şi ce era acum de făcut? cuvintele spurcate şi-au facut apariţia cu neobrazare pe pagina albă, deciziile au fost luate, iar părerile de rău nu există. nu-şi mai au locul în jocul ăsta al orgoliilor nemăsurate. prostia mi s-a strecurat în faţa ochilor cu atâta uşurintă şi a ieşit la iveala exact atunci când psihicul meu era la pământ. mi-am arătat dispreţul faţă de ea,însă în timp ce vorbele mi se desprindeau cu atâta uşurinţă am simţit nevoia s-o apuc de gât şi s-o sugrum cu propriile mele mâini. doar aşa puteam fi sigură că nu va învia.
replicile erau aruncate-n vânt fără ca cineva sa le prindă sau ca măcar să riposteze. mânia mi-a antrenat întreg trupul iar încetul cu încetul ura aceea îndepartată pentru orice lucru care mişcă m-a înghiţit fără nicio reţinere. urlam, ma certam şi izbeam cu pumnii strânşi un perete care întruchipa fiinţa pentru care aş fi renunţat la orice,oricând. vorbeam pe limba lui,dar parcă nu mă-nţelegea...
un moment scurt de rătăcire, un planset abia auzit şi apoi regrete pentru tot timpul alocat unei astfel de persoane care refuza să vorbească cu mine când aveam nevoie de asta. considera că totul deja a fost spus. nu avea rost să insistăm asupra unui lucru care s-a întamplat acum 3 ore. lacrimile s-au uscat iar acel rânjet de lup şi-a făcut apariţia din nou şi-mi şoptea un singur lucru. trebuie să plătească.
şi-atunci am dezlanţuit iadul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu