spus ca acel lucru nu exista. va pierdeti in monotonie. nu va mai ascultati unul pe celalalt. indiferent cat de tare strigati dupa ajutor nu va aude nimeni. pentru ca incetul cu incetul nu va mai pasa. si cand nu va mai pasa ce e de facut?

     altcineva mi-a marturisit ca de fiecare data cand se cearta cu partenerul ei, nu aduce vorba de discutia pe care au avut-o, fiindca nu vrea sa traiasca in trecut. vrea sa uite, sa treaca peste. si atunci de ce ai mai fi agatat de cineva care nu-ti spune decat lucruri pe care sa le dai uitarii mai apoi? fiindca pentru cateva secunde, intr-un moment perfect in care toate planetele s-au aliniat, ti se pare tie ca e unul dintre oamenii aia speciali?

      oare cat de mult timp se pot iubi oamenii unul pe celalat ca la inceput? oare se pot iubi unul pe celalat sau doar au nevoie sa fie iubiti de o alta persoana fiindca nu pot tine la ei insisi? oare ce e aia dragoste, de fapt?